O parte dintre clienţii dezvoltatorului imobiliar Hexagon din Cluj Napoca sunt revoltaţi de faptul că apartamentele pe care le-au plătit nu au fost predate la timp şi, pe deasupra, firma a schimbat, abuziv spun oamenii, o parte dintre clauzele contractuale prin care îi transformă pe viitorii proprietari în chiriaşi. Afacerea Hexagon este controlată de dezvoltatorii imobiliari Florin Mariş şi Adrian Sebastian Radovici, fost director la Albalact. În afacere este băgat şi fostul proprietar al Albalact, Raul Ciurtin.

Câţiva clienţi ai dezvoltatorului imobiliar Hexagon au făcut mai multe sesizări la Protecţia Consumatorului atrăgând atenţia asupra faptului că firma cu care au încheiat contracte de vânzare –  cumpărare pentru trei apartamente încearcă să schimbe în mod unilateral o parte din clauzele contractuale asumate iniţial.

Molnar Csaba, reprezentantul firmei spune că lucrurile sunt nuanţate. ”Nu ştim ce vor, că nu spun! Au venit cu trei avocaţi pe care i-au schimbat pe rând că şi-au dat seama că nu aveau dreptate. Problema este că orice vrei să schimbi la o faţadă trebuie aprobat cu un proiect, că aşa spune legea. Ei zic ca nu le convine, că nu ştiu ce vor, să monteze parabolice sau să închidă balconul”, a declarat Molnar Csaba.

Dezvoltatorul imobiliar Hexagon edifică mai multe apartamente prin intermediul a două proiecte imobiliare, Avella şi Vivido în cartierul Gheorgheni, într-o locaţie din aproprierea Iulius Mall, este acuzat de mai mulţi clienţi că schimbă în mod abuziv contractul

Unul dintre clienţi a cumpărat la jumătatea anului trecut un apartament cu o suprafaţă de 58,35 mp cu suma de 88.500 de euro cu un loc de parcare în valoare de 8.300 de euro

”Condiţiile contractuale privind predarea imobilului nu au fost respectate de către societatea reclamată, nici în ceea ce priveşte termenul predării şi nici starea construcţiei, mai mult decât atât procesul verbal de predare primire ce se doreşte încheiat de către societatea reclamată cu ocazia predării posesiei asupra apartamentului conţine o serie de modificări aduse clauzelor prevăzute în antecontract precum şi alte clauze în plus faţă de contract, pe care le apreciez a fi clauze abuzive atât cu privire la conţinutul acestora cât şi cu privire la modalitatea în care mi se impune de către constructor a fi semnate şi acceptate, fiind redactate în prealabil fără posibilitatea de a le negocia/modifica/elimina clauzele”, spune clientul nemulţumit.

 

Apartament de lux cu finisaje incomplete

Potrivit persoanei care a achiziţionat apartamentul când a fost contactat de reprezentanţii firmei pentru predarea locuinţei, apartamentul era nefinalizat.

”Nefiind în starea necesară predării, respectiv contorul de gaz nu era montat; uşa de la intrarea în apartament nu se închidea; geamurile termopane cu 3 sticle erau montate, însă necesitau reglaje pentru a se închide, existau găuri în profil pentru montarea unor balustrade, profil montat sub forma de uşă unde era necesară doar o fereastră în condiţiile în care proiectul nu prevede niciun fel de uşă exterioară în dormitor sau bucătărie, lipsa proiectării aerului condiţionat, nu toţi pereţii erau gletuiţi exemplu living şi baie, nefiind gaz, centrala termică nu a putut fi probată şi nu exista un certificat de instalare pentru aceasta; cu toate că se dorea ca apartamentul să îmi fie predat nu mi se transmitea posesia de fapt a acestuia pentru că nu puteam să instalez mobila în apartamentul pe care l-am achitat în proporţie de 95% decât cu acordul şi în prezenţa unuia dintre reprezentanţii societăţii promitente vânzătoare”, se arată în sesizare.

 

 

Clauze cu probleme

Omul povesteşte că în pofida faptului că nu a luat în primire apartamentul, a achitat tranşa a doua din preţ, echivalentul în lei a sumei de 30.000 Euro, care era scadentă doar la predarea locuinţei, lucru care nu s-a întâmplat nici până acum.

”Pe lângă acestea, mi s-a solicitat semnarea unui proces-verbal de predare-primire care conţinea în realitate clauze contractuale noi faţă de prevederile antecontractului de vânzare-cumpărare, clauze care nu au ce căuta într-un proces-verbal de predare-primire, ci pot face doar obiectului unui act adiţional la antecontract, rezultat al negocierii libere şi a asumării de către ambele părţi de bună-voie, iar nu impuse unilateral de către una dintre părţi. Astfel, prin procesul-verbal menţionat subsemnata îmi asumam obligaţia de a ,,nu monta niciun fel de jaluzele exterioare’’, ”promitentul cumpărător se obligă să efectueze hidroizolaţia în băi” precum şi de a ,,achita promitentei-vânzătoare suma de 15.000 Euro cu titlu de daune’’ în cazul în care vreuna dintre obligaţiile stipulate în procesul-verbal urma a nu fi respectată. Având în vedere aceste aspecte subsemnatul am trimis o notificare prin executor judecătoresc societăţii reclamate în data de 12.12.2017 şi în data de 22.12.2017 atât la sediul societăţii cât şi la locul efectuării construcţiei prin care am solicitat rezolvarea pe cale amiabilă a acestor probleme, respectiv să îmi comunice data la care se poate proceda la predarea-primirea efectivă a apartamentului în discuţie; locul exact în care poate fi amplasată unitatea exterioară a aparatului de aer condiţionat, astfel încât această amplasare să fie în acord cu specificaţiile şi locaţiile indicate de proiectant; să-mi precizeze care sunt tipurile de dulapuri permis a fi instalate în interiorul balconului până la nivelul balustradei, astfel încât acestea să nu fie vizibile; precum şi să-mi transmită draft-ul procesului verbal de predare-primire ce urmează a fi semnat la data predării, astfel încât acesta să nu conţină clauze care nu au fost avute în vedere de către părţi la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare.

La această notificare am primit un răspuns de la societatea Hexagon Development Srl, care însă nu este unul satisfăcător, fiind vag şi formulat la modul general, şi nu oferă un răspuns la solicitările noastre, în ceea ce priveşte probleme remediate, dacă acestea au fost remediate într-un fel, precum şi cu privire la clauzele abuzive cuprinse în procesul-verbal de predare primire al apartamentului şi obligaţiile stabilite prin acesta în sarcina subsemnatei, obligaţii suplimentare faţă de cele  prevăzute în contract, obligaţii ce practic mi-au fost impuse în mod abuziv şi nenegociate în prealabil.

Practic la acest moment, datorită atitudinii constructorului sunt presat să accept toate acele condiţii ca să pot prelua apartamentul şi să închei contractul de vânzare cumpărare în formă autentică”, mai spune clientul.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.