DIAGNOSTICUL NAȚIEI

37

Este grav și dovedit științific: suntem tot mai bolnavi de nervi. În fiecare an, aproape un milion de români sunt diagnosticați cu depresie. Studiile arată că, în mai puțin de cinci ani, această afecțiune va deveni a doua cauza a dizabilității la nivel mondial și, până în 2030, principala cauza a mortalității.

Fiu al celebrului critic literar Tudor Vianu, Ion Vianu este un renumit psihiatru şi scriitor care trăiește în Elveția. În 1977, a ales calea exilului, după implicarea sa în mișcarea lui Paul Goma. N-a mai putut trăi într-o Românie Roșie, bolnavă de comunism. Şi a fost mereu preocupat de starea psihică a celor privați de libertate.

ION VIANU, scriitor și medic psihiatru:

„Omul socialismului era un om paranoic, era stăpânit de sentimentul persecuției. Era, într-adevăr, persecutat, era prada unei supravegheri permanente a serviciilor secrete. (…) După revoluție, boala principală care i-a cuprins pe oameni, și care a fost foarte gravă, a fost depresiunea. Lumea era în stare de stupoare, de inerție completă, de lipsă de speranță. Domină, încă, o mentalitate fatalistă: oamenii nu fac atât cât ar putea face, pentru că au un exemplu prost. Și exemplul este cel al unui stat care nu-și îndeplinește misiunea. Oamenii trăiesc pentru ei,  de bine de rău, reușeșc să-și mobilizeze forțele, dar politicile publice sunt atât de catastrofale, (…) încât exemplul prost este dat”.

Psihiatria, unealta politică a comunismului

Înainte de 1989, Ion Vianu a criticat public regimul comunist şi a vorbit despre psihiatrie ca armă politică. Astăzi, după 28 de ani de tranziție, ne poate spune din nou de ce suferim. Pare greu de crezut, dar comportamentul clasei politice continuă să ne afecteze sănătatea mintală.

ION VIANU, scriitor și medic psihiatru: „Eu cred că prima datorie a unui ales este să se pună, realmente, la dispoziția celor care l-au ales. Fără un anumit dezinteres și fără un anumit idealism, un stat nu poate să funcționeze: statul devine sluga oligarhiei”.

Ion Vianu a trăit mai mult de jumătate din viaţă în exil. Se întoarce periodic în România, pe care o privește cu luciditate. Ceea ce iese în evidență, în ultimii ani, este naționalismul. O carte pe care au jucat-o toți politicienii neocomunişti.

ION VIANU, scriitor și medic psihiatru: „O țară care nu se deschide, o țară care se repliază asupra ei, este o țară care moare. Este ca un individ care se bagă cu capul în pernă: se asfixiază. Naționaliștii noștri, de altfel nu deosebiți de naționaliștii din alte locuri, trăiesc într-un reflex permanent de frică: că o să ne invadeze, că vin musulmanii, vin străinii, vin rușii, vin americanii, toată lumea vine să ne cucerească. (…) Și, în cele din urmă, ne vor veni de hac extratereștrii. În realitate, o țară care vrea să funcționeze bine trebuie să se deschidă. Ce avem noi, înaintea noastră? Avem o țară care se depopulează, (…) foarte mulți oameni capabili au plecat, iar cei care, eventual, virtual – pentru că, în realitate, nimeni nu vrea să vină aici -, cei care, virtual, ar vrea să se stabilească aici sunt primiți foarte prost. Această fobie față de ceea ce este străin, teoria complotului, sunt lucruri absolut primejdioase și, în cele din urmă, duc la pustiirea unei națiuni”.

Cine ne întărâtă să fim xenofobi

Fobia față de străini nu se manifestă doar la noi. În exilul său elvețian de 40 de ani, Ion Vianu s-a convins de asta.

ION VIANU, scriitor și medic psihiatru: „Vă spun drept, eu am fost un produs superior de export, am venit ca doctor acolo, cu o formație completă, și am fost mai degrabă bine tratat. Dar sigur că oamenii se pot uita curios la tine. Asta face parte din regula jocului”.

