Municipiul Cluj-Napoca este printre cele trei oraşe româneşti, alături de Timişoara şi Iaşi, care s-au înscris în competiţia pentru pentru titlul de capitală culturală europeană, după ce în 2007, Sibiul a fost timp de un an centrul cultural al Europei, împreună cu Luxembourg. Până în 2013, municipalitatea clujeană trebuie să pregătească proiectul cu care va candida, planul clujean fiind nevoit să treacă iniţial de selecţia naţională. Rămâne totuşi de văzut dacă municipalitatea va reuşi, în scurtul timp rămas, să găsească “lozul câştigător” cu care să devanseze proiectul bănăţenilor şi al moldovenilor. Chiar dacă municipalitatea este foarte încrezătoare, Cluj-Napoca are o serie de deficienţe care fac ca oraşul să piardă puncte importante în favoarea celorlalte contracandidate. Lipsa unor atracţii turistice importante, numărul redus de locuri de cazare pentru potenţialii turişti, o piaţă centrală asemeni celei din Sibiu care să poată gazdui concerte şi manifestaţii care să adune zeci de mii de oameni sunt principalele probleme ale municipiului ardelean. Pentru a vedea exact care sunt atuurile, dar şi deficienţele muncipiului în lupta pentru titlul de capitală culturală europeană, dar şi pentru a vedea dacă Cluj-Napoca se va putea ridica la acest important statut, reporterii Gazetei de Cluj au discutat cu sociologul Marius Lazăr şi cu Szakáts István, membru al Asociaţiei Cluj-Napoca 2020 – Capitală Culturală Europeană.
Cluj Napoca, un Disneyland cultural
Szakáts István, membru în consiliul director al Asociaţiei Cluj-Napoca 2020 – Capitală Culturală Europeană, a declarat că în prezent putem vorbi despre o capitală culturală doar dacă aceasta este în măsură să se integreze într-o strategie de dezvoltare regională. În ultimii ani nici nu mai sunt eligibile acele oraşe care nu arată o integrare a capitalei în această strategie de dezvoltare regională.
De asemenea, Szakáts a mai predcizat că: “Dacă rămânem la idea noastră de “super oraş cultural”, iar în jurul lui se află deşertul cultural şi deşertul social, atunci nu se va schimba nimic. Pe de altă parte, titlul este tocmai în reformare. Capitalele sunt alocate până în 2019, iar de anul acesta avem un Public Survey iniţiat de UE, în care sunt prezente directe valori cum să evolueze conceptul de capitală, iar în 2013 vor apărea noile reformative. S-ar putea să fie fundamental diferit de ce există acum pe piaţă. Banii care vin de la UE sunt de ordinul 2 milioane de euro maxim. De exemplu, Sibiul a avut aproximativ 17 milioane de la Guvern şi o dezvoltare de infrastructură culturală de vreo 60-70 milioane de euro, primiţi tot de la statul român. Aceasta este injecţia mică, care catalizează proiectul mare. Noi trebuie să ne autofinanţăm capitalele, nu să aşteptăm ca alţii să ne dea banii. Şi nici nu primim foarte mult, 2 milioane de euro la un buget de 80 milioane de euro, este nesemnificativ financiar vorbind.
Clujul, nu că nu ar avea ce avea Sibiul în 2007. Avem şi noi TIF-ul, acum Fabrica de Pensule, o viaţa academică febrilă, şi toate acestea la cote mai bune decât Sibiul. Problema este că între timp s-a schimbat conceptul şi nu se merită pentru oraş ca să producă ceva ce este un “bâlci” al oraşului, un “Disneyland cultural”.”
