În cadrul EUROBASKET 2017, de la Cluj -Napoca, o parte dintre suporterii români și ungari prezenți la meciul de basket dintre România și Ungaria, au prezentat un comportament necivilizat.

O parte dintre suporterii români s-au întors cu spatele în timpul intonării imnului Ungariei, iar apoi, la intonarea Imnului României, fanii maghiari au făcut la fel, s-au întors cu spatele și au ridicat degetul mijlociu.

Pe parcursul jocului, un grup de suporteri a scandat ”Ţinutul Secuiesc, pământ românesc”, ”Afară, afară cu ungurii din țară!” şi a cântat ”Treceţi batalioane române Carpaţii”. De asemenea, fanii maghiari au scandat ”Ria, Ria, Hungaria!”.

Mai mult, un grup de fani români  au ars chiar și un steag al Ungariei în afara Sălii Polivalente.

2 COMENTARII

  1. Cîtă vreme se lasă înșelați de agitatori care îi îndeamnă să nu sărbătorească ziua țării mamă, ungurii invită antipatia românilor. Apoi ar trebui să învețe să se poarte cu românii, acolo în Harghita și Covasna. Și-au cam luat-o în cap refuzând servicii românilor și afișînd cârpa secuiască pe clădirile oficiale, în cel mai bun caz, alături de steagul României. În cel mai rău, steagul nostru național lipsește cu desăvârșire. Hunor nu îi reprezintă. Ar trebui să învețe românește și să se poarte ca niște conaționali, nu ca separatiști. Trăim împreună, musai să facem casă bună împreună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.