Procurorii DNA au remis un comunicat în care arată că în decursul lunii mai, în urma rechizitoriilor făcute, au fost 100 de condamnări. Printre cei ghinionişti se numără avocaţi, un ministru, oameni de afaceri, directori, notari, ofiţeri şi, “cireaşa de pe tort”, Gigi Becali. De asemenea, procurorii arată că pedepsele administrate de judecători în urma anchetelor lor au fost de până la 16 ani de închisoare şi amenzi penale de până la 30.000 de lei.

Pe parcursul lunii mai, în urmă anchetelor derulate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, judecătorii au emis 27 de hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost condamnaţi 102 inculpaţi. Printre aceştia se numără un ministru, un secretar de stat, un deputat, 2 judecători, 4 ofiţeri MApN (din care 2 generali), un ofiţer ISU (comandant de inspectorat judeţean pentru situaţii de urgenţă), un ofiţer de poliţie, 3 avocaţi, un notar, 15 vameşi, 2 agenţi de poliţie de frontieră, conducerea unei direcţii municipale de impozite şi taxe, 6 inspectori de finanţe publice, conducerea unei companii de stat, conducerea locală a unui partid politic, directorul unei societăţi de transport public urban, conducerea unei sucursale bancare, un medic, un profesor (director de liceu), un expert topograf, 3 persoane juridice, 5 administratori de societăţi comerciale etc. la pedepse cuprinse între 16 ani închisoare şi 30.000 lei amendă penală. În cazul ministrului condamnat, procurorii se referă la Victor Babiuc, fost ministru al Transporturilor, care a fost condamnat pentru abuz în serviciu la doi ani de închisoare şi la interzicerea unor drepturi pe cinci ani. De asemenea, în acelaşi caz a fost condamnat şi Dumitru Cioflina, general, fostul şef al marelui Stat Major. Cadrul militar a fost condamnat pentru abuz în serviciu la doi ani închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru cinci ani.

 

“Cireaşa de pe tort” a DNA-ului

 

Însă condamnarea cu care procurorii se mândresc cel mai mult este cea a lui Gigi Becali. la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”. Decizia luată de Completul de cinci judecători al instanţei supreme este definitivă. Toţi ceilalţi inculpaţi din dosarul „Valiza” au primit pedepse cu suspendare: Victor Piţurcă – un an cu suspendare pentru favorizarea infractorului, Alina Ciul şi Radu Marino – câte un an şi jumătate cu suspendare, iar Teia Sponte – doi ani cu suspendare. În plus, statul îi confiscă lui Gigi Becali 1,7 milioane de euro plus dobânda calculată din 2008. Suma confiscată prin decizia definitivă din dosarul „Valiza” va ajunge la bugetul de stat, în contul Ministerului Finanţelor destinat sumelor sub sechestru, împreună cu dobânda calculată din 2008, au precizat surse judiciare.

Becali a primit două pedepse de câte trei ani pentru dare de mită şi una de un an pentru fals.

Finanţatorul Stelei se află la închisoare din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN. Instanţa supremă nu a făcut reindividualizarea şi contopirea pedepselor lui Gigi Becali. În aceste condiţii, avocaţii lui Becali vor cere, la Tribunalul Bucureşti, contopirea pedepselor, pentru a se constată care este cea mai mare pe care o are de efectuat acesta. Astfel, latifundiarul va executa numai trei ani de închisoare, fără a se contopi pedeapsa din dosarul MApN cu cea din dosarul Valiza.

 

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.