Curtea Supremă se pronunţă definitiv vineri în dosarul Referendumului, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de folosirea influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau altul de foloase necuvenite. Liviu Dragnea a declarat în ultimul cuvânt în faţa instanţei în procesul Referendumului că se consideră nevinovat şi cere achitarea. „Aş vrea să vă rog să nu luaţi în seamă caracterizarea făcută de DNA. Nu aceasta este atitudinea mea faţă de oameni. Mărturie stau cei 20 de ani în serviciul public. Militanţii, nu numai din PSD, ci ai tuturor partidelor îndeamnă lumea la vot pentru că este sensul unei campanii electorale. La referendum a fost o confruntare dură între poporul român şi Băsescu. Niciun partid nu putea obţine foloase necuvenite. Cred cu tărie în nevinovăţia mea şi solicit achitarea”, a spus Liviu Dragnea.

Procurorii DNA au cerut magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pedeapsă cu executare pentru preşedintele PSD Liviu Dragnea, pedeapsa minimă solicitată de DNA fiind între trei şi cinci ani de închisoare. În cererea procurorilor se arată că liderul PSD ar fi tratat alegătorii ca pe nişte obiecte, iar neprezentarea la vot a fost văzută ca „un moft, nu ca un drept”. Ca răspuns, în sala de judecată, apărătorul liderului PSD a declarat că „Dragnea nu era actor în această campanie electorală. Inculpatul nu putea sa urmărească nici pentru sine, nici pentru alţii foloase necuvenite. (…) Faptul ca a oferit spectacole cu clovni, baloane şi zâne nu cred ca e un motiv ca un om sa stea în închisoare. Nu i-a tratat pe alegători ca pe simple obiecte. Dragnea a urmărit ca orice politician dintr-o lume democratică să atragă cât mai mulţi cetăţeni la vot”.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-au condamnat, în 15 mai 2015, pe Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, decizia nefiind definitivă. Liviu Dragnea a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.