Drama celei mai vechi vânzătoare de lozuri a Clujului: fiul cel mare, preot, o bate ca să-i grăbească moartea!

2388

La cei 77 de ani ai săi doamna Ileana este o celebritate a Clujului vechi: pe vremuri era permanent prezentă cu şiraguri de lozuri, mai ales prin restaurantele Melody, Continental, Hubertus, Metropol sau Napoca. După revoluţie femeia s-a reprofilat pe comercializarea florilor de câmp astfel că poate fi văzută mereu în Piaţa Mihai Viteazu îmbiindu-i pe trecători cu mici buchete de flori multicolore. Marţi, Ileana a apărut la I.M.L. Cluj lovită la picior pentru că unul dintre cei doi fii ai săi, de formaţie preot, a bătut-o ca să o ”ajute” să moară mai repede – însă nu înainte de a-i trece casa pe numele lui. Totul, după ce iniţial femeia i-a dat acestuia şi jumătate dintr-o altă casă şi grădina aferentă!

 

Bunicul, dresorul de cai şi prietenul prinţului Ştirbey

Femeia, micuţă cât un ghemotoc pare o femeie-clovn sau o păpuşă Matrioşka rătăcită pe culoarele instituţiei medicale clujene, aflată la demisolul clădirii. Are forme atât de rotunjite încât îţi dă senzaţia că în orice clipă s-ar putea rostogoli spre o direcţie nebănuită.  De altfel, chiar şi limbajul său e inedit dar cauzele purtării sale o să le aflu ceva mai târziu: răspunde la întrebări, monosilabic în engleză, prin „Yes” sau „No” şi, din când în când, prin diverse formulări în aceeaşi limbă. Îşi masează în răstimpuri piciorul drept, unde se disting urme de lovituri. Mărturiseşte că a bătut-o fiul ei, Ioan, în vârstă de 52 de ani, pentru că refuză să-i cedeze locuinţa sa de pe strada Petru Maior situată în plin centrul Clujului. Acesta îi cere să plece oriunde, nu contează destinaţia, doar să plece şi să n-o mai vadă. Apoi, ca şi cum i-ar fi fost teamă că a vorbit prea mult îşi schimbă brusc discursul şi evocă mai multe nume de personaje ale Clujului vechi, în special şefi ai localurilor de centru unde şi-a vândut lozurile în perioada 1979 – 1989. Îmi mărturiseşte că nici ea nu este chiar oricine pe această lume fiindcă bunicul ei, Alexandru, a fost dresorul de cai al prinţului Ştirbey care şi-a cumpărat în 1914 casă în localitatea Cara, comuna Cojocna – așezarea unde mai are rude şi de pe ale cărei câmpuri culege din când în când flori de câmp. „Înainte de 1914 bunicul a locuit la Dărmăneşti, la proprietatea prinţului situată în judeţul Bacău, unde îi dresa şi-i antrena caii pentru competiţiile internaţionale de sărituri peste obstacole la care Ştirbey participa. De asemenea, bunicul şi familia lui locuia cu prinţul în conacul său din pădure al acestuia, iar tata şi mătuşa erau duşi la şcoala din Dărmăneşti cu caleaşca prinţului, împreună cu copiii acestuia”. Oftează apoi şi, ca trezită dintr-un vis frumos, trece la crunta realitate: „ Now I`m studying English (n.n. – “Acum studiez limba engleză”) Asta pentru că, în ciuda vârstei vreau să plec din ţară, oriunde, numai să scap de chinurile la care mă supune fiul meu, Ioan. Mai am un fiu, pe Zoli, în vârstă de 50 de ani, care are o firmă. Ioan s-a întors după o şedere de două luni şi jumătate în Anglia – dar a venit acasă pentru că l-a forţat iubita lui, iară cum el şi femeia lui mă presează să trec locuinţa de pe Petru Maior pe numele său. E vorba de o locuinţă de stat pe care am cumpărat-o împreună cu cel de-al doilea soţ, după revoluţie, prin 1996”. Face apoi o lungă trecere în revistă a situaţiei sale locative, arătând că locuinţa respectivă i-a rămas după decesul celui de-al doilea soţ, Bela, „un om cumsecade şi care atunci când l-am luat era cu şaisprezece ani mai în vârstă decât mine”. Adaugă femeia: „Însă, deşi Ioan mă tot forţează să trec locuinţa pe numele său, aici e o problemă: eu şi Bela am făcut o hârtie prin care – la dorinţa rudelor sale – pot beneficia de casă doar până la moarte, fără însă să aibă drept şi copii mei de proprietate asupra acesteia. Vedeţi, din acest motiv Ioan insistă să încep un proces împotriva lor, fără să-i pese de faptul că dacă-l pierd ajung automat în stradă. Nu-i ajunge nici că i-am cedat deja jumătate din casa şi din grădina din Dâmbu-Rotund,cu o suprafaţă de o mie de metri pătraţi. Acolo locuiesc la această oră Zoltan, familia lui şi primul meu soţ, iar el ar vrea să-i arunce şi pe ei în stradă, totul la insistenţele iubitei.”

