Constantin Dorin Domuţa a fost unul din stâlpii Asociaţiei Inceptus România unde a fost vicepreşedinte până în 2015, fiind legat profesional şi de Academia Română filiala Cluj. Dorin Domuţa şi George Maior au multe în comun, printre care şi o femeie: actuala soţie a lui Domuţa, fusese prima soţie a fostului şef SRI. În prezent, Dorin Domuţa şi-a găsit un post la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, iar soţia Marcela este consilier juridic la firma soţului.

În noiembrie 2015, Daniel Don, fostul director al AJOFM Cluj, a fost arestat de procurorii DNA, prejudiciul fiind estimat în cele din urmă la 3,5 milioane lei. Acest prejudiciu a fost realizat prin proiecte pe fonduri europene începând cu 2013, iar 60% dintre proiectele incriminate la acea dată au fost derulate în parteneriat cu Asociaţia Inceptus România, formată din angajaţi ai Filialei Cluj a Academiei Române. Despre cine şi cum se controla acest mecanism, Gazeta de Cluj a scris în nenumărate investigaţii.

După scandalul cu Daniel Don, Asociaţia a fost restructurată, iar la sfârşitul anului 2015, Dorin Domuţa s-a retras din calitatea de membru. Amintim din nou că acesta era vicepreşedintele Inceptus, iar sediul social al asociaţiei era în proprietatea sa.

 

Drepte concurente: Maior + Domuţa

Ioan Rad a fost întemeietorul şcolii clujene de psihologie, fiind socrul lui Dorin Constantin Domuţa. Înainte, Ioan Rad a fost socrul lui George Maior. Prima soţie a fostului director SRI a fost Marcela, unicul copil al profesorului Rad. Înainte de absolvirea lui Maior, în 1989, acesta se căsătoreşte cu Marcela Rad. Nunta “maiorului” are loc la hotelul Belvedere, localul preferat al nomenclaturii de partid şi de stat din Cluj. Naşul mare este nimeni altul decât Ioan Rus, urmaşul la comandă al socrului mare în funcţia de şef pe linie de PCR al centrului universitar  Cluj. După trei ani de muncă în diplomaţie pe coastele Irlandei, George Maior, cu grad de maior în SIE a fost împins la divorţ de către soţie.

Deşi Marcela a cerut divorţul, ca urmare a insistenţelor socrului ei profesorul Liviu Maior pentru a nu-i ştirbi imaginea lui George Maior aflat la post, în sentinţa data din 1994 de către judecătoarea Danusia Kozak, colegă de promoţie a diplomatului, apare că dezlegarea contractului nupţial a fost de comun acord. Sentinţa a fost data pe şest, în camera de consiliu, fără şedinţa la sala, aşa cum îi stă bine unei familii de diplomaţi. Înainte de pronunţarea sentinţei, George Maior este atras în mrejele Anei Maria Buzura, fiica cunoscutului scriitor comunist postbelic Augustin Buzura, cu care se căsătoreşte în Bucureşti, naşul mare de cununie fiind Ioan Talpeş de la SIE.

Marcela Rad s-a căsătorit ulterior cu Dorin Constantin Domuţa despre care se ştie că a fost unul dintre stâlpii Inceptus România şi angajat al Academiei Române, filiala Cluj. Soţia a fost şi ea angajată la Asociaţie, potrivit unei vechi declaraţii de avere.

 

Prof. univ. dr. IOAN RADU, internat la Casa Greta

În ianuarie 2015, Dorin Constanţin Domuţa a înregistrat o plângere împotriva socrului sau Ioan Rad. Pe 9 iunie 2015, Curtea de Apel Cluj l-a pus sub interdicţie judecătorească pe Ioan Rad, internat între timp la căminul pentru îngrijirea vârstnicilor Casa Greta, numindu-l ca tutore pe Dorin Constantin Domuţa. Pe 20 iulie, Ioan Rad a murit. Nu fiica, ci ginerele a fost numit tutore. Deşi – în calitate de angajată Inceptus – avea venitul cel mai mare din familie, conform declaraţiei de avere de la Academia Română a lui Dorin Domuţa pe anul 2014, declaraţie depusă pe 12 iunie 2015, la trei zile de la sentinţa Curţii de Apel Cluj.

