Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), judecătorul Dana Gîrbovan, susține că prevederea trecută de Comisia specială privind răspunderea magistraților a remediat neajunsuri.

”Vad ca se continua dezbaterea publica daca statul poate sau are obligatia sa porneasca actiunea in regres impotriva unui judecator sau procuror care a generat o eroare judiciara, ca urmare a unei actiuni facute cu rea credinta sau grava neglijenta, unii sustinand ca de indata ce statul plateste, acesta si trebuie sa se intoarca contra magistratului.

Conform Constitutiei, a jurisprudentei CCR si a documentelor internationale statul nu se poate intoarce cu actiune in regres contra magistratului in toate erorile judiciare, ci numai in acelea in care s-a dovedit in prealabil ca acesta a actionat cu rea credinta sau grava neglijenta.

Cum am explicat intr-o postare anterioara, pentru a exista cadrul ca statul sa exercite actiunea in regres e nevoie sa fie intrunite urmatoarele conditii:

1. Despagubirea pentru o eroare judiciara

Pentru aceasta, prima data trebuie stabilita eroarea, apoi platite despagubirile. Abia in momentul platii se produce „paguba” si, astfel, se indeplineste prima conditie pentru a se putea exercita actiunea in regres.

2. Constatarea relei credinte sau a gravei neglijente

Dupa ce statul este obligat la plata despagubirii, pentru a putea exercita actiunea in regres, statul trebuie sa initieze in prealabil procedurile pentru a constata daca judecatorul sau procurorul a actionat cu grava neglijenta sau rea credinta.

3. Actiunea in regres propriu-zisa

Abia dupa ce s-a constatat definitiv ca judecatorul sau procurorul a actionat cu rea credinta sau grava neglienta sunt intrunite conditiile pentru ca statul sa exercite actiunea in regres contra judecatorului sau procurorului care a generat paguba.

Problema cu actuala prevedere legala nu era cu acel „poate”, ci cu faptul ca legea era inaplicabila din cauza ca:

1. Impunea conditii/limite pentru situatiile de erori judiciare in care se plateau despagubiri (trebuia apriori stabilit ca judecatorul sau procurorul a actionat cu rea credinta sau grava neglijenta, ceea ce-i incalca drepturile celui vatamat).

2. Termenele de prescriptie erau foarte scurte, fapt ce impiedica ca procedurile sa se indeplineasca in cursul acestora, astfel incat dreptul statului la actiunea in regres era prescris.

Asadar, in forma actuala a legii, chiar si daca s-ar fi inlocuit acel „poate” cu „are obligatia”, actiunea in regres tot nu putea fi exercitata din cauza conditiilor limitative in care se despagubeau erorile judiciare si a termenelor de prescriptie foarte scurte.

In concluzie, prevederea trecuta de Comisie a remediat tocmai aceste neajunsuri:

1. A eliminat pre-conditiile pentru plata de despagubiri in cazul erorilor judiciare.

2. A marit termenele de prescriptie, pentru a avea timp sa se constate grava neglijenta si reaua credinta.

Pentru referinta, iata cateva considerente din deciziile CCR unde se face vorbire exact despre acest lucru:

„După ce prejudiciul a fost acoperit în temeiul unei hotărâri irevocabile, statul poate formula acţiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului, IN MASURA în care respectiva eroare judiciară le este imputabilă, fiind cauzată de exercitarea cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a funcţiei.

Acestea constituie condiţii pentru angajarea răspunderii magistratului faţă de stat, în limitele despăgubirii la care acesta din urmă a fost obligat faţă de victima erorii judiciare, iar nu condiţii ale răspunderii directe a respectivului magistrat faţă de persoana prejudiciată.” (Decizia CCR 633/2005)

„Curtea constată că, în mod contrar celor susţinute de autorul excepţiei, acest text de lege dă expresie prevederilor constituţionale ale art. 52 alin. (3), potrivit cărora „Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

Astfel, în deplin acord cu normele constituţionale invocate, art. 507 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin textul de lege criticat, stabileşte obligaţia statului ca, în cazul condamnării sale de către o instanţă internaţională sau al reparării pagubei potrivit art. 506 din acelaşi cod, să exercite acţiunea în regres împotriva aceluia (aşadar inclusiv împotriva magistraţilor) care, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de daune.

