Rusaliile din acest an au fost nefaste pentru doi fraţi din comuna Petreştii de Jos! Aceştia, beţi turtă la scăldătoarea satului – situată la malul pârâului Hăşdate – şi-au propus să bată orice ins care le apare în faţă şi căruia merită să îi facă decontul pentru închipuitele greşeli făcute faţă de ei.  Şi şi-au pus cu fervoare în aplicare planul, folosind pumni şi pari, iar doi dintre consătenii lor au căzut victimă furiei acestora într-un răstimp de numai o jumătate de oră!

 

Ioan, cioban la turma unui mare proprietar de oi din zonă se afla, în după-amiaza zilei de luni 20 iunie, la scăldătoarea satului din comuna Petreştii de Jos, alături de mai mulţi săteni ieşiţi să se relaxeze, la mici şi bere, pe malul pârâului Hăşdate. Brusc s-a trezit atacat de un anume Ştefănuţ, ciurdarul satului, însoţit de un prieten de-al lui, Augustin, ambii aflaţi în stare pronunţată de ebrietate, care-i reproşau încontinuu că a refuzat să-i tundă oile la preţ redus, de „dumping”. Aceştia, în văzul tuturor sătenilor aflaţi la picnic au năvălit peste Ioan, cărându-i pumni şi lovituri cu un par, iar din ciomăgeală Ioan s-a ales cu trei coaste fisurate, urechea stângă ciuntită şi hinele pline de sânge. Povesteşte mai departe bărbatul, venit la I.M.L. Cluj, pentru a-şi scoate certificat medico-legal: „Am sunat la 112 şi după ce au venit la faţa locului, când m-au văzut în ce hal sunt poliţiştii au chemat imediat salvarea, care m-a transporat pentru primul ajutor, la Spitalul Municipal Turda. Acolo, medicii m-au ţinut până astăzi (marţi, 21 iunie – n.n.) când mi-au dat drumul, aşa că m-am prezentat aici fără întârziere, fiindcă nu vreau să-i iert pe cei doi bătăuşi”. După ce l-au consultat, legiştii clujeni i-au eliberat bărbatului un certificate medico-legal în care-i recomandă între 7 şi 8 zile de îngrijiri medicale.

Cealalaltă victimă din ziua respectivă, Adrian Sălăgean, apare şi ea la I.M.L., la numai câteva minute după plecare lui Ioan. Începe bărbatul în vârstă de 45 de ani, stânjenit de incidentul care s-a petrecut chiar pe terenul său. Îşi ţine cu mâna stângă, celălalt braţ – inert  şi tumefiat – şi mărturisește următoarele: “ Eram pe tractorul meu descoperit şi soţia tocmai urcase într-o maşină şi se pornise spre casă. N-am făcut decât câţiva metri pe terenul meu, situat lângă locul de scaldă, că m-am trezit şi atacat de Adi Aşchilean, fratele celui care îl rupsese în bătaie pe Ionuţ cu câteva minute înaintea mea. Dar despre treaba asta am aflat abia mai tâtziu. Aşa că, neştiutor, la prima lovitură încasată direct în cap, nu m-am ferit. Doar la următoarele am luat mâna de pe volan şi m-am apărat, însă deja acesta dădea serios în mine. Apoi, după ce s-a săturat, a fugit la fraţii lui, aflaţi la vreo 50 de metri de noi şi, aflând probabil că nu eram eu persoana vizată, a urlat că-i pare rău. Însă, din păcate, acum e prea târziu – nu mai pot să-mi mulg cele 300 de capre pe care le deţin, mâna mi-e praf, aşa că am să-i fac plângere penală şi am să-l pun serios la plată”.

După ce-a fost consultat medicii i-au  eliberat bărbatului un certificat în care-i  recomandă peste o lună de îngrijiri medicale.

La nivelul Postului de Politie Petreştii de Jos au fost depuse două plângeri sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Astfel, un bărbat de 28 de ani, din localitatea Livada, comuna Petrestii de Jos, a reclamat faptul că, în timp ce se afla pe malul văii Hăşdate, a fost agresat de doi bărbaţi, de 23 şi 36 de ani, din localitatea Deleni, 

De asemenea, un bărbat de 45 de ani, din localitatea Deleni, comuna Petreştii de Jos, a sesizat Poliţia cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni. Acesta ar fi fost lovit de către un tânăr de 20 de ani, din aceeaşi localitate.

Evenimentele s-ar fi petrecut la un interval de circa 30 de minute.

În cauze se continuă cercetările, sub coordonarea unităţii de parchet competente”, a decarat pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.