Decizia definitivă a Tribunalului Cluj: Fostul ministru Monica Iacob Ridzi iese din pușcărie

341

Tribunalul Cluj s-a pronunțat azi în cazul cererii de eliberare condiționată depusă de Monica Iacob Ridzi. Instanța a decis definitiv ca fostul ministru să fie pusă în libertate după ce a executat patru din cei cinci ani de închisoare, la cât a fost condamnată pentru fapte de corupție, scrie clujust.ro.

În 27 octombrie, Judecătoria Gherla a admis cererea de liberarea condiţionată a Monicăi Iacob Ridzi, însă decizia instanţei a fost contestată de procurori. În februarie 2015, Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare în dosarul „2 Mai”, în care a fost judecată pentru fapte de abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual şi participaţie improprie de acces fără drept la un sistem informatic. Alături de Ridzi, în acelaşi dosar, au fost judecate şi condamnate alte 11 persoane, foşti angajaţi ai ministerului Tineretului şi Sportului, administratori de firme, colaboratori.În acest dosar, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a constituit parte civilă cu suma de 2.736.933,28 lei (640.000 de euro) în dosar.

LĂSAȚI UN MESAJ