Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Creţu, s-a declarat îngrijorată de ritmul foarte lent de realizare a proiectelor de infrastructură pentru transporturi din cadrul Programului Operaţional pentru Infrastructură Mare (POIM) pentru perioada 2014-2020, dar şi de numărul mare de proiecte ce riscă să nu fie finalizate din cauza unor mari întârzieri.

Deşi Comisia Europeană a aprobat fazarea a 30 din cele 123 de proiecte de transport pentru perioada 2007-2013, autorităţile naţionale nu au reuşit să trimită la Bruxelles toate documentele necesare pentru acestea, aşa încât există riscul ca România să nu poată folosi banii europeni alocaţi şi va fi nevoită să suporte din bugetul naţional cheltuielile necesare pentru finalizarea proiectelor.

În privinţa utilizării Fondurilor structurale şi de investiţii europene în domeniul transporturilor în actuala perioadă de programare (2014-2020), Creţu a semnalat nu numai întârzierile semnificative în pregătirea financiară şi tehnică a unei rezerve de proiecte, ci şi lipsa unor proiecte mature şi cheltuielile insuficiente care ar putea duce la dezangajarea fondurilor extrem de necesare pentru reţeaua de transport a României. Comisarul european a vorbit şi despre Master Planul General de Transport.

Aceste nemulţumiri au fost inserate în scrisoarea adresată ministrului Transporturilor, Dan Marian Costescu, motivul principal invocat fiind legat de nevoia valorificării la maximum a Fondurilor structurale şi de investiţii europene pentru proiectele de transport.

Pentru Programul Operaţional pentru Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, România are alocate aproximativ 9,4 miliarde de euro atât prin Fondul european de dezvoltare regională, cât şi prin Fondul de coeziune. Mai mult de jumătate din finanţarea totală (inclusiv cofinanţarea naţională) pentru POIM — 6,8 miliarde de euro — este prevăzută pentru infrastructura de transport, 37% pentru dezvoltarea sectorului de mediu, iar 5% pentru sectorul energetic.

Cotidianul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.