Uber s-a extins prima dată în România în Cluj-Napoca. Mai nou, serviciul trece printr-un nou moment în care e interzis în acest oraş, ca urmare a unei sentinţe a Tribunalului Specializat Cluj. Decizia nu e definitivă, dar asta nu i-a oprit pe taximetriştii din oraş să se bucure de-această victorie de etapă. Ce spune Uber despre decizia din Cluj.

 

Un judecător de la Tribunalul Specializat Cluj a decis să dispună încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială desfăşurate de Uber Systems Romania şi Rasier Operation BV (din Olanda, membră din grupul Uber). Asta înseamnă că nu mai pot furniza servicii în domeniul transportului, implicând transportul de persoane fără deţinerea autorizaţiilor legale.

Sentinţa nu e executorie sau definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Tania Maria Câmpan de la casa de avocatură Câmpan & Ţimonea s-a ocupat de acest caz. Procesul a fost intentat de Asociaţia de Monitorizare Taxi Transilvania. Este aceeaşi care a câştigat şi în 2016 prima interdicţie.

„Dispune încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială desfăşurate de pârâtele SC Uber Systems România SRL şi Rasier Operations B.V, constând în furnizarea de servicii în domeniul transportului, implicând transportul de persoane fără deţinerea autorizaţiilor legale, pe raza municipiului Cluj-Napoca. Dispune publicarea dispozitivului prezentei hotărâri într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala pârâtelor. Obligă pârâtele la plata în favoarea intervenienţilor a sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare”, se arată în soluţia instanţei. Potrivit unui comunicat al Asociaţiei de Monitorizare Taxi Transilvania, care a deschis în 2016 un proces împotriva Uber la Cluj-Napoca, transmis, joi, după precizările făcute în speţa Uber la nivel european prin decizia de la finalul anului 2017 a CJUE, „iată că şi instanţele de judecată din România califică activitatea realizată de Uber ca fiind aceea a unui transportator care realizează activităţi de transport fără deţinerea de autorizaţii legale în acest sens”.

”După aproape 2 ani, cu sprijinul vostru, al colegilor din Cluj-Napoca şi Bucureşti, vine prima victorie! Serviciul Uber este INTERZIS pe raza municipiului Cluj-Napoca! Mulţumim pe această cale tuturor celor implicaţi şi firmei de avocatură Câmpan&Timonea SCPA prin av Tania Maria Câmpan pentru modul profesional în care au reprezentat interesele Asociaţiei în proces!”, anunţă taximetriştii.

 

Ce spune Uber despre decizia din Cluj

Oficialii companiei Uber se declară dezamăgiţi de decizia Tribunalului Specializat Cluj, de interzicere a activităţii în Cluj-Napoca, şi anunţă că vor depune apel, precizând, totodată, că vor continua dialogul cu autorităţile şi vor face paşi proactivi către un model licenţiat.

„Sute de mii de oameni din România se bazează pe Uber pentru drumurile lor zilnice şi mii de şoferi câştigă un venit suplimentar prin parteneriatul cu noi. Suntem foarte dezamăgiţi de această decizie şi vom face apel. Aşa cum a declarat şi noul nostru CEO, Dara, este nevoie ca serviciile precum Uber să fie reglementate. Prin urmare, vom continua dialogul cu autorităţile, iar între timp facem paşi proactivi către un model licenţiat”, arată oficialii Uber România.

 

Primele probleme au apărut la Cluj

În 2016, activitatea Uber a fost interzisă de către Tribunalul Specializat. Compania a atacat ordonanţa şi a cerut suspendarea ei, prin avocatul Radu Şomlea. Acea problemă a fost rezolvată în aprilie 2017. Atunci, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de ordonanţă preşedinţială de încetare a activităţii Uber în Cluj. În motivare s-a arătat că această companie nu prestează activităţi de transport public de persoane fără autorizaţie. În plus, activitatea de a gestiona o platformă tehnologică care facilitează desfăşurarea de activităţi nu echivalează cu desfăşurarea efectivă, de către gestionarul platformei, a activităţilor care se desfăşoară prin intermediul acesteia.

Cluj a ajuns un oraş de mare interes pentru companiile care oferă astfel de servicii. Clever Taxi, aplicaţie de e-hailing, a fost prima acolo. Apoi a ajuns Uber, iar în 2018 Taxify şi-a extins serviciul acolo. Recent, Taxify şi Clever Taxi au anunţat reduceri semnificative de tarif ca să-şi asigure o bază mai mare de clienţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.