Luni, 26 iunie, de la ora 16.00, Universitatea Babeş-Bolyai, în parteneriat cu Spherik Accelerator (https://spherikaccelerator.com/), va organiza, în Aula Magna (str. M. Kogălniceanu nr. 1) o întâlnire-dialog despre drumul de la idee sau rezultat al cercetării spre crearea unui produs şi statutul de antreprenor, precum și despre oportunităţile oferite de un accelerator antreprenorilor care doresc să îşi dezvolte, într-un timp scurt, o afacere în zona Tech.

La eveniment vor participa reprezentanţi şi parteneri ai UBB, iar agenda întâlnirii cuprinde:

  • Cuvânt de deschidere: prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelenţă şi publicaţii ştiinţifice
  • Inovarea la UBB  – Gabriela Crişan, şeful Oficiului de Management şi Transfer Tehnologic şi Cognitiv din UBB (OMTTC-UBB)
  • Spherik şi oportunităţile oferite de un accelerator antreprenorilor care doresc să işi dezvolte o afacere în zona Tech – Roxana Rugină, coordonator Spherik Accelerator
  • Cum să gândeşti ca antreprenor – Cezar Grigore, mentor Spherik Accelerator, YCombinator alumnus, antreprenor
  • Discuţii

Evenimentul este organizat în contextul strategiei Universității Babeș-Bolyai cu privire la valorificarea integrată a tuturor celor trei componente ale cunoaşterii: cercetarea (generarea de cunoaştere); predarea/învăţarea (diseminarea cunoaşterii) şi serviciile oferite mediului socio-economic/comunităţii (utilizarea cunoaşterii).

Astfel, predarea/învăţarea nu diseminează doar cunoaştere – după modelul învăţământului preuniversitar -, ci diseminează cunoașterea împreună cu modalitatea ei de generare (învăţare prin cercetare, predare/învăţare activă), oferindu-le studenților nu doar cunoştinţe, ci şi modalităţi de a genera ei înşişi noi cunoştinţe.

În acelaşi timp, serviciile către mediul socio-economic/societate nu sunt doar o replică a celor oferite de diverse companii existente pe piaţă, ci sunt înalt inovatoare (bazate pe transfer de cunoaştere) şi/sau cu un standard de calitate maximal.

În ceea ce priveşte relaţia cu mediul socio-economic/comunitate, UBB este membru fondator al acceleratorului Spherik, încurajând cadrele didactice/de cercetare şi studenţii să-şi transfere expertiza academică şi ideile inovatoare către mediul socio-economic şi comunitate, prin dezvoltarea de afaceri (Start-up, Spin-off etc.).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.