Potrivit Agerpres, numele clujencei Csilla Hegedus a fost pomenit într-o declaraţie de martor a directorului Direcţiei Judeţene pentru Cultură Harghita, Bakos Laszlo, în dosarul în care fostul primar al municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu și conflict de interese. Acesta face referire la ceea ce pare a fi un act de abuz în serviciu comis de membrul UDMR Cluj în vremea în care era secretar de stat în Ministerul Culturii. Bakos susţine că Hegedus i-ar fi dat ordin să emită un aviz, cu încălcarea legii, pentru extinderea sediului filialei din Miercurea Ciuc a Universității Sapientia.
Află mai multe:

„Acest martor a relatat că pentru emiterea avizului favorabil nu erau îndeplinite condițiile legale, însă a primit ordin de la Hegedus Csilla, care în acea perioadă era secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și practic l-a obligat să dispună întocmirea avizului pentru lucrările de construcție la sediul din Miercurea Ciuc al Universității Sapientia.

Deși proiectantul nu a efectuat niciuna din modificările indicate de specialistul în protecția monumentelor istorice din cadrul Direcției Județene pentru Cultură Harghita și de către Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Brașov, prin dispoziția nr. 47/11.06.2014 a directorului Direcției Județene pentru Cultură Harghita, emisă fără nici un fel de considerent tehnic, ci exclusiv în baza solicitării secretarului de stat al Ministerului Culturii, așa cum se arată în motivarea dispoziției, s-a ordonat întocmirea avizului favorabil din 11.06.2014″, se spune în rechizitoriul procurorilor, citat de Agerpres. Potrivit aceleiaşi surse, martorul menţionat ar fi făcut referire şi la legăturile care ar exista între Hegedus şi firma Multinvest Târgu-Mureş, care a făcut proiectul lucrării.

Citește și:

„Steaua“ lui Hunor primeste fonduri cu dedicatie. Restaurari cu iz de incompatibilitate la Castelul Banffy

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.