Devenit un recent client al Curţii de Apel Cluj, având în vedere numeroasele măsuri preventive luate asupra sa în timpul urmăririi penale pentru fapte de corupţie, Daniel Don, fostul şef al AJOFM i-a promis preşedintelui instanţei  un proiect la cheie ce ar facilita identificarea inculpaţilor cât şi incluziunea infractorilor pe piaţa de muncă.

 

Don, expert în resurse umane

Dat fiind promisiunea pe care i-a făcut-o lui Valentin Gheorghe Chitidean, preşedinte la Secţia Penală a Curţii de Apel Cluj, Daniel Don i-a redactat acestuia un proiect pentru achiziţia unei aparaturi ”unice la nivel mondial”. Concret este vorba de un dispozitiv electronic ce analizează şi întocmeşte un raport cu privire la abilităţile, calităţile şi defectele unei persoane doar prin scanarea digitală a mâinilor.

Pentru a-i spori încrederea în propunerea sa, Don s-a recomandat ca expert în resurse umane cu vechime în domeniu. Lucru de altfel, adevărat.

„Aşa cum am promis în instanţă în faţă dumneavoastră am pregătit propunerea pentru un proiect cu finanţare europeană care să rezolve problema consilierii în carieră a deţinuţilor, am să înaintez propunerea şi Ministerului de Justiţie.

Am plăcerea să vă prezent în premieră în România, un nou concept în ceea ce priveşte recrutarea,selecţia şi testarea deţinuţilor din punct de vedere psihologic, al personalităţii, ai IQ-ului, ai compatibilităţii cu o anumită meserie.

Mă recomandă în propunerea cu care vin în întâmpinarea dumneavoastră peste 25 de ani de activitate şi expertiză în ocuparea forţei de muncă şi de îmbunătăţire a performanţelor profesionale susţinuţi de altfel şi de o aparatură unică la nivelul mondial” îi scrie Don lui Valentin Chitidean.

 

Mâinile la control

Pe cât de nebunesc sună, Don îi propusese şefului Secţiei Penale a CA Cluj să achiziţioneze un dispozitiv ce reprezintă cea mai recentă etapă din evoluţia selecţiei de indivizi pe piaţa de muncă. Fostul şef al AJOFM susţine că e un dispozitiv ce ar fi indispensabil pentru sistemul justiţiei din România şi girează pentru acest proiect argumentând că produsul propus de el a fost deja testat pe mii de oameni şi a dat randament.

„După 15 ani, în urma unui proces continuu de modelare, dezvoltare şi rafinare a acestui  SISTEM, pe baza testării unui număr de peste 5,000 de subiecţi , SISTEM care măsoară  biopotentiale de la nivelul suprafeţei pielii, prin intermediul unui scanner de mâini dual cu  electrozi monopolari, care colectează toate datele necesare în decurs de 5 minute.

Pe bază indicatorilor psihologici obţinuţi, se alcătuiesc rapoarte psihologice extensive, ce cuprind informaţii  privitoare la personalitatea examinatului, inteligenţă să cognitivă şi emotională, pattern-ul  său cognitiv, compatibilitatea să interpersonală şi de grup” argumentează Don.

Cât despre propunerea făcută, fostul şef al AJOFM susţine că de când a devenit inculpat a avut timp, aflându-se sub diferite măsuri preventive să analizeze şi să identifice defectele din sistemul justiţiei în raport cu suspecţii aduşi în faţa instanţei de anchetatori.

valentin-chitidean

Chitidean:„L-am trecut în spam”

Contactat telefonic pentru a comenta demersurile făcute de Don către el în calitate de preşedinte al Curţii de Apel Cluj, Valentin Chitidean susţine că prezentare nu i-a fost adresată lui ci Ministerului Justiţiei, iar mai apoi redirecţionată pe adresa de mail de servici.

„Îmi amintesc la una din şedinţele de contestare a măsurilor preventive, domnul Don a vorbit că lucrează la un astfel de proiect. Nu ştiu ce a vrut să demonstreze prin  acel mail. Nici măcar nu îl citisem. I-am marcat adresa ca şi spam. Primesc zilnic zeci de mail-uri ce nu prezintă interes. Dacă bine reţin, acesta o trimisese iniţial Ministerului Justiţiei, iar ulterior, mi-a redirecţionat şi mie acea prezentare a produsului respectiv. Nu intră în atribuţiile mele să iau măsuri în acest sens” comentează Valentin Gheorghe Chitidean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.