Drama unui tânăr rămas paralizat după un pumn încasat, de la un ofiţer M.Ap.N., în timpul unei încăierări la fotbal!

Ajungem la Soporu de Câmpie după ce am parcurs drumul de la Cluj-Napoca, pe şosele desfundate, ca să întâlnim un bărbat din sat cu o poveste de viaţă dură, George Onacă, în vârstă de 36 de ani. Dar, de fapt, facem cunoştinţă cu două destine aparte: al său şi cel al mamei lui, Mădălina, care şi-a îngropat bărbatul când acesta a împlinit 40 de ani, apoi pe Iosif, fiul cel mare, la 37 – şi care acum îl îngrijeşte pe el, mezinul, zi şi noapte, împreună cu Georgiana, viitoarea lui soţie. A rămas infirm de la un pumn încasat – pe data de 6 august 2012, într-o încăierare din timpul unui meci de fotbal de campionat judeţean – de la un jucător al echipei adverse, ofiţer M.Ap.N!

Un lanţ de tragedii în familie…

Păşesc în gospodăria familiei Onacă, din Soporu de Câmpie, iar cea care mă întâmpina la poartă este Mădălina Onacă, mama lui George, o femeie care împlineşte 68 de ani chiar pe 8 martie, ziua descinderii mele în satul Soporu de Câmpie, localitate arondată comunei Frata. George mă aşteaptă în cadrul uşii, în picioare, timid, iar mâna stângă îi flutură, inertă, împreună cu mâneca pulovărului, precum un steag decolorat. Intrăm în locuinţă şi mama Mădălina este cea care deschide discuţia, începând relatarea poveştii tulburătoare a familiei sale, într-o postură de adevărată eroină de tragedie antică: “Am trecut prin multe necazuri la viaţa mea şi mă mir cum de mai trăiesc şi nu mi-a puşcat inima, la cât am fost de încercată… Prima dată mi-a murit soţul, când avea 40 de ani, într-un accident de tractor, şi-am rămas cu cinci copilaşi: cel mare, Iosif – de cincisprezece ani, Mihaela – de treisprezece, Vali – de nouă, Cristina – de şase şi George – de patru. A urmat moartea fiului cel mare, Iosif, la 37 de ani, pe 1 aprilie 2008.  Era lăcătuş de revizie la Someşeni şi s-a electrocutat la Apahida şi au rămas doi copilaşi după el. Acum îs de doisprezece şi paisprezece, şi sunt crescuţi de mama lor”.  Se opreşte, o clipă ca să-şi şteargă o lacrimă care i-a răsărit pe obraz. Apoi continuă: “Să-i vezi cum vin la mormânt la tatăl lor. Vai, ce băiat am avut… Şi restul copiilor, toţi ca pita caldă, n-o făcut rău la nimeni, numai cât bine o putut o făcut! I-am ţinut în şcoală pe toţi şi fiecare o făcut şcoală, toţi s-au căsătorit şi au familiile lor… Şi, pe când mă pregăteam să-i fac nuntă lui George, a păţit el nenorocirea”! Îl rog pe George să continue el relatarea întregii drame, iar bărbatul se conformează imediat: “Întâmplarea a făcut că la 6 august 2012 a fost un meci de fotbal din campionatul judeţean, zona Mociu, între “Viitorul” Soporu de Câmpie şi echipa din Corpadea, eu fiind jucător la “Viitorul”. Prin minutul 24 echipa mea conducea deja cu 2-0 şi, la un moment dat mingea a ieşit din teren, cei de la Corpadea urmând să bată out-ul. Şi unul de-al nostru i-a aruncat din greşeală mingea, în cap, unui jucător de la ei. Acesta s-a enervat şi i-a ars un pumn în ochi colegului meu, după care de aici a început o încăierare generală. Eu m-am dus, la un moment dat, să ridic de la pământ un spectator lovit de echipa adversă. În momentul acela cineva – pe care nu l-am văzut – m-a lovit, puternic, pe la spate, în gât – dar n-am luat în seamă lovitura. M-am ridicat repede de la pământ şi am aşteptat decizia arbitrului, care a închis meciul înainte de vreme”…

“La Spitalul Câmpia Turzii au crezut că-s în comă alcoolică” 