Faţă de ceilalţi candidaţi ne arătăm competitivi. Szakáts István a subliniat că avantajul nostru ar fi unul mai degrabă politic, şi anume că Boc este în “funcţie”: “Regional vorbind avem un avantaj uriaş, şi anume: Clujul este tradiţional considerat capitala culturală a Ardealului. Şi dacă ne gândim, Transilvania este brandul cel mai cunoscut al României. Oraşul aici are de câştigat enorm, prezentându-se ca şi capitala Transilvaniei. Avem nevoie de un concept regional de capitală. Clujul încă nu este pregătit suficient, această dezvolatre strategică încă nu există.”
Interesat de atmosfera culturală a viitoarei capitale, membrul în consiliul director al Asociaţiei Cluj-Napoca 2020, a mai adăugat că:
“Nu clădirile fac un oraş să fie cultural sau nu, ci viaţa culturală. Cultura nu înseamnă doar teatru, cinematografie, operă sau artă. Cultură înseamnă cultura modurilor de producţie, în sens mai larg, antropologic, iar atunci ne referim la multiculturalism, la cinstea ardeleanului şi la toate lucrurile care determină felul în care ne trăim viaţa. Acesta este un concept al culturii mult mai puternic, pentru că se leagă organic nu doar de producţia valorilor culturale, ci mai ales pe modul în care ne trăim viaţa. Tocmai aceasta s-ar mula pe conceptul de capitală culturală.
Viaţa socială a Clujul este uşor subrezonabilă. Cultura manifestării în spaţiul public, cultura asumării spaţiului public este deficitară la noi. Este deficitară prin tradiţie pentru că 50 de ani de comunism ne-au dezobişnuit să ne considerăm proprietari ai spaţiului public, apoi am avut parte şi de naţionalismul funărean, care a venit şi nu a mai plecat, numai mocneşte practic.
Dacă aş schimba ceva major ar fi mentalitatea clujeanului de a privi spaţiul public. Până în 2020 Clujul se va schimba foarte puţin. Aşa sunt procesele sociale, încete. De asemenea, aş mai schimba şi gradul de educaţie asupra posibilei exploatări asupra creativităţii sociale. Participare prin creativitate socială la viaţa socială – asta aş modifica enorm. Aceasta trebuie determinată pe termen lung.”
BOX
“Cultura nu este un steag cu care să defilezi şi să câştigi bani”
Interviu cu sociologul Marius Lazăr
Reporter: Ce simbolizează pentru oraşul Cluj Napoca titulatura de “capitală culturală europeană”?
Marius Lazăr: În primul rând mi se pare un proiect cu o miză politică. Îşi propune să construiască un proiect cumva coerent în jurul oraşului, care să mobilizeze toţi actorii politici şi civici pentru un scop comun. Din punctul acesta de vedere mi se pare o iniţiativă bine venită şi bine gândită. În al doilea rând, cred că vine dintr-o oarecare gelozie şi spirit de competiţie în raport cu Sibiul… Dar în afară de această componentă, „de mobilizare” să spunem, mai sunt şi o mulţime de alte considerente, care ţin de resurse, pentru că o dată cu acceptarea Clujului într-o astfel de competiţie, s-ar putea atrage o mulţime de fonduri europene care, în definitiv, cred că sunt cele vizate de actuala conducere a primăriei. Eu văd acest proiect mai degrabă ca pe un mod indirect de a face rost de nişte resurse masive, profitând de o anumită poziţionare culturală a oraşului, situţie din care instituţiile culturale însele vor avea ceva de câştigat.
Rep: Şi cum vedeţi dumneavoastră poziţionarea culturală a oraşului Cluj Napoca în prezent?
