Magistrații Curții Constituționale au discutat marți ore bune sesizările pe care le-au primit pe Legile Justiției si au luat și o primă decizie. Astfel, ei au declarat constituțională înființarea secției care investighează infracțiunile comise de magistrați. Apariția unei astfel de secții spulberă manipularea făcută de instituţiile de forţă DNA-SRI împotriva judecătorilor şi procurorilor care nu soluţionează cauzele aşa cum cei de sus poruncesc.

 

Chiar dacă în august 2017, propunerea pentru înființarea unei secții speciale pentru investigarea ”infracţiunilor din justiţie” a fost primită cu opoziţie de către reprezentanţii procurorilor, (DNA în special), de către trompetele DNA din PNL și USR, de către activiștii #rezist din magistratură şi de către societatea ”civilă”, în 23 ianuarie 2018, președintele CCR, Valer Dorneanu, a precizat că nu este nicio problemă de neconstituţionalitate legat de înfiinţarea unei secţii speciale pentru anchetarea procurorilor şi judecătorilor.

”Crearea unei direcţii specializate pentru cercetarea magistraţilor nu a fost justificată de apariţia unei situaţii obiective ce ar necesita o schimbare de politică penală şi nici nu a fost discutată în cadrul sistemului judiciar; o asemenea modificare ar restrânge aria de competenţă a DNA, în sensul că procurorii DNA nu vor mai putea investiga fapte de corupţie săvârşite de magistraţi“, a transmis DNA la sfârşitul lunii august.

Sesizările privind legile 303/2004 şi 317/2004 privind Statutul magistraţilor şi organizarea CSM urmează să fie dezbătute pe 30 ianuarie.


Vezi mai multe despre serviciul creat de Kovesi pentru a investiga magistrații și despre prevederile CCR, cumpărând ziarul Gazeta de Cluj de la orice punct de vânzare a presei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.