Juriul care l-a condamnat pe O.J. Simpson pentru nu mai puţin de 12 capete de acuzare printre care tâlhărie, atac cu armă de foc, răpire şi tentativă de crimă s-a bazat cel mai mult pe înregistrări audio şi video şi foarte puţin pe declaraţiile martorilor, susţine CNN. Juraţii au declarat că mai mulţi dintre martori nu erau de încredere şi aveau antecedente penale. Mai mult decât atât, mai mulţi coinculpaţi iniţiali alături de O.J. Simpson au devenit martori ai Parchetului impotriva acestuia după ce au încheiat o înţelegere cu procurorii. Juriul care l-a condamnat pe O.J. Simpsoin este format din 9 femei şi 3 bărbaţi, toţi albi.
Verdictul a fost dat exact la 13 ani după ce O. J. Simpson a fost declarat nevinovat pentru uciderea soţiei sale şi a amantului ei, care au fost surprinşi de O.J. Simpson în timp ce erau în casa sa. Toate probele de acum 13 ani îl indicau drept vinovat pe O.J. Simpson, dar datorită remarcilor rasiste făcute de poliţiştii c are au instrumentat cazul şi datorită faptului că juriul era format atunci în mare parte din negri acesta a fost declarat nevinovat. De altfel, o parte dintre juraţii care au participat la procesul de acum al lui Simpson de la Las Vegas au declarat presei că îl consideră vinovat pentru dubla crimă de acum 13 ani. Din cauza faptului că unii juraţi au declarat că îl consideră vinovat pe Simpson pentru crimele de acum 13 ani, avocaţii apărării vor depune apel împotriva sentinţei Tribunalului din Las Vegas. Sentinţa va fi dată de Tribunal în 5 decembrie, iar O.J. Simpson este pasibil de închisoare pe viaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.