D-na Maria este o femeie distinsă, îmbrăcată în negru şi poartă, discret, un şal de aceeaşi culoare care-i acoperă multiplele zgârieturi de pe gât. Mărturiseşte că luni, 3 iulie, împreună cu soţul său a fost victima unei agresiuni venită din partea unor vecini, cu care familia sa are curte comună, în zona centrală a oraşului Huedin. Ne aflăm în sediul I.M.L. Cluj. După cum  mărturiseşte femeia, aceştia s-au inflamat după ce au aflat că a cumpărat o casă şi grădina de alături – spaţiu pe care vecinii sperau să pună mâna cu orice preţ  pentru a-şi extinde gospodăria.

Femeia oftează şi mă priveşte în ochi, disperată.  Îmi spune că a intrat într-un iureş din care nu se ştie cum va ieşi – ea şi familia sa –  fiindcă are de a face cu nişte oameni deosebit de impulsivi şi periculoşi. Povesteşte d-na Maria: “Recent, am cumpărat o casă, în apropierea centrului oraşului Huedin, chiar în aceeaşi curte cu locuinţa în care stăm, actualmente.  Astfel că ieri ne-am prezentat – eu, soţul şi copilul – împreună cu fosta gazdă, să le spunem vecinilor care ocupă abuziv grădina, că respectivul loc e acum al nostru şi-l deţinem cu acte în regulă. Aveam chiar contractul cu noi şi am avut îndrăzneala să îl arătăm. Brusc, aceştia, ca loviţi de streche au început să ţipe la noi, iar pe mine să mă facă “paraşută” şi-n fel şi chip – şi apoi să ne lovească. Prima dată am primit un pumn puternic, în gură, după care alte câteva femei au năvălit pe mine. Îmi tot ziceau: “Îţi trebuie loc?” – şi-mi cărau la pumni, cu nemiluita. Speriaţi, am fugit şi ne-am baricadat în casă iar după un asediu de o noapte – după ce venise o dată poliţia ca să facă ordine – a doua zi, dimineaţă, ne-am prezentat la spital, la avocat şi  la poliţie. Necazul nostru este că laaceastă oră familia respectivă nu acceptă în niciun chip să elibereze grădina pe care noi am cumpărat-o din bani munciţi”. Femeia intră pentru câteva minute în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat medico-legal în care i s-au recomandat între 3 şi 4 zile de îngrijiri medicale. Îmi arată hârtia, fluturând-o prin faţa ochilor mei, după care încheie: “Aşa cum v-am spus, ne-am angajat avocat – şi nu-i cruţăm, fiindcă actele vorbesc şi vreau să se facă dreptate. Le-am zis şi ieri acestor indivizi: ”Până acum v-a mers cu intimidările şi cu forţa, de-acum încolo rezolvăm lucrurile cu ajutorul legii!” ”.

La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 20:15, Poliţia a fost solicitată pentru a aplana un scandal în familie, pe strada Vlădeasa, din Huedin.  La faţa locului, s-a constatat că între 4 persoane, care locuiesc în două imobile ce au o curte comună, s-a iscat un conflict, în urma căruia un bărbat şi o femeie ar fi fost agresaţi.

Politiştii au aplanat conflictul şi oferit îndrumări legale persoanelor care ar fi fost agresate. Până în prezent nu au fost depuse plângeri pentru săvârşirea vreunei infracţiuni”, a declarat pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj,

8 COMENTARII

  1. […] D-na Maria este o femeie distinsă, îmbrăcată în negru şi poartă, discret, un şal de aceeaşi culoare care-i acoperă multiplele zgârieturi de pe gât. Mărturiseşte că luni, 3 iulie, împreună cu soţul său a fost victima unei agresiuni venită din partea unor vecini, cu care familia sa are curte comună, citește toată știrea… […]

