Unul dintre membrii și sponsorii PSD Cluj, Dan Tonchievici, a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de înșelăciune și fals. El este implicat într-o serie de afaceri imobiliare și a fost acuzat, încă de acum câțiva ani, că, prin intermediul unei executări silite, a evacuat o persoană care tocmai își cumpărase o locuință de la el. Tonchievici, care până în 2015 era șeful Ligii Tinerilor Întreprinzători Social-Democrați, a fost trimis în judecată alături de Tudor Oltean (membru PSD), Raul Pop, unul dintre prietenii lui Tonchievici, Lorena Pop și Marius Sin.

 

La sfârșitul anului trecut, magistrații de la Curtea de Apel Cluj au dispus trimiterea în judecată pentru infracțiunile de înșelăciune și comiterea instigării la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fostului șef al Ligii Tinerilor Întreprinzători Social-Democrați, Dan Tonchievici, Tudor Oltean (membru PSD), Raul Pop, unul dintre prietenii lui Tonchievici, Lorena Pop și Marius Sin.

Ei au fost dați în judecată de Gligor Dragoste, un bătrân în vârstă de 76 de ani care, împreună cu fiica lui, a cumpărat o locuință de la Tonchievici. Cu toate acestea, înainte de a plăti ultimele rate, cu ajutorul unor chichițe juridice, Tonchievici i-a luat casa lui Dragoste prin intermediul unei executări silite.

La finele anului trecut, în cadrul unui proces de cameră preliminară, judecat cu ușile închise, magistrații clujeni au dispus trimiterea în judecată a ”lotului Tonchievici”.

”În temeiul art.346 alin.4 C.pr.penală dispune începerea judecăţii faţă de inculpaţii: 1. Tonchievici Dan Florentin: -pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev.de art.244 al.1 şi 2 C.penal; -pentru comiterea instigării la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.47 rap.la art. 322 al.1 C.penal, ambele cu aplicarea art. 5 şi 38 al.1 C.penal 2.    Oltean Tudor Florian; -pentru comiterea înşelăciune prev.de art.244 alin.1 şi 2 C.penal; -pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.322 alin.1 C.penal, ambele cu aplicarea art.5 C.penal şi 38 al.1 C.penal 3.Pop Lorena Gheorghina; -pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune prev.de art.48 C.penal rap.la art. 244 alin.1 şi 2 C.penal, -pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.322 alin.1 C.penal, ambele cu aplicarea art.5 şi 38 alin.1 C.penal 4.Sin Marius: -pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev.de art. 320 C.penal. – pentru comiterea infracţiunii de uz de fals prev.de art.323 C.penal, cu aplic.art.38 alin.1 C.penal. Constată nulitatea relativă a actului de urmărire penală prin încălcarea dreptului la apărare a inculpaţilor. Exclude actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea dreptului la apărare al inculpaţilor respectiv: declaraţiile martorilor BLC (din 25.02.2015), HMA (din 25.02.2015), MMA (27.03.2015), CVI (27.03.2015) şi PR (19.11.2016) precum şi raportul de expertiză criminalistică nr.54 din 03 aprilie 2015. Respinge celelalte cereri şi neregularităţi invocate de inculpaţii TDF, OTF, PLG şi SM. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu din data de 15.11.2016”, arată soluția pe scurt a instanței.

 

Cum rămâi cu banii luați și fără casă

Gligor Dragoste și fiica lui sunt reprezentați de Nelu Gângă, care spune că toate acuzaţiile pe care la aduce sunt bazate pe  documente, precum şi pe o înregistrare audio aflată în posesia sa.

Potrivit lui Gângă, ”Dragoste Gligor a cumpărat un imobil situat în cartierul Bună Ziua, pe strada Tonitza nr. 8-10 de la Tudor Florian Oltean.  Înţelegerea a fost negociată pentru suma de 116.000 de euro, pentru o suprafaţă de 150 mp.  Din suma negociată, Dragoste a achitat, în trei tranşe, suma de 80.000 de euro, plăţi atestate de trei antecontracte de vânzare-cumpărare. Când Dragoste mai avea de plătit ultima tranşă din valoarea totală a imobilului, pentru că a întârziat la plată două zile, i s-au cerut 17.000 de euro în plus.

