Fostul șef al SIPA, actualmente procuror la DIICOT Cluj, și-a cerut eliberarea din funcție pentru a intra în pensie. Doru Dobocan Adi a înaintat celor de la Consiliul Superior al Magistraturii o cerere de ”eliberare din funcţie, prin pensionare”. Solicitarea acestuia va fi pusă în discuție în cadrul ședinței CSM din 13 noiembrie, potrivit Ziardecluj.ro 

În ultimii ani, Doru Dobocan obișnuia să meargă la ședințele de judecată după ce consuma cantități impresionante de alcool. Mai mulți avocați și jurnaliști l-au observat pe fostul șef al SIPA, pe holurile Curții de Apel Cluj, duhnind a alcool, roșu la față și cu privirea încețoșată.

Procurorul Dobocan a fost șef la Direcția Generală de Protecție și Anticorupție – DGPA (fosta SIPA) în perioada 7 aprilie 2005- 30 iunie 2006, când Ministerul Jusțitiei era condus de actualul europarlamentar Monica Macovei. Audiat în calitate de martor, în dosarul ”Arhiva SIPA”, Dobocan susține că era bine cunoscută relația apropiată dintre generalul Ureche și ministrul Stănoiu. După crearea DGPA, procentul (de informații furnizate ministrului Justiției- n.red.) s-a redus la maximum 10%, fiind vorba de infomații privind, de exemplu, achizițiile efectuate pentru sistemul penitenciar etc”.

În momentul în care Macovei l-a ”convocat” pe Dobocan să preia arhiva SIPA, acesta era şeful Secţiei Antidrog din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.Dobocan a fost ultimul șef al SIPA, transformată în 2004 în Direcția Generală de Protecție și Anticorupție. Scopul său era cel de a desființa arhiva SIPA, prin distrugere. După mandatul respectiv, Dobocan a ajuns la DIICOT Cluj, de unde astăzi cere să se pensioneze. 

Dobocan a mai fost şef de secţie la Parchetul General, unde împreună cu un alt procuror clujean celebru, Ovidiu Buduşan, în timpul Convenţiei Democrate a regimului Constantinescu, a instrumentat dosare grele de corupţie, „Fascinanta Românie” în care erau vizaţi Iliescu, Năstase şi Hrebenciuc şi „Bancorex”, Răzvan Temeşan. Ultimii ani din carieră și i-a petrecut ca fiind procuror de sală, la instanțele de judecată din Cluj-Napoca.

În mai 2017, fostul șef al DIICOT România, Daniel Horodniceanu a cerut revocarea din DIICOT Cluj a procurorului Mircea Hrudei (după ce s-a descoperit că acesta divulga informații din dosare altor inculpați). În prezent, structura de la Cluj a DIICOT este condusă de procurorul Florin Mornăilă.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.