  2. Aceasta femeie e o ipocrita o mincinoasa si o femeie fata scruple. Minte pentru a-si apara propiul interes . Creeaza numai haos minciniuni si intrigi oamenilor care nu de adapteaza capricilor ei. Sa iti for mare rusine ca ai in astfel de comportment cu oameni ca to-ai fost alaturi in momentele tale „depressive” . Si nu mai vorbi despre ce nu stii da dovada de in om al credintei pe care sustii ca o ai si fi un om in adevaratul sens al cuvantul. Nu mai mintii si nu mai defaima persoanele. Numai cine nu te cunoaste creed ce zici

  3. Aceasta dinstinsa femeie e o mare ipocrita o femeie fara scrupule, care minute pentru a-si apara propiul interes. Acesti „vecini” de care spune ia I-au fost alaturi in momentele ei „depressive” . Ar trebui Sa iti fie rusine ca faci asemenea lucruri si faci asemenea declarati , tu care te certi cu oricine care nu iti face capricilor tale (prieteni familie) . Sa iti fie rusine ca te ti un om al Domnului (pocaita) si esti infidela sotului tau si mai si fumezi.RUSINE SA ITI FIE

  4. Totul este o minciuna, trebuie sa se faca dreptate .De la un lucru mic sa ajuns la un lucru mare pentru o simpla gradina! Rusine! Se vede ca traim in Romania ,ar trebui sa fie respect si bunatate intre oameni nu ura!! Dumnezeu ne respecta si ne ajuta dar noi ne batem joc ,dar Dumnezeu le va da rasplata la fiecare !!Va inselati sotul fara putina rusine si apoi faceti scandal !! O minciuna totul, nu sunt de acord cu aceasta doamna care face niste lucruri fara putina rusine!!

  5. Nu stiu la ce sa ajuns aceasta Romanie!
    Ne judecam si ne facem de rahat pentru „multiplele zgarieturi” nu vad a fii multiple! Vad niste simple zgarieturi care cer cu disperare o asa zis-a rascumparare? Sau ce vrea Dna. Maria si,sotul ei?
    Nu stiu ce avocat a gasit,nu stiu de ce a avut nevoie de 3-4 zile de recuperare pentru cateva zgarieturi?! La ce? O fi cusut’o ,i-ar fi scos vre-o glanda? Doamne..ce oameni de rahat! Scuza-ti experia. Sunt un Domn care are stima fata de Doamnele care isi respecta sotii,si care in primul rand se respecta pe sine.Aa ..se mai mentioneaza ca Dna va rezolva aceste lucruri dupa lege! Dar ea ..ea oare face ce e dupa lege?! Poate ca daca nu ar fi intervenit atunci politia cum specifica dansa,ea nu ar fi stiut de lege si de aceste lucruri. Cred ca nu isi stie scrie nici numele. E cunoscuta in Huedin , are sot si isi da intalniri cu varul meu? Sotul ei stie? Sotia varului meu ar putea sa mearga si ea sa o de-a in tribunal pt are o familie si copii si ea si,varul meu. E o ispita ,pocaita! Si da un exemplu de urmat. In ce lume traim pocaiti sa nu mai semene a pocaiti!! Este demential. Sa se rezolve cu bine. Sper ca acesti oameni sa nu aiba de suferit fin cauza unor oamenii care vor cu orice pret ,loc pentru a-si extinde ei insusi gospodariile ,si gradina! Sa fie luate masuri si in contra ei. Haideti sa nu mai publicati si voi „ziaristi,”sau jurnalisti orice conflict minor si sa-l facem din unu mic, una mare ! Ce castigati? Nu va temeti nu castigati avere. ISTEN SEGÍTSÉGÉVEL!

  6. Nu mai faceți paranghelie nimeni nu știe ce sa întâmplat dar pot zice de dm. Maria ca e o dm. cu multe fițe nu vreau să jignesc pe nimeni dar nu e frumos ce face se joaca cu focul,, DOAR ATÂT POT ZICE CĂ LUCREAZĂ LA SALICE HUEDIN ” De aici puteți sa va dați seama

    • Invatati sa va scrieti Numele fals Corect macar habar nu aveti ce vret sa srieti Nic unul lasativa de scris Fie care ca nare rost, va faceti dar pe voi de minune Copii!.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.