ML: Există date concrete pe care le putem folosi. În primul rând sunt studii la nivelul Centrului de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii (CSCDC) în legătură cu potenţialul cultural al oraşelor României, care stabilesc anumite ierarhizări. Scoţând capitala din ecuaţie, care este fără îndoială cel mai important producător cultural, la nivel naţional, Clujul ar veni pe al doilea loc, fiind cel mai important oraş din punctul de vedere al potenţialului economic pe care îl dau industriile culturale. (În ultima vreme îşi face loc tot mai mult conceptul de “economie culturală”, care ne arată că, de fapt, ceea ce noi numim artă, muzică, teatru, inclusiv jocuri pe calculator, intră sub denumirea de „industrii creative”. Ele sunt cele care stau la baza dezvoltării “sectorului cultural”, care, în România, trebuie subliniat, produce undeva între 3,5 şi 5% din PIB! . Sectorul cultural în România este însă privit în continuare de către administratori şi guvernanţi ca fiind un sector de activitate care mai degrabă consumă resurse decât produce. Aceasta este viziunea de sus în jos. Iar autorităţile locale mă tem că văd în cultură tot un consumator, mai mult decât un producător….
Rep: În cadrul acestui proiect, resursa culturală umană are o relevanţă majoră. Cum se manifestă ea în Cluj?
ML: Clujul, în mare, stă bine. Există în oraş o mulţime de instituţii care produc: şi producători culturali şi consumatori culturali. Există un potenţial la nivelul resurselor umane absolut impresionant. Există, de asemenea, un accent puternic pe care îl pun clujenii pe rolul de „capitală a Ardealului” pe care îl joacă Clujul, ceea ce este puţin infatuat…
Rep: Dacă ar fi să amintiţi câteva minusuri ale oraşului, care ar fi acestea? În ce domenii Clujul este un oraş deficitar, raportându-vă la aspiraţia de capitală culturală?
ML: Există o mulţime de alte elemente care, din păcate, nu mai plasează Clujul pe primul loc. Ne putem referi la partea din buget alocată culturii. Aici apare primul paradox. Avem o autoritate locală care vrea să facă din Cluj o capitală europeană, dar nu alocă fonduri suficiente pentru cultură. Oricum indicatorii bugetari plasează Clujul în zona oraşelor sub-finanţate cultural, dacă ne referim la datele CSCDC! Aceasta este o problemă gravă! În ceea ce priveşte infrastructura culturală, Clujul este, iarăşi, pe al doilea loc, după Constanţa. Referitor la producţia editorială, de asemena, Clujul stă mult mai prost decât Odorheiul Secuiesc, unde există cea mai productivă industrie tipografică. Cu toate că, teoretic, avem un potenţial cultural aşa de mare în Cluj, şi tradiţii editoriale, nu avem nici măcar o editură de talia Poliromului de la Iaşi, de exemplu. Avem însă o puzderie de edituri mărunte, care sunt împrăştiate, cu capitaluri foarte mici, cu slabă circulaţie şi difuzare. Nu avem însă nici o editură puternică. Avem prea multe grupuri minuscule, prea multe reţele, care sunt importante, dar în acest cadru al producţiei de carte nu fac ca oraşul să devină vizibil.
Filarmonica Clujului este şi ea pe drumuri. Avem o primărie care vrea să devină capitală culturală şi îşi ţine Filarmonica la poarta sălilor de concert! Ne lovim astfel de o ambiţie paradoxală a autorităţilor locale pe care nu pot să o consider serioasă. Cultura nu este un steag cu care să defilezi şi să câştigi bani pur şi simplu, pe seama ei! Chiar dacă asta o faci „pentru oraş”. Cultura, la nivel comunitar, este ceva mult mai important: este investiţie delicată: o afacere asociată cu o piaţă specifică, cu regulile ei proprii – un domeniu de care trebuie să te ocupi cu grijă!
Clujul nu este un oraş cultural european la nivelul la care se pretinde. În mod cert, a fost un oraş intelectual, cu reviste de cultură, cu instituţii bine reprezentate, dar acum este în declin. Numărul de scriitori importanţi ai Clujului, de pildă, scade; au murit foarte mulţi din marii scriitori, alţii s-au pensionat, alţii sunt într-un con de umbră.
Rep: cum apreciaţi activitatea Uniunii Scriitorilor din România filiala Cluj?