De acolo, echipa din Soporu de Câmpie s-a îndreptat spre barul din sat şi cu toţii s-au aşezat la masă. Relatează George cum a evoluat în rău situaţia: “Atunci nu aveam nimic şi am apucat să beau o înghiţitură de bere, după care am simţit o fulgerătură în zona gâtului. I-am spus Georgianei, care era lângă mine, că mă doare exact în locul unde am fost lovit în timpul încăierării de pe terenul de fotbal. Şi ea a văzut că zona pe care i-o arătam era înroşită, aşa că a fugit repede, a adus apă şi a început să-mi aplice comprese pe locul respectiv. M-am deplasat apoi la WC-ul, aflat în spatele barului, şi la un moment dat am realizat că nu mai văd cu ochiul stâng. M-am întors, m-am aşezat la masă – aveam maşina parcată lângă local – şi i-am spus Georgianei că nu mă simt bine, aşa că trebuie să mergem acasă. M-am ridicat, am dat mâna cu doi-trei băieţi şi am început să mă clatin. Atunci Georgiana mi-a zis: “Puiu, dragă, te-ai îmbătat dintr-o gură de bere”? Fără să apuc să-i răspund am căzut peste scaune şi m-au ţinut băieţii în braţe, după care unul dintre ei m-a transportat la Spitalul Municipal Câmpia Turzii”. Acolo George a fost ţinut o zi şi o noapte, iar medicii şi asistentele au crezut, la unison – după comportamentul lui – că de fapt au de-a face doar cu o comă alcoolică mulţumindu-se să-i introducă în vene o perfuzie, fără să-i facă, însă, vreo investigaţie. Apoi, la ora douăsprezece noaptea au zis că-l scot din spital, fiindcă poate să se odihnească şi acasă. “A venit cumnatul şi a ţipat la ei şi i-a întrebat cum de nu vede nimeni că sunt o legumă şi că am ambele mâini paralizate. Aşa, la insistenţele lui, m-au lăsat să mai rămân în spital, până dimineaţă, când o soră de-a mea a intervenit şi a comandat o ambulanţă privată. Aceasta m-a dus, rapid, pe banii mei la Clinica de Neurochirugie din Cluj-Napoca. Acolo, când m-a văzut şeful clinicii, dl. profesor Florian, acesta le-a zis surorilor mele: “Are două soluţii: paralizie pe viaţă sau moare până mâine”! M-a preluat dl. doctor Văcăraş, continuând cu o medicaţie – plătită, desigur, tot de familie – în valoare de 450 de lei pe zi, timp de trei săptămâni. În tot acest timp Georgiana nu s-a dezlipit de lângă mine! Apoi, după ce au trecut cele trei săptămâni am ajuns acasă unde a intrat în “dispozitiv” şi mama şi au început ambele să mă îngrijească, pe rând, până am început să mă mişc”, explică el. Intervine din nou în discuţie mama lui George, impresionată: “Păcat că nu-i aici Georgiana, să vă povestească şi ea! Şi-a găsit, săraca, serviciu, ca să poată să-l îngrijească pe George, fiindcă pensia mea e de numai 500 de lei. Dar, vă spun singer, îl spală ca pe un copil şi acum, fiindcă George nu e-n stare de nimic. Iar ăştia de la Comisia pentru persoane cu handicap, de la Cluj, l-au vârât la grupa a II-a de invaliditate, cu o pensie de 350 de lei, fără însoţitor! Cică se poate descurca de unul singur şi de asemenea, poate şi munci! Ori noi îl îmbrăcăm şi acum fiindcă nu-şi poate mişca deloc mâna stângă şi îşi târâie şi piciorul când umblă”…

Verdict ferm al justiţiei: ofiţerul a fost agresorul lui George!

Îşi continuă George relatarea: “Am primit apoi de la I.M.L. Cluj 120 de zile de îngrijiri medicale, cu menţiunea că mi s-a pus viaţa în pericol. Apoi au început cercetările, făcute de către poliţie şi Parchet – iar martorii l-au indicat fără dubiu, pe acest Ilea, ca autor al loviturii care m-a nenorocit. El a susţinut permanent că nici nu m-a atins şi, având şi doi avocaţi celebri a întins procesul timp de cinci ani, până-n 2017. Dar, din fericire, am avut şi noi un avocat priceput şi inimos, astfel că verdictul a fost în favoarea mea: să primesc 150.000 de lei daune morale, apoi 900 de lei, pe lună – până mă fac bine şi 10.000 de lei, banii cheltuiţi de noi pe medicamente, doi ani de condamnare, cu suspendare şi doi ani de încercare pentru agresor. Dar, abia din toamnă am putut încasa lunar cei 900 de lei, numai după ce executorul i-a pus sechestru pe salar. Altceva, nimica n-am mai obţinut de la el. A cerut odată numărul nostru de telefon ca să ne vorbească… L-am refuzat, cerându-i să vină personal. N-a vrut. Iar când s-a dat soluţia – definitivă şi fără cale de apel – a cerut să se rejudece cazul, fapt care l-a enervat teribil pe judecător, care i-a aruncat şi câteva vorbe de noroc”! Intervine, din nou, supărată, mama Mădălina: “Dacă venea la noi şi zicea: hai să ne împăcăm şi să-i dau şi eu ceva la băiat, atunci ne împăcam. Însă mi-a spus băiatul şi viitoarea noră că pe toată perioada procesului individul ăsta numai ne-a râs în faţă şi ne-a dispreţuit”!

Blestem?

