Doi romani au fost declarați vinovati de catre o instanță din Irlanda de Nord pentru proxenetism si trafic de persoane. Acestia au fost condamnați la închisoare, relateaza site-ul Belfast Live. 

Cei doi infractori, sunt frati si fac parte dintr-un grup infracţional organizat. Acestia nu au ripostat recunoscandu-si vinovaţia pentru comiterea faptelor de proxenetism si trafic de persoane, potrivit celor spuse de autorităţile irlandeze.

Cel mare, Decebal Mihai a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar Spartacus Mihai, la varsta de 21 de ani va săvarși o pedeapsa de trei ani. insa, potrivit legii irlandeze cei doi frați vor executa numai jumătate din pedepse.

Cei doi romani au fost reținuți în urma unei operațiuni amănunțite facută de forțele de ordine, declara Mark Bell, inspectorul-șef al Poliției nord-irlandeze pentru combaterea sclaviei și a traficului de persoane.

”Cei doi fraţi erau membri ai unui grup infracţional organizat, implicat în traficarea unor femei în şi din Irlanda de Nord, cu scopul exploatării sexuale. Poliţia a acţionat după primirea unor informaţii de la o persoană particulară, efectuând percheziţii în estul Belfastului şi în Banbridge, în luna mai a anului trecut. La două adrese au fost găsite patru femei cu vârste între 19 şi 30 de ani, care au fost identificate ca victime potenţiale ale exploatării sexuale”, a declarat Bell.

Castigul celor doi frați depășește 175.000 de lire sterline obținuți din traficul de perosane din ultimii trei ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.