Un incident desprins parcă din romanul „Ion” al lui Liviu Rebreanu s-a petrecut săptămâna trecută în localitatea Lunca Vişagului, comuna Poieni: doi bărbaţi – care-şi împărţeau „frăţeşte” aceeaşi femeie, pe focoasa Niculina – au încercat să-şi tranşeze afacerea după ce s-au întâlnit în preajma casei celui încornorat. Din păcate, în momentul când gazda şi-a scos coasa ca să-şi spintece rivalul, venit călare precum un conquistador, acesta a încasat un bolovan în cap din partea “amantului”. Apoi lucrurile au mers şi mai rău pentru el: Niculina l-a părăsit, evaporându-se ca şi cum n-ar fi fost vreodată, lăsându-l pradă cruntei singurătăţi şi angoaselor…

Gavril Paşcalău este un bărbat în vârstă de 42 de ani, harnic şi fără prea multe vicii, care munceşte cu ziua la pădure sau pentru domnii de la Cluj care au cabane în zonă. Marţi, 9 august, acesta – cu capul spart după ce a încasat un bolovan – era însoţit la I.M.L. Cluj de dl. Mihai, patronul unei firme din Cluj, vecin cu el, ca să-şi scoată certificat medico-legal. Celălalt personaj implicat în conflict, Iosif Costea, deşi mai “puriu”, este cu totul diferit de Gavril: “băiat rău”, un fel de Lică Sămădăul specializat în cucerirea femeilor din zonă, multe neglijate de bărbaţii lor prea ocupaţi cu munca. Şi pentru a-şi atinge scopul, acesta umblă călare, asemeni unui brigand, acţionând în situaţiile cele mai neaşteptate. Aşa s-a întâmplat la data de 2 august când Ioan Costea a apărut, călare, în apropierea gospodăriei lui Gavril – acolo unde respectivul trăia, de circa un an, împreună cu „domniţa” Niculina – hotărât să-şi procure un “bilet la matineu”. Niculina – nimeni alta decât o femeie sănătoasă şi atrăgătoare, în vârstă de 37 de ani, însă dedată viciilor şi deloc fidelă celor doi bărbaţi care o împărţeau în mod “liberal”. Însă întâmplarea a făcut ca Gavril să trebăluiască exact în apropierea casei şi să-l observe pe Costea, venit călare şi fără griji, cu pălăria dată pe o parte şi cântând de mama focului. Povesteşte cu glas stins Gavril: ”A apărut călare pe drumul spre casa mea şi a dat să treacă peste mine cu calul, pentru că nu am vrut să mă dau deoparte. Atunci am dat fuga în casă şi am venit înarmat cu o coasă, dar între timp el a descălecat, a luat un bolovan şi când m-am apropiat de el mi l-a trântit în cap. Am căzut la pământ, plin de sânge şi norocul meu a fost că am reuşit să urc pe deal, unde aveam semnal şi am chemat SMURD-ul, altminteri se scurgea tot sângele din mine. Am fost transportat la spitalul Orăşenesc din Huedin, iar medicii de acolo mi-au acordat primul ajutor. Apoi m-am prezentat, după trei zile la poliţie şi am fost sfătuit  să mă prezint la I.M.L. Cluj”. Intervine în discuţie şi dl. Mihai: “Am zis că vin cu Gavril să-l îndrum ca să-şi rezolve această chestiune, pentru că Iosif Costea este un tip periculos – nici nu-l pot numi “rebel fără cauză” – gata permanent de violeţe împotriva tuturor, fără vreun motiv anume, deşi e angajat la firma care păzeşte barajul de la Drăgan. Dar necazul lui Gavril este acela că, după incident, Niculina l-a părăsit – aşa că doresc să-l sprijin din toate punctele de vedere, mai ales că la ora asta omul e singur şi neajutorat. În orice caz norocul lui cel mare a fost că dispune de o ţeastă tare, de om de munte – fiindcă după o asemenea lovitură cred că un orăşean ar fi murit pe loc”. Gavril este invitat în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat medico-legal în care i-au fost recomandate între 7 şi 8 zile de îngrijiri medicale.

“La data de 2 august a.c., un bărbat, de 55 de ani, din Lunca Vişagului,  a sesizat faptul că a fost ameninţat de către un bărbat, de 42 de ani, din aceeaşi localitate, pe fondul unor neînţelegeri.

La data de 5 august a.c., bărbatul care l-ar fi ameninţat, a depus o sesizare împotriva celuilalt, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, susţinând că ar fi fost lovit cu o piatră.

Au fost înregistrate cele două sesizări, în continuare efectuându-se cercetări pentru stabilirea exactă a stării de fapt şi luarea măsurilor care se impun”, a declarat, pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.