Deputatul clujean Mate Andras Levente (UDMR) a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la șase luni de închisoare pentru că și-a angajat nevasta la propriul birou parlamentar. Deputatul susține că oamenii legii nu au un comportament unitar, având în vedere că el a luat anterior neînceperea urmăririi penale în cadrul aceleiași spețe. Mate Andras Levente postează un mesaj pe Facebook intitulat ”Cum funcţionează instituţiile în România?” Cu toate acestea, el nu a dorit să răspundă la telefoanele ziariștilor ca să facă comentarii suplimentare în cadrul acestui subiect.

 

”În luna martie a anului 2014, un coleg deputate, învinuit pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, a primit ordonanţa de renunţare la urmărire penale, adică vechiul NUP. Şi totuşi, din informaţiile deţinute, a intervenit un procuror ierarhic superior, care a infirmat această ordonanţă şi colegul a fost trimis în judecată. Motivarea infirmării este aplicarea aceluiaşi tratament pentru fiecare deputat, şi dacă ceilalţi au fost trimişi în judecată, şi el trebuie trimis. Aplicarea aceluiaşi tratament în sistemul judiciar ar fi un lucru democratic, dar, atenţie! N-ar trebui luat în considerare existenţa săvârşirii unei fapte penale şi stabilirea vinovăţiei unei persoane?…Cred că până la urma unii consideră, că suntem doar puncte statistice, pentru a putea avea un raport pozitiv în ţara şi în străinătate? ”, a arătat joi pe Facebook Mate Andras Levente.

O altă postare a acestuia, chiar în ziua condamnării, este intitulată ”Justiţia în România?! ” în care spune următoarele lucruri:

”La data de 25.07.2012 am primit neînceperea urmăririi penale. (NUP) Vezi motivarea în adresă, mai ales pagina 13! Întrebarea mea este: urmează cei 202 colegi (deputaţi), care eventual şi-au reangajat foştii colaboratori, sau la noi se aplică doar un alineat din art. 253. C.p., şi doar pentru unii?!

Aştept un răspuns din partea domnului procuror general! ”

 

Art. 253/1 Conflictul de interese

Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă. Dispoziţiile alin. 1 nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.

mate andras document 1 mate andras document 2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.