Toma Rus este noul sef peste „crima organizata” din România. Numirea lui Toma Rus – cunoscut drept unul dintre cei mai bogati politisti români, în mare parte averea sa neputând fi justificata-  în fruntea Directiei Generale de Combatere a Criminalitatii  Organizate este inexplicabila în conditiile în care este cercetat de catre DNA pentru santaj.

Comisarul sef Tomna Rus este începând cu finele lunii august noul sef al Directiei Generale de Combatere a Criminalitatii  Organizate (DGCCO), asta dupa ce timp de mai multe luni a ocupat functia de adjunct al acestei institutii. Toma Rus a fost numit în functie prin ordinul ministrului de interne, Cristian Davin în urma unui concurs promovat de catre acesta la începutul lunii august. Toma Rus este unul din personajele cel mai controversate ale Politiei Române, de numele lui fiind legate mai multe scandaluri, în momentul de fata fiind anchetat de catre Directia Nationala Anticoruptie în doua dosare penale. Primul dosar penal care îl vizeaza pe Toma Rus face referire la un santaj pe care acesta l-ar fi facut asupra finantatorului clubului de fotbal CFR 1907, Arpad Paszkany, presupunându-se ca Toma Rus ar fi încercat sa îl convinga prin mijloace mai putin ortodoxe pe omul de afaceri sa renunte la un proces pe care acesta îl avea împotriva Consiliului Judetean Cluj cu privire la amplasare unui complex comercial de tip mall în municipiul Cluj-Napoca. Al doilea dosar în care este implicat comisarul sef Toma Rus este legat de faptul ca acesta, prin firma sotiei sale, Viafar SRL, ar fi închiriat de la societatea Piscicola un spatiu comercial, pretul pe care acesta îl plateste lunar fiind mult mai mic decât valoarea reala a acestuia. Mai mult decât atât, semne de întrebare planeaza si asupra averii comisarului, conturile acestuia fiind mult prea „babane” pentru un functionar care traieste din salariul de politist. Numirea în functia de sef peste „crima organizata” din România a lui Toma Rus, persoana cercetata pentru fapte de coruptie, arunca o pata de culoare închisa peste si asa murdara imagine a Politiei Române.

Augustin Stanciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.