Ion Vianu a învăţat, în Elveţia, ceva ce nu pare să facă parte din materialul genetic al românilor.

ION VIANU: „Seriozitatea. De pildă, dacă am făcut parte din ceea ce se numea operațiunea Sate românești. Și, dacă se pregătea un miting, primarul spunea: Sâmbătă dimineață, la ora 8, să fie o masă în sala cutare și trei scaune. Și eu, cu mentalitatea mea românească, îmi spuneam că niciodată nu va fi o masă cu trei scaune, pentru că un singur lucru spus, așa, în treacăt, nu trece. Trebuie să spui de 10 ori și să zbieri. Or masa cu cele trei scaune se găseau acolo sâmbătă, la ora 8 dimineața. Deci fiecare cuvânt are greutatea lui și nu trebuie să-l repeți. Ar fi chiar straniu să repeți ceea ce ai spus o dată!”

Să fii departe de țara ta și să nu te mai poți întoarce este un chin permament. Ion Vianu a trăit această experiență dramatică la intensitate maximă.

„În acei 12 ani și jumătate în care nu m-am putut întoarce în România, fiecare secundă, și nu exagerez, în fiecare secundă a vieții mele, România era prezentă în mintea mea. Îmi reprezentam tot felul de locuri din București, colțuri de trotuar, clădiri, nu pentru a le idealiza și pentru a le găsi frumoase, ci pentru a încerca să le retrăiesc. Și asta, în ciuda faptului că aveam experiențe noi, că am călătorit foarte mult, că am cunoscut foarte mulți oameni, că viața mea s-a schimbat 100%. În ciuda acestui fapt, a fost o adevărată obsesie. Când am început să revin, când am putut reveni, la începutul anilor 90, apoi din ce în ce mai des – a fost o jumătate de an în care am stat numai aici – evident că această presiune a cedat. //…// Dar țara mea a fost aici, tot timpul, și continuă să fie aici. Și, în afară de faptul că nu am ocazia să întâlnesc atâția români câți aș vrea să-ntâlnesc, sunt perfect la curent, știu tot ce se-ntâmplă și nu este așa o mare diferență între faptul că sunt acolo sau sunt aici”, spune ION VIANU.

Ion Vianu nu este doar medic psihiatru, ci şi un renumit scriitor. Romanele, eseurile şi memoriile sale sunt conectate la realitatea românească. Inclusiv la cea politică. Aşa s-a întâmplat şi cu volumul „Amor intellectualis”, ajuns, anul acesta, la a treia ediţie.

ION VIANU, scriitor și medic psihiatru: „Când eram eu adolescent, adică prin anii 50, era, încă, veche Românie. Adică vechea Românie fusese lovită îngrozitor, jumătate din oamenii de valoare erau în închisori, dar cealaltă jumătate era pe baricade: lucra și încă, în ciuda schimbărilor teribile care se produseseră, această veche cultură era, încă, pe roate. Pe urmă s-a transformat într-un ceva din ce în ce mai caraghios, care s-a numit protocronismul; în naționalismul vid al anilor 70-80 și așa a început declinul. Declinul ăsta a continuat, în anii 90, cu mare avânt. Și, după aceea, a început să se estompeze, să se frâneze, a fost un efort de ridicare foarte mare. Au venit niște dificultăți economice care au fost datorate și conjucturii mondiale. Pentru că să nu uităm că suntem și tributarii conjuncturii mondiale”.

Parcursul personal al fiecăruia ține mai puțin de conjuctura mondială și mai mult de educație. Ion Vianu scria, în romanul lui autobiografic: „Chiuleam masiv și sistematic de la școală”. Un obicei detestabil pentru unii, perfect benign pentru alții. Ce are de spus, în apărarea sa?

