Dodon îl vede pe Putin ca pe un patriot

56
epa05952890 Russian President Vladimir Putin (2-L), President of Moldova Igor Dodon (L) and Russian Prime Minister Dmitry Medvedev (R)take part in a reception marking the 72nd anniversary of the end of World War II in the Kremlin in Moscow, Russia, 09 May 2017. EPA/ALEXEI NIKOLSKY/SPUTNIK/KREMLIN POOL MANDATORY CREDIT

Republicii Moldova îi lipseşte un patriot precum Vladimir Putin, a declarat Igor Dodon, preşedintele de la Chişinău, în cadrul unui interviu acordat pentru Deutsche Welle, adăugând că îl susţine pe Putin în alegerile prezidenţiale din Rusia, relatează Unimedia.info.

Declaraţiile lui Igor Dodon vin cu trei săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale din Rusia, iar preşedintele moldovean şi-a reiterat sprijinul faţă de Vladimir Putin.

”Nu mi-am ascuns niciodată poziţia. Consider că Vladimir Putin a făcut multe pentru Federaţia Rusă. Republicii Moldova îi lipseşte un astfel de patriot precum Vladimir Putin. De 25-26 de ani noi n-am avut astfel de relaţii cu Federaţia Rusă. A încercat Voronin să facă ceva, dar nu a fost la fel. Nu vreau să mă implic în procesele interne ale Rusiei, dar consider că victoria lui Putin va fi un pas bun de a restabili situaţia atât în interiorul Federaţiei, cât şi în relaţiile externe ale acesteia. M-am întâlnit de multe ori cu Vladimir Putin şi sper că după alegeri vom colabora la fel ca înainte”, a declarat preşedintele Republicii Moldova.

Dodon a vorbit şi despre declaraţiile simbolice de unire cu România semnate de peste 50 de localităţi din Republica Moldova.

”Declaraţiile nu sunt doar simbolice, ci fac parte dintr-o campanie care are drept scop lichidarea statului Republica Moldova”, a mai spus Dodon.

LĂSAȚI UN MESAJ