Ileana fosta vanzatoare de lozuri

„Mă bătea pe cântecele de la Vocea Evangheliei”

Referindu-se la bătaia suferită în ziua precedentă arată că Ioan a mai bătut-o odată, în 1992, când a divorţat de tatăl acestuia şi s-a prezentat şi atunci la I.M.L. şi şi-a scos certificat.  Însă n-a făcut nimic să-l reclame la poliţie, după cum promite că n-o va face nici acum. „Ieri dimineaţă începând de la ora 8.00 şi până la 13.30 Ioan m-a tot terorizat să rezolv odată problema cu actele casei. La început mi-a sucit mâna stângă, asta în timp ce mergea la radio Vocea Evangheliei şi mă certa permanent. După care, mai târziu – văzând că nu mă las – m-a lovit şi cu picioarele. Mă tot minunez: se certa cu mine şi în răstimpuri mă bătea pe muzica de la Vocea Evangheliei. Vreau să ştiţi despre mine că m-am pocăit de câţiva ani, iar el a absolvit Facultatea de teologie reformată, fără să se sinchisească măcar să-şi susţină diploma. De aceea, fapta lui e mult mai gravă, fiindcă are pregătirea necesară şi ştie ce păcat mare a făcut. Mă presează că nu mai are răbdare să aştepte şi la insistenţele iubitei cred că mă va omorî pentru casa asta”, explică, încruntată, femeia. Se luminează apoi brusc şi mărturiseşte că, în mod paradoxal – deşi toate lucrurile ce i se întâmplă pledează împotriva ei – nu-i este teamă de ziua de mâine şi se simte ocrotită de către divinitate: „Dumnezeu m-a salvat în numeroase ocazii când se părea că nu am nicio scăpare. De pildă, cu câţiva ani în urmă culegeam flori în zona fostelor băi Someşeni când am fost înconjurată de nişte dulăi enormi, pregătiţi să mă atace. M-am rugat intens la Domnul şi, imediat, ca printr-o minune, la un semn al „şefului” lor s-au retras cu toţii. Apoi, la divorţul de primul soţ, când acesta încercase să mă otrăvească, aveam la mine un act de la I.M.L. care dovedea că substanţa pe care am găsit-o în bucătărie pe post de ulei de gătit era soluţie de cartofi amestecată cu ulei. Existau doi martori care confirmau chinurile prin care treceam şi atunci, însă judecătorului îi trebuiau trei. Şi, într-o pauză, când nu se întrevedea nimic bun, plângeam amarnic pe coridor şi mă rugam la Bunul Dumnezeu să se sfârşească odată. Însă,  am aflat repede că judecătorul a găsit tocmai acea hârtie de la I.M.L. – până atunci rătăcită printre acte – şi m-a divorţat, imediat, fără probleme”.

Femeia este poftită în cabinetul de consultaţii al I.M.L. şi se întoarce, după câteva minute, cu un certificat medico-legal. Îl împătureşte cu grijă şi declară: „Nu-l dau la poliţie, nu fac plângere, ţin hârtia la mine doar ca s-o am. Nădăjduiesc în continuare că Domnul mă va scăpa de toate relele, inclusiv de fiul meu – care crede că toate neîmplinirile lui mi se datorează. Până la urmă nu pot să spun altceva decât că suferinţele pe care le îndur îmi par fireşti fiindcă toţi creştinii adevăraţi au fost batjocoriţi pentru credinţa lor. Mai rezist şi învăţ în paralel şi limba engleză, nu se ştie, poate reuşesc să plec din ţară dacă atmosfera va deveni şi mai irespirabilă. Eu sunt mamă a doi copii şi trebuie să le împart tot ce am – indiferent dacă sunt buni sau răi – în aşa fel încât să fac dreptate, aşa cum Dumnezeu mi-o cere”. Apoi se ridică de pe scaun asemeni unei bărcuţe şi, gata-gata să se răstoarne la fiecare pas, urcă scările care duc spre suprafaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