O hotărâre a Guvernului de completare a unor norme metodologice din Legea sistemului unitar de pensii publice riscă să afecteze o parte din foștii angajați încadrați în grupele I, II și cu condiții speciale de muncă. Acest act normativ a creat o discriminare între cei care au ieșit la pensie înainte de 1 ianuarie 2011 și cei care s-au pensionat după această dată și a intrigat pe cei din Partidul Național Liberal. Deși au început demersuri încă din luna iulie pentru a schimba această hotărâre, unii din membrii PNL Cluj nu au fost interesați de acest subiect, unii dintre aceștia nici măcar neauzind de el.

 

În 2015, s-a stabilit ca anumite categorii de pensionari să beneficieze de o recalculare a pensiilor, mai exact fiind vorba de cei pensionați înainte de 1 ianuarie 2011, care au lucrat în categoriile I și II de muncă.

Doi ani mai târziu, în luna mai, Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia-Olguţa Vasilescu și Ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ștefan, împreună cu Prim-Ministrul Sorin Mihai Grindeanu au decis să semneze aprobarea de recalculare a pensiilor încadrate în grupele de muncă I și II sau pentru cei care au lucrat în condiții speciale sau deosebite de muncă. Trebuie de specificat faptul că în grupa I de muncă se încadrează minerii, petroliștii, siderurgiștii, lucrătorii în coserii și sudorii, iar în grupa II lucrătorii în tăierea rocilor, sortarea bauxitei, în industria minereurilor de fier și a siliciului.

O dată cu această recalculare, pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 1990 – 31 decembrie 2010, care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și grupa a II-a de muncă, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite sau condiții speciale, vor beneficia de o creștere a pensiei. Așadar drepturile de pensie recalculate s-au împărțit în două etape, primele făcându-se deja luna trecută, iar cea de-a doua etapă fiind programată pentru luna noiembrie.

Astfel cei încadrați în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale vor beneficia de o creștere de 50% pentru perioadele de activități desfășurate, iar cei care s-au încadrat în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale vor beneficia de o creștere de 25%.

 

Condiții de muncă la fel, pensii diferite

 

Având în vedere că această majorare este doar pentru pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 s-a ajuns la o discriminare din partea Guvernului, între persoanele aflate în situații identice din punct de vedere al desfășurării activităților pe perioada muncii.

Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, norme metodologice de aplicare a legislației pensiilor a acestei Hotărâri trebuiau să asigure aplicarea unitară și echitabilă a prevederilor legale referitoare la pensionarii sistemului public de pensii, dar cu toate acestea s-a ajuns să se face o diferență nu tocmai plăcută între beneficiarii pensiilor ce trebuiau să aibă drepturi la fel, având în vedere condițiile de muncă la fel.

În urma Hotărârii 291/2017 a Guvernului, reprezentanții Partidului Național Liberal au decis să vină în ajutorul pensionarilor și să înainteze o plângere prealabilă împotriva Hotărârii, susținând că se instituie un act discriminatoriu prin faptul că cei care au muncit o viață în condiții grele și s-au pensionat înainte de 2011 nu pot beneficia de aceasta majorare.

Liderul PNL, Ludovic Orban a luat inițiativa și a solicitat fiecărei filiale punerea la dispoziția pensionarilor a unui avocat din partea partidului cu scopul de a asigura consultanță juridică, de a ajuta la întocmirea documentelor pentru plângerea prealabilă și pentru a facilita acționarea în contencios pentru a da Guvernul în judecată.

 

Mesajul trimis de la București, pierdut în drum spre Cluj

orban_1-465x390

În ciuda faptului că inițiativa de ajutor venită din partea PNL-ului trebuia să incujeze toate filialele partidului din țară, membrii din Cluj nu au sărit în susținerea liderului, iar mesajul nu a fost încă receptat de unii din membrii PNL.

Un deputat PNL din Cluj, Florin Vasile Stamatian a dat dovadă că nici măcar nu știe despre ce este vorba când a fost întrebat despre decizia colegilor săi de partid de a înainta o plângere prealabilă împotriva Hotărârii Guvernului și de a pune câte un avocat la dispoziția pensionarilor din fiecare județ.

„Nu știu să fi fost discuții pe această temă, așadar nu vă pot oferi mai multe detalii. Voi lua legătura cu cei de la București și mă voi interesa despre acest subiect și pe săptămâna viitoare vă voi putea răspunde la toate întrebările”, a declarat Stamatian pentru Gazeta de Cluj.

Un alt deputat ce nu a știut să dea detalii despre acest subiect este Sorin Moldovan. Acesta a declarat:

„Mai bine ar fi să vă adresați celor care fac parte din Comisia pentru muncă și protecția socială, eu fac parte din Comisia pentru învățământ, așadar nu vă pot da aceste detalii„

Cu toate că Biroul Executiv al PNL a decis, încă de la sfârșitul lunii iulie, atacarea în instanță de contencios administrativ a Hotararii de Guvern 291/2017, iar subiectul legat de această neînreptățire a pensionarilor a început să fie abordat cu mult timp înainte de această decizie, nu toți au prezentat interes față de această decizie.

Întrebat dacă s-au efectuat demersuri la nivel de partid pentru asigurarea consultanței juridice pentru pensionari, președintele PNL din Cluj, Daniel Buda a declarat:

„Cunosc subiectul, deja s-au pregătit chiar și documentele pentru atacarea în contencios a Guvernului, însă în ceea ce privește cerința liderului PNL, Ludovic Orban, vă spun că nu au existat solicitări din partea pensionarilor pentru un avocat care să îi reprezinte”,

guvern

Urmările acestei Hotărâri vor fi resimțite de pensionarii care nu pot să facă nimic pentru a schimba ceva, mai ales că aceștia nu sunt sprijiniți de către cei care pot să aibă un cuvânt în fața Guvernului. În timp ce unii se strofoacă să schimbe ceva, deputații noștri nu se încarcă cu astfel de probleme „minore„ pentru că Doamne ajută, mai e mult până la pensie și oricum pensia de deputat nu este la fel ca și cea a unui om de rând.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.