”Admite cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamantul DOMUŢA DORIN CONSTANTIN, în contradictoriu cu pârâtul RAD IOAN, în prezent internat în Căminul pentru îngrijirea vârstnicilor „Casa Greta”. În consecinţă: Dispune punerea sub interdicţie judecătorească a pârâtului RAD IOAN. Numeşte ca tutore a pârâtului pus sub interdicţie judecătorească RAD IOAN, pe reclamantul DOMUTA DORIN CONSTANTIN, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În conformitate cu disp. art. 940 din Codul de Procedura Civila, dispune ca, la rămânerea definitivă a hotărârii de punere sub interdicţie judecătorească, să se efectueze comunicarea dispozitivului acesteia, în copie legalizată: 1. Serviciului de Stare Civila din cadrul Primăriei Comunei Band, jud. Mureş, pentru a se face menţiune pe marginea actului de naştere al persoanei pusă sub interdicţie judecătorească; 2. Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Cluj, pentru că această instituţie să instituie asupra celui pus sub interdicţie judecătorească, potrivit legii, o supraveghere permanentă; 3. Biroului de Cadastru si Publicitate Imobiliară Cluj, pentru notarea interdicţiei judecătoreşti, în cartea funciară, dacă este cazul. În conformitate cu disp. art. 119 alin. 4 din Codul Civil, dispune comunicarea prezentei hotărâri de instituire a tutelei către tutorele DOMUŢA DORIN CONSTANTIN, şi către Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în vederea afişării la sediul instituţiei. În conformitate cu disp. art. 119 alin. 4 din Codul Civil, dispune afişarea prezentei hotărâri de instituire a tutelei la sediul Judecătoriei Cluj-Napoca. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea şi motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.06.2015”, se arată în soluţia pe scurt a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Plângerea împotriva lui Ioan Radu a fost pregătită şi depusă în criza creată în jurul lui George Maior ca director SRI după alegerile din noiembrie 2014. Pe 26 ianuarie, a fost depusă plângerea lui Domuţa. Pe 27 ianuarie 2014, demisia lui Maior a fost înregistrată ,devenind pentru o scurtă perioadă de timp şomer de lux, pentru ca mai apoi să fie numit ambasador al României în SUA.

În calitate de moştenitor, conform declaraţiei de avere, Dorin Domuţa a vândut apartamentul lui Ioan Radu cu suma de aproximativ 110.000 euro.

 

 

Domuţa a bătut palma cu UMF

În prezent, Dorin Domuţa este expert în dezvoltare, furnizare programe de formare la UMF Cluj-Napoca, fiind titularul proiectului ”HEPAMED”, instituţia contractantă fiind Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”. Durata contractului este de 36 de luni din momentul în care a fost semnat, respectiv din 28.12.2017. Domuţa e plătit cu 87,5 lei/oră, adică dacă lucrează 12h/zi potrivit reglementărilor legale, ar încasa 1.050 lei/zi. Într-o lună ar câştiga mai mult de 25.000 lei, iar într-un an ar câştiga suma de 300.000 lei brut, adică aproximativ 66.666 euro. Având în vedere că durata contractului este de trei ani, Domuţa ar băga în buzunar aproximativ suma de 200.000 euro.

Proiectul ”HEPAMED – Optimizarea prevenţiei şi tratamentului Hepatitelor cronice B şi C prin creşterea competenţelor personalului medical din România” a fost implementat de către Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca (unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Judeţean) în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

Având ca termen de finalizare luna decembrie 2020, proiectul este descris ca fiind unul de anvergură naţională. Vă redăm o parte din comunicatul Consiliului Judeţean Cluj din ianuarie 2018.

”Activităţile urmează a fi implementate nu doar la Cluj, ci şi în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Braşov, Universităţii „Ovidius” din Constanţa şi Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” Bucureşti.

„Câştigarea acestui proiect european şi, mai ales, coordonarea lui la nivel naţional, într-un domeniu atât de problematic cum sunt hepatitele cronice, reprezintă o nouă recunoaştere a profesionalismului şi a competenţei medicilor spitalului nostru de boli infecţioase”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Valoarea totală a proiectului este de 9.763.291,85 de lei, din care 8.243.668,53 de lei reprezintă finanţarea nerambursabilă asigurată din Fondul Social European, 1.324.357,35 de lei reprezintă finanţare nerambursabilă din bugetul naţional, diferenţa de 195.265,97 de lei fiind asigurată prin cofinanţarea parteneriatului.

Proiectul a fost câştigat de spitalul clujean în urma unei competiţii extrem de acerbe, acesta situându-se pe un onorant loc 11 din 34 de unităţi sanitare din întreaga ţară admise la finanţare în cadrul Apelului de proiecte Îmbunătăţirea nivelului de competenţe ale profesioniştilor din sectorul medical”.

 

 

Marcela, consiliera juridică a soţului

Marcela Domuţa este consilier juridic la firma deţinută de Dorin Domuţa – CDI CONSULT SRL cu sediul în Cluj-Napoca. Înfiinţată în 2013, societatea se ocupă de ”alte forme de învăţământ”. Aceasta clasă include: servicii ale conducătorilor academici, centre de învăţământ ce oferă cursuri terapeutice, cursuri de verificare a cunoştinţelor profesionale, pregătirea în domeniul limbilor străine şi al dobândirii abilităţilor de conversaţie, instruirea în domeniul calculatoarelor, instruire de religie. Această clasa include de asemenea: pregătirea salvamarilor şi a salvamontiştilor, instruirea în metode de supravieţuire, instruirea în oratorie şi instruirea în citire rapidă, citire inversă, etc.

Potrivit Registrului Comerţului, firma nu o duce prea bine. În anul 2016 a înregistrat o cifră de afaceri de 0 lei, profit negativ, datorii de aproape 3.000 lei şi fără niciun angajat. De la înfiinţare, firma nu a avut niciun angajat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.