Un tânăr de 25 de ani a fost omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Mediaș, trei persoane fiind reținute în acest caz.

Cei trei suspecţi acuzaţi că au omorât un tânăr în faţa unui bar în municipiul Mediaş au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru omor, doi dintre ei fiind eliberaţi în baza recursului compensatoriu, cel de-al treilea fiind, de asemenea, recidivist, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul din Sibiu, informează Agerpres.

Bugetul.ro a încercat să afle dacă tânărul ucis, Faghiura Marius Andrei, avea cazier, dat fiind că avea informații că a fost vorba despre o confruntare între clanuri.

Biroul de Presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu ne-a precizat că nu deține astfel de informații și ne-a redirecționat către IPJ Sibiu.

Însă, nici de la IPJ Sibiu nu am primit informațiile solicitate. Reprezentanții Poliției Sibiu ne-au spus că nu ne pot da astfel de informații, dat fiind că ele intră sub incidența Protecției Datelor Personale. Mai mult, ei nu au putut să ne zică dacă Faghiura Marius avea un loc de muncă sau nu.

Totuși, surse din Poliție ne-au dezvăluit că ar fi vorba despre o confruntare între „pui de interlopi”.

„Răfuială între clanuri? Nu există clanuri în Mediaș. A fost o răfuială între pui de interlopi, mai degrabă, nici măcar interlopi”, au afirmat, pentru Bugetul.ro, surse din Poliție.

11 lovituri de cuțit

O filmare șocantă a fost distribuită pe rețelele de socializare, în cadrul căreia se vede cum Faghiura Marius Andrei a fost lovit și înjunghiat în repetate rânduri. Au fost, în total, 11 lovituri de cuțit.

Atacatorul i-a secţionat artera femurală şi, ca urmare a pierderii mari de sânge, a decedat la spital. Trei persoane au lovit victima căzută la pământ.

Omul care l-a înjunghiat pe Faghiura Marius este un recidivist din Alba, pe nume Marius Rusu, în vârstă de 30 de ani. Acesta a fost eliberat în luna mai 2018 din închisoare, după ce a beneficiat de legea privind recursul compensatoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.