Prin urmare, nu orice încălcare a atribuţiilor specifice magistratului îndreptăţeşte statul român să formuleze acţiune în regres.

Chiar dacă repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 506 din Codul de procedură penală sau dacă statul român a fost condamnat de o instanţă internaţională, magistratul este răspunzător numai atunci când şi-a exercitat atribuţiile cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, provocând astfel situaţia generatoare de daune.

Susţinerea potrivit căreia norma constituţională ar reglementa numai posibilitatea, iar nu obligaţia statului de a exercita acţiunea în regres, nu poate fi reţinută, întrucât aceasta se bazează pe o interpretare eronată a art. 52 alin. (3) din Legea fundamentală, text care nu distinge în sensul arătat de autorul excepţiei.” (Decizia CCR 588/2007)

„35. În concluzie, o încălcare gravă a unei norme de drept de către un judecător prin care a produs o eroare judiciară trebuie mai întâi constatată de o instanţă naţională în condiţiile unui proces echitabil, ca efect al antrenării răspunderii statului, stat care, la rândul său, are o acţiune în regres împotriva judecătorului, DACA SE STABILESTE, tot în cadrul unui proces echitabil, că acesta este cel care a încălcat norma de drept cu gravă neglijenţă sau rea-credinţă.” (Decizia CCR 263/2015)”, spune judecătorul Dana Gîirbovan.

2 COMENTARII

  1. Este dezgustator cum incearca se se fofileze de orice fel de raspundere! Prin declaratii sinuoase si dezinformari pentru ca se bazeaza pe coeficientul de inteligenta subunitar si ignoranta omului de rand, care predomina.
    Adevarul e ca 99% din magistrati sunt persoane incompetente si de rea-credinta, abrutizate din cauza profesiei care sub nicio forma nu vor sa raspunda pentru greseli si rea-credinta!

    Onorabila doamna nu spune nimic despre articolul 13:

    13) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, statul va stabili termenele, condiţiile şi modalităţile prin care judecătorii şi procurorii se asigura obligatoriu pentru malpraxis. Prevederile privind răspunderea patrimonială a judecătorilor şi procurorilor se aplica începând cu data intrării în vigoare a reglementării privind sistemul de asigurări de malpraxis.

    Tot prostii de cetateni vor plati, mai ales ca nu exista cadru legal, asiguratori care sa ii despagubeasca pe magistrati, in cele din urma nu va exista nicio raspundere in forma aceasta!

    Sa adopte proiectul Ministrului Justitie si gata!

  2. Parerea mea personala este ca doamna judecator si-a desenat foarte frumos mesajul apoi s-a dus cu el la un magazin de confectii second hand de unde i-a ales o haina de brand cu doua fete. Purtata de elite si vanduta la prostime. In registru foarte simplu ceea ce transmite doamna judecator prostimii este ca un judecator nu este mai presus de lege, iar elitelor, ca nu este mai presus de lege dar este atat de bine protejat incat certitudiunea ca nu este mai presus de lege sa fie doar praf in ochii prostimii. Tot ce se eludeaza in valtoarea explicatiei este ca judecatorul este platit mult peste ceea ce Romania si-ar putea, economic vorbind, permite. Acest nivel al platii reflecta inclusiv minima toleranta a societatii la greselile profesionale ale judecatorului. Are plata buna, are controlul painii si cutiului judiciar si ii lipseste, in opinia subliminal transmisa de mesaj, linistea de a se bucura de aceste indreptatiri fara a trebui ca vreodata sa isi faca mari probleme cu privire la consecintele deciziilor sale mai putin inspirate. In intelegerea mea lupta doamnei judecator nu se asociaza total cu cerintele reale ale modernizarii sistemului judiciar romanesc ci de ‘inmuierea’ oricarui obstacol care ar sta in calea prescriptiei daca un judecator si-ar putea crea un disconfort personal ca urmare a unei decizii mai putin fericite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.