ION VIANU: „Nu e un bun exemplu pentru elevi ceea ce spun eu acolo: chiuleam sistematic. (…) Dar chiuleam ca să ne ducem la bibliotecă, totuși… N-am ieșit mai proști din această sistematică evitare a școlii, ci, dimpotrivă, mai deștepți. Astăzi școala poate să furnizeze un cadru, dar trebuie dat un mai mare accent învățământului umanist. Pentru că – și aici știu că vor fi unii care mă vor contrazice – eu cred foarte ferm că umanitățile, adică învățarea literaturii, a exprimării frumoase, însușirea culturii generale fac pe om. Toate astea creează un tip de individualitate superioară”.

Singurătatea unui medic

Care este relația dintre literatură și psihiatrie, în cazul lui Ion Vianu? Poate că psihiatrul îl studiaza pe scriitor. Ori, dimpotrivă, scriitorul pune în pagini expriențele celui dintâi, transformându-l în personaj.

ION VIANU, scriitor și medic psihiatru: „Un mare strateg, Clausewitz, (…) a scris o carte intitulată „Arta războiului”, spunea că războiul este continuarea politicii prin alte mijloace. Eu spun că, pentru mine, literatura a fost continuarea psihiatriei prin alte mijloace. Folosindu-mă de cunoașterea pe care mi-a oferit-o psihiatria, care este cunoașterea omului, în general, am făcut literatură. Eu cred – că e greu să te judeci pe tine – că tot ce am scris nu ar fi putut să fie scris fără experiența mea de 40 de ani de psihiatru. Această meserie (…) mi-a dat o forță foarte mare de a-i judeca pe oameni, de a-i înțelege (…) și de a-i ierta, în același timp”.

Profesia de medic psihiatru are avantajul de a te purta în universul interior al fiecărui pacient. Cu toate astea, Ion Vianu scria, în „Amor intellectualis”, că plictisul este „cel mai mare blestem care poate exista”.

ION VIANU: „Era, mai întâi și-ntâi, singurătatea. Fiindcă a fi îndărătul unui birou este un mod de a fi singur. Ești în față cu cineva, dar ești de partea celalaltă. Psihiatrul de cabinet, cum am fost eu, e mult mai solitar decât psihiatrul de spital, care are o echipă cu care se poate sfătui. (…) Al doilea lucru e că, totuși, anumite lucruri sunt stereotipe, se repetă. (…)  Cred că psihiatrul are de-a face cu o anumită uzură. (…) Pe urmă este timpul, minutele care încep să curgă mai greu, la un moment dat. Faceți foarte bine că-mi puneți întrebarea asta, fiindcă mă scoate din tendința de a idealiza o meserie care are dificultățile ei. Pe care, însă, poți să le domini, prin autoanaliză, prin psihanaliză, prin control, prin faptul de a te lăsa controlat, de a putea vorbi cu un grup colegi (…) de cazuistica ta”.

Ion Vianu folosește şi în scrierile sale un tip de control care funcționeaza în psihiatrie. Nu lasă pe pagină orice.

ION VIANU, scriitor și medic psihiatru: „Trebuie să te reții. Din păcate! Mi-aduc aminte că Eugen Ionescu mi-a spus odată: Cea mai interesantă literatură sunt memoriile. Sau jurnalele. Dar, din păcate, trebuie să spui totul, fiindcă, dacă-ncepi să filtrezi, nu mai rămâne nimic. Sau se duce tot ce este interesant. Pe de altă parte, trebuie să spui totul, dar nu trebuie să fii prea narcisic, adică să spui totul numai ca să te pui în valoare pe tine. Trebuie să te critici și pe tine și asta este și mai greu. Așa încât, împotriva acestei dificultăți care este jurnalul (…) vine ficțiunea, prin care travestești ceea ce ai trăit în ceva imaginar. Imaginarul pur nu există. Scriitorul sparge realitatea cu ciocanul și, din cioburi, reface o altă figură. Dar cioburile sunt aceleași!”