ML: Uniunea Scriitorilor din România filiala Cluj, ca instituţie, s-a transformat foarte mult. Dintr-o instituţie extrem de selectivă, unde intrarea se făcea în bună măsură pe criterii de calitate, a devenit un sindicat în care aproape orice persoană care publică 3 cărţi şi are o relaţie bună cu organizaţia poate să devină membru al Uniunii şi să pretindă o pensie.
S-a degradat calitatea acestor instituţii, la fel de mult precum ideile culturale locale. Să ne gândim: dincolo de TIF, care reprezintă o iniţiativă mai degrabă privată, câte iniţitive comparabile există, ca să ridici pretenţia unei atmosfere culturale?
Rep: Care este valoarea Clujului la nivel european, comparativ cu valoarea Sibiului?
ML: Clujul în sine nu cred că valorează prea mult pe piaţa culturii europene. Dar dacă ne uităm la Sibiu, din punctul acesta de vedere, Sibiul stătea şi mai modest! Mai puţini producători, mai puţine instituţii… Avea teatru, dar nu avea operă… Nu mai avea cinematografe aproape de loc. Şi cu toate acestea, a obţinut acest statut nu pentru că este Sibiu, sau pentru că avea un primar german, ci pentru că era asociat cu Luxemburg, şi au candidat împreună, fiind prins în trena oraşului european. Sibiul a mai avut, de asemenea, ceea ce nu are Clujul: un potenţial turistic important. Este un oraş frumos, un oraş vechi, medieval, cu o arhitectură interesantă. În urma acestui parteneriat a fost reconstruit şi repus în valoare.
Rep: Cum apare astăzi Cluj Napoca, ca oraş turistic?
ML: Din punctul de vedere al activităţii turistice Clujul nu are ce să ofere prea mult. Se practică mai degrabă un turism academic – pentru simpozioane, conferinţe – ceea ce este strict legat de poziţia universităţii. Universitatea este foarte puternică în oraş. Într-atât de puternică încât, ca instituţie a avut tendinţa să înghită tot. În momentul în care revistele culturale, editurile, au intrat în criză, oamenii care le-au creat au fost absorbiţi de universitate. Viaţă culturală, prin urmare, e destul de slabă în afara mediului universitar. Este vorba de câteva iniţiative ale unor grupuri de artişti – sau de intelectuali – minuscule, care nu sunt suficiente pentru a insufla viaţă unui oraş.
Rep: Este pregătit Clujul să devină capitală culturală europeană ţinând cont de numeroasele conflicte interetnice din interiorul lui?
ML: O altă problemă care se ridică este împărţirea Clujului între un Cluj cultural maghiar şi un Cluj cultural român. Aceasta înseamnă bilingvism şi biculturalism, dar nu multiculturalism. Multiculturalismul pentru Cluj este doar o etichetă căreia trebuie să i se dea un conţinut. Deocamdata noi ne limităm la o competiţie etnică. Trăim într-un oraş cu două lumi paralele.
Rep: Cum percepeţi ansamblurile urbane ale oraşului?
ML: Clujul este extrem de eclectic din punct de vedere urbanistic, este un oraş care nu a apucat să fie urbanizat cu adevărat, având doar câteva începuturi de urbanizare. Clujul a rămas un hibrid între un oraş medieval, provincial, un început de oraş modern de secol XIX şi un oraş socialist. Avem o arhitectură foarte valoroasă, dar ea este mascată de mutilările care l-au marcat şi pînă acum şi au loc şi în prezent. La ora actuală se pare că nu există un plan urbanistic care să fie respectat, avem indisciplină la nivelul acesta, există fraudă şi multă corupţie, care, până la urmă, nu fac decât să urâţească oraşul. Îmi pare rău să o spun, dar chiar dacă se manifestă ambiţios, Clujul nu are prea mult ce arăta din punctul acesta de vedere, comparativ cu alte oraşe.
Sorana Ionăşanu