Cert este însă faptul că, de la incident, viaţa lui George s-a schimbat fundamental. Explică acesta, cu un aer de neputinţă: “Am fost fotbalist, lucram la Autostradă, pe utilaje grele – aveam şi maşină de serviciu – eram apreciat în societate şi câştigam foarte bine. Acum, viaţa mea e terminată. Norocul meu a fost şi este Georgiana, care e îngerul meu păzitor şi cu care sper să mă căsătoresc, în septembrie. În rest, prea mari speranţe nu mai am de la cel care m-a nenorocit, doar de la Cel de Sus. Am fost din nou la executorul judecătoresc şi am aflat că acesta, între timp, a împrumutat bani din bancă şi şi-a ipotecat casa, aşa că nu-i mai putem lua nimica. Şi acum suntem în aceeaşi situaţie, cea pe care v-am povestit-o mai înainte, dar din păcate el nu ne mai dă nici măcar vreun semn de viaţă, darmite o speranţă că se va achita măcar de o parte din obligaţiile sale”! Arunc ipoteza existenţei unui blestem în familia lor, la care mama lui admite imediat că s-ar putea să fie vorba exact de aşa ceva: “N-ar fi exclus, fiindcă ar putea fi legat de partea bărbătească a familiei”. Mă uit la ceas şi văd că au trecut deja două ore bune de când mă aflu în mijlocul acestei familii greu încercate. Cu regret, îmi iau rămas de la cei doi, şi pornesc spre Cluj-Napoca, însă nu înainte de a face popas la casa parohială a părintelui Nicolae Paşca, un preot vestit, despre care George mi-a spus că are darul “vederii înainte” şi care îi aduce multă alinare sufletească, vinerea, când participă la Sfântul Maslu. Părintele, cu o vechime în sat de 41 de ani, deşi grăbit – are două înmormântări, prima urmând să înceapă chiar peste câteva minute – mă invită să-i văd biserica, de mărimea unei catedrale, construită ca şi mănăstirea din vecini, prin efortul său şi al sătenilor din zonă. Apoi, referindu-se la drama lui George, îmi mărturiseşte, privindu-mă direct în ochi: “Familia lui e legată mult de biserică, după cum legături strânse a avut şi bunicul lui dinspre mamă, care a fost cântăreţ.De asemenea şi fratele lui, Iosif, dispărut tragic, a fost şi el un cântăreţ de elită al bisericii noastre. Sunt necăjit pentru că George nu beneficiază de nişte drepturi de care ar trebui să beneficieze şi e limpede că ar merita mult mai mult dar noi, pe plan local, avem din păcate posibilităţile limitate. Iar dacă o fi vorba de un blestem, cum m-aţi întrebat, eu nu cred că poate fi vorba de lucruri de-ălea, fiindcă nu ştiu să fi avut, neam de neamul lor, vreun conflict cu cineva din sat. El suferă dintr-un motiv descris astfel în Scriptură: sunt oameni buni la care li se plăteşte ca după faptele celor răi şi celor răi la care li se plăteşte ca după faptele celor buni”…

Georgiana, îngerul său păzitor: “Eram prietenă cu el încă dinainte cu doi ani, înainte de tragedie. Dar după ce i s-a întâmplat ceea ce i s-a întâmplat m-am mutat, efectiv, la el şi mi-am dedicat viaţa îngrijirii lui. Fiindcă, pur şi simplu, îl iubesc pe George şi consider că el e omul meu. Înainte, când era în regulă ne distram, râdeam, mergeam peste tot împreună. Şi între timp m-am angajat – de aceea nu sunt acum acasă. Cât despre cel care l-a lovit şi zice că nici nu l-a atins, nu am cuvinte să-l caracterizez ca fiinţă umană. Noi am demonstrat totul în instanţă, cu martori şi probe iar faptul că agresorul e atât de liniştit după ce l-a nenorocit pe iubitul meu nu mi se pare normal. Totuşi, dacă Domnul ne ajută, în doi-trei ani, dacă George o să fie cât de cât bine cu sănătatea sper că se va putea implica în creşterea unui copil, pe care sperăm să-l avem după ce ne căsătorim, în septembrie”.

Ofiţerul M.Ap.N. Mircea Ilea:“Nu mă interesează subiectul, am susţinut că eu nu am avut treabă cu incidentul, poveste în care am fost atras fără voia mea. Au fost amănunte care nici nu au fost luate în seamă. Trebuia o victimă care să-l întreţină. Eu am cam pierdut tot, pe nedrept şi fără să-i fi cauzat eu problemele. Accept postura de prost al proştilor, fiindcă nu am arme cu care să fi luptat la momentul oportun. Cred că mi-au ajuns neplăcerile cauzate de unii şi plătite de alţii, de minciuni şi mărturii false privite părtinitor. Dumnezeu e sus şi tare, îmi doresc să aibă grijă de toţi, până la ultimul. Probabil vă cunoaşteţi cu cineva din cealaltă baricadă şi credeţi că e un subiect interesant. Aşa o fi. Eu nu mai particip la aşa ceva, cu atât mai mult cu cât dreptate şi imparţialitate în a judeca lucrurile nu există”.