Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat la începutul acestei săptămâni o modificare la legea Agenţiei Naţionale de Integritate care îi va spăla de incompatibilităţi pe cei depistaţi de ANI. Printre cei vizaţi se numără şi vicepreşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, politicianul clujean Steluţa Cătăniciu. Propunerea de modificare a legii a venit din partea PSD-istului Florin Iordache, fost şef al acestei comisii.

 

Deputatul PSD Florin Iordache a propus schimbarea legii ANI în sensul că interdicţiile aplicate senatorilor şi deputaţilor pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate încetează de drept.

”Interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor în temeiul art. 25 pe baza rapoartelor de evaluare, întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007 – 2013, până la intrarea în vigoare a legii nr. 219/2013 pentru modificarea şi completarea legii nr. 96/2013 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept”, arată propunerea adoptată de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor.

Din comisia respectivă face parte şi deputatul clujean ALDE Steluţa Gustica Cătăniciu care, coincidenţă sau nu, se numără printre beneficiarii acestor modificări.

Reporterii Gazeta de Cluj au încercat să obţină un punct de vedere din partea deputatului Cătăniciu, dar acest lucru nu a fost posibil.

Potrivit deputatului liberal Cătălin Predoiu, fost Ministru al Justiţiei, printre cei vizaţi de această modificare se numără şi Cătăniciu.

„Această lege încalcă principiul egalităţii în faţa legii pentru că se referă doar la o categorie de demnitari publici, nu are în vedere primarii. Această modificare făcută de către PSD-ALDE încalcă flagrant obligaţiile pe care ni le-am asumat prin MCV. Este încă o dovadă că fie PSD-ALDE nu înţeleg ce înseamnă acest mecanism, fie pur şi simplu nu vor. PSD-ALDE să înţeleagă o dată pentru totdeauna că interesele ţării nu sunt interesele lor de partid şi în plen să respingă această modificare făcută intempestiv, cu absenţe tactice de la Comisie. Înţeleg de la colegi că este vorba despre doamna Steluţa Cătăniciu. Nu ştiu dacă este aşa, trebuie verificat, trebuie întrebat şeful Comisiei juridice, cum a fost validat mandatul domniei sale şi dacă există un raport ANI sau nu”, a declarat deputatul PNL.

 

Colegii i-au iertat pe banii noştri

În cursul acestui an, la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor s-a discutat încetarea mandatelor politicienilor Steluţa Cătăniciu, Ioan Sorin Roman şi Matei Suciu. Însă, şeful Comisiei Juridice Eugen Nicolicea a considerat că ”încetările de mandat ale deputaţilor sunt strict limitate potrivit Constituţiei, printre ele neregăsindu-se cele menţionate în documentele ANI. Având în vedere cele precizate,  absolut toate cele trei cazuri – Sorin Roman, Matei Suciu şi Gustica Cătăniciu – se constată că toate faptele acestea sunt anterioare actualului mandat. Deci nu poate fi niciun fel de cauză de încetare de mandat. Neputând să înceteze mandatul sancţiunea este de 10% din indemnizaţie pentru trei luni aplicabilă de către Biroul Permanent. Am tratat interdicţiile trecute ca şi un conflict de interese existent”, arată Nicolicea, frizând indolenţa.

Cu alte cuvinte, în loc să fie daţi afară din Parlament, deputaţilor li se reduce indemnizaţia cu 10%.

Această decizie a fost luată într-un mod nelegal, în situaţia în care  Curtea Constituţională a luat o decizie fix invers faţă de cea luată de PSD-ist. Legea ANI (176/2010) prevede că un demnitar declarat incompatibil nu mai poate ocupa „aceeaşi funcţie” timp de trei ani de zile.

Presedintele ANI, Catalin Macovei, sustine o conferinta de presa, in Bucuresti, luni, 21 iulie 2008. Agentia Nationala de Integritate (ANI) investigheaza, in prezent, situatia averii pentru un numar de 90 de persoane cu statut de functionar public, primele rezultate fiind asteptate in circa doua luni, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, presedintele ANI, Catalin Macovei. LASZLO MIHALY / MEDIAFAX FOTO
Presedintele ANI, Catalin Macovei, sustine o conferinta de presa, in Bucuresti, luni, 21 iulie 2008. Agentia Nationala de Integritate (ANI) investigheaza, in prezent, situatia averii pentru un numar de 90 de persoane cu statut de functionar public, primele rezultate fiind asteptate in circa doua luni, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, presedintele ANI, Catalin Macovei. LASZLO MIHALY / MEDIAFAX FOTO

ANI a prins o Steluţa cu incompatibilitatea

Steluţa Cătăniciu a fost cercetată de inspectorii ANI pentru o situaţie de incompatibilitate. După ce a făcut parte din cadrul administraţiilor judeţene şi locale din Cluj, Cătăniciu este acum deputat liberal şi vicepreşedintele comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.

Ea a fost declarată incompatibilă de inspectorii de Integritate în urma unei sesizări de incompatibilitate care i s-a făcut în perioada în care ea era consilier local în cadrul Primăriei Cluj Napoca.

“S-a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă de către CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA, întrucât, în calitate de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Judeţul Cluj, a participat, la data de 07.04.2009, la procesul de deliberare şi adoptare a Hotărârii Consiliului Local privind prelungirea contractului de asociere pentru spaţiu cu altă destinaţie a SOCIETĂŢII COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ FOTO OPTICA din Cluj-Napoca. Ulterior adoptării acestei hotărâri, la data de 05.05.2009, CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA a încheiat cu SOCIETATEA COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ FOTO OPTICA din Cluj-Napoca un contract de asistenţă juridică privind reprezentarea în instanţă a intereselor societăţii în litigiul avut cu Primăria Cluj-Napoca”, arată raportul inspectorilor ANI. Conform inspectorilor ANI, au fost identificate elemente în sensul încălcării regimului juridic al conflictului de interese, deoarece, conform dispoziţiilor art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, „Nu pot lua parte la deliberarea şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local”.


Colegii de partid au sancţionat-o pentru incompatibilitate

Steluţa Cătăniciu a fost eliminată din cursa electorală la primăria clujeană pentru că şefii ALDE, gruparea politică din care deputatul clujean face parte, au adus în discuţie condiţiile de integritate pe care candidaţii ar trebui să le îndeplinească. Deputatul clujean a pierdut procesul definitiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un proces cu Agenţia Naţională de Integritate. Pe 24 martie anul trecut, la ÎCCJ a fost depus dosarul 556/33/2013 în care Steluţa Cătăniciu, deputat clujean, a reclamat Agenţia Naţională de Integritate care îi pusese lui Cătăniciu ”ştampila” de incompatibil


Cătăniciu nu se consideră incompatibilă

În cadrul unei conferinţe de presă, Steluţa Cătăniciu a considerat că ea nu se consideră vinovată de incompatibilitate şi că nu are nici o problemă să candideze la alegerile parlamentare. Asta în pofida faptului că ANI a declarat-o incompatibilă, iar instanţele din România au decis că a pierdut procesul, definitiv şi irevocabil, pentru incompatibilitate.

În sprijinul ei, Cătăniciu prezintă şi o notă semnată de fostul ei coleg de partid, liberalul Ioan Cupşa care ocupă funcţia de vicepreşedinte al Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi din cadrul Camerei Deputaţilor, care, o absolvă pe Cătăniciu de orice acuzaţie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.