În volumul „Amor intellectualis”, Ion Vianu mărturisea că a fost influențat mult de ilustrul său părinte, Tudor Vianu. Poate chiar excesiv…

ION VIANU: „În mod normal, ai un părinte și unul sau mai mulți profesori. La mine, tatăl meu a fost și profesorul meu, ceea ce a creat o anumită asimetrie, ca și cum ai face parte dintr-o familie monoparentală. În mod normal ai doi părinți. Bine, și eu am avut doi părinți, nu vreau să spun că mama mea nu a avut importanță, a avut chiar foarte mare importanță pentru mine. Dar, din punct de vedere intelectual, influența tatălui meu a fost foarte puternică, ceea ce mi-a adus o plusvaloare, pentru că era un om de la care aveai ce să afli, dar a fost și o dificultate. Pentru că m-am desprins mai greu de el și ceea ce se numește individuație, adică să devii tu însuți, a fost mai lentă la mine. Acum, că am 83 de ani, nu mi-e rușine să spun lucrul ăsta”.

Optimismul #Rezist

De o viaţă întreagă, indiferent unde s-ar afla, Ion Vianu simte românește. Dincolo de toate minusurile pe care le observă la ţara sa, rămâne optimist.

ION VIANU: „Aduceți-vă aminte de Kir Ianulea: diavolul hotărăște să se stabilească pe pământ și spune „Unde să mă duc eu? Să mă duc la București, că acolo e viață veselă, oamenii sunt bine primiți, este comerț…”. România așa a fost! România este o poveste de succes! Am început să ne dezvoltăm târziu, în secolul XIV, când existau deja comunele italiene, universitățile, Franța era, deja, o țară mare și puternică, Anglia la fel. Noi abia ne trezeam, cu acele mici unități statale. Dar de atunci am mers în sus, tot timpul! Chiar și epoca fanariotă, care este atât de calomniată. (…) Nu mai vorbesc de secolul XIX; nu mai vorbesc de acest imens succes care a fost crearea României Mari”.

Reporter: Considerați că suntem, în continuare, pe o pantă ascendentă?

ION VIANU, scriitor și medic psihiatru:  „A fost comunismul! Comunismul a fost un lucru îngrozitor, dar a fost și un factor de modernizare. Mai lentă, mai greoaie decât dacă am fi trăit în liberalism. (…) Și pe urmă a urmat acea stupoare de după anii 90, decadența, iar acum foarte-foarte greu ne urnim din loc. Însă (…) trebuie să fim optimiști! Nu trebuie să proclamăm moartea României! În niciun caz! Trebuie să credem că oamenii se vor aduna, la un moment dat, și-și vor da seama că acest produs care este românul, care este un material genetic foarte valabil, vă spun eu, care am călătorit, (…) că el se va regrupa și va reuși să se indigneze! (…) Asta le spun și eu: indignați-vă! Indignați-vă și faceți față inerției! #Rezist!

Sursa: Digi24

2 COMENTARII

  1. „Această fobie față de ceea ce este străin, teoria complotului, sunt lucruri absolut primejdioase și, în cele din urmă, duc la pustiirea unei națiuni”.

    E clar cü ceea ce a deprins dl psihiatru în Elveția, nu ne poate face decît rău. Ne dă dînsul lecții dintr-o țară a cărei cetățenii este aproape imposibil de obținut, mai ales de către ne-europeni. Cînd Elveția își va primi milionul ei de musulmani puși pe Sharia, atunci se va afla într-o poziție de a da altora lecții de auto-distrugere.
    Pîna atunci, e invitat să $reziste pe mai departe (nu e întâmplător semnul $, știe dînsul de unde se mănîncă o pîine pufoasă). Noi vrem ca România să rămână moștenirea copiilor ei și nu un biet teritoriu cotropit din pixul unor trădători.
    Halucinantă și profund dezamăgitoare apariția a acestui articol anti-românesc, tocmai de ziua Romîniei.

    Să nu fie cum ne doresc „învățații” acestor vremuri!

LĂSAȚI UN MESAJ