Maestrul Dumitru Farcas a sărbătorit împlinirea vârstei de 75 de ani pe scenă. Numerosi artisti i-au adus un omagiu, iar din această seară o sală de spectacole de la Casa de Cultură îi poartă numele. Numeroși politicieni printre care primarul Emil Boc, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan, prefectul Gheorghe Vușcan au fost prezenți la evenimentul de pe scena Casei de Cultură.

„De astăzi, Sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenților poartă numele marelui Dumitru Fărcaș. Un semn de recunoștiință din partea comunității clujene la aniversarea de 75 de ani a Maestrului.

A fost un moment cu adevărat emoționant. Valorile românești tradiționale, taragotul de aur, spiritul românesc sunt întruchipate aici, la Cluj-Napoca, alături de Dumitru Fărcaș. Este o mândrie pentru fiecare clujean, pentru fiecare ardelean, pentru fiecare român și a fost o onoare pentru mine să am ocazia de a fi alături de Dumitru Fărcaș la sărbătorirea a 75 de ani. I-am mulțumit și l-am felicitat pe Maestru în numele comunității clujene pentru cei 50 de ani de activitate în care a purtat spiritul românesc în toată lumea”, arată Emil Boc pe pagina sa de Facebook.

Sursa Foto: Facebook.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.