După mai multe încercări de ai sustrage cheia imobilului şi ameninţări la adresa domnului Dragoste, Tonchievici Dan trece la fapte aşa cum i-a şi promis. Aşa că în data de 16.07.2013 ia legătura cu Societatea civilă profesională de executori judecătoreşti Adam şi Oszoczki prin care Oltean Tudor îi trimite lui Dragoste o notificare prin care îl somează că mai are încă de plătit suma de 52.000 euro şi îl anunţă că a pierdut un avans de 45000 euro, şi îl somează ca în termen de 24 de ore să predea cheia imobilului, altfel recurge la metoda reintrării în posesie prin executare silită. Moment în care intră în scenă următorul personaj, Pop Raul, prieten (şi membru de familie, după cum reiese de pe Facebook) cu Tonchievici Dan, care îl recomandă Lorenei Pop pe executorul judecătoresc Sin Marius, din Turda. Sin preia executarea şi la scurt timp Lorena Pop îl execută pe Oltean Tudor, apoi îl mandatează pe îndrumătorul ei către executorul Sin Marius, pe Pop Raul deci,  pentru a continua executarea, în numele ei, către Dragoste Gligor. În data de 28.11.2014 acestă grup de prieteni reuşesc să îl execute silit pe Dragoste şi totodată începe şi urmărirea penală împotriva acestora ”.

Într-un articol anterior, Tonchievici a declarat că nu are nici o implicare în această afacere imobiliară și că nu răspunde pentru business-urile amicilor lui.

”Tudor Olteanu a avut o casă pe strada Tonitza și i-a vândut-o fiicei unui bătrân. M-am dus cu Tudor la notar ca și cum m-aș duce cu bunica de mâna, dar asta nu înseamnă că am influențat discuția cu ceva. De fapt de două ori am fost cu Tudor și mi-am zis și eu părerea că-s cadru universitar, dar nu înseamnă că am intervenit sau că am tras vreo țeapă”, a spus Tonchievici.

 

Executare cu cântec

Reprezentantul lui Gligor Dragoste mai spune că întreg dosarul de executare, prin care Gligor Dragoste a rămas fără casă, este plin de vicii de procedură, cum ar fi dovezi de înmânare fără ştampila poştei, trimise la adrese discutabile. În plus, dosarul de executare face legătura cu Tonchievici, deoarece în expertiza efectuată în dosarul de executare apară la contactul persoanei care l-a însoţit pe expert  numărul sau de telefon. De asemenea, în dosar există o semnătură în litigiu. Toate aceste aspecte şi încă altele sunt în acest moment în atenţia procuraturii. De asemenea, surse apropiate familiei lui Oltean Tudor spun că din discuţiile cu familia lui au cunoştinţă de situaţia în care se află acesta şi susţin că Tonchievici Dan l-a atras în această capcană.

 

Șeful Ligii Tinerilor Întreprinzători Social-Democrați

În urmă cu câțiva ani, lui Dan Tonchievici cei de la ANAF i-au făcut o plângere penală pentru neplata impozitelor către stat. În urma plângerii penale depuse de Direcția financiară clujeană, procurorii au emis o ordonanță de neîncepere a urmării penale, pe care inspectorii au contestat-o. Cauza a fost judecată de magistratul Ariana Ilieș, care a respins plângerea DGFP Cluj. În luna august 2011, prin intermediul SC Ebono Electronics din Cluj-Napoca, Tonchievici Dan Florentin şi Rusu Mircea Ciprian au cumpărat magazinul on-line liveMag.ro, care era deţinut de omul de afaceri Alexandru Circei.

De asemenea, Tonchievici a mai fost în atenția presei în anul 2009, când el a fost acuzat că a vandalizat afișele electorale ale formațiunii PDL. Potrivit unui comunicat al PD-L, membrii PSD Cluj au distrus afişele electorale ale PDL amplasate în mod legal în staţiile R.A.T.U.C. din Cluj-Napoca, un astfel de exemplu fiind Tonchievici Dan Florentin, preşedintele Ligii Tinerilor Întreprinzători Social Democraţi, prins de patrula Poliţiei Comunitare în data de 21 noiembrie 2009, la ora 4:30, rupând afişe PDL în staţia RATUC din Piaţa Avram Iancu, nr. 18.

Sebastian Albescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.