Primăria Cluj Napoca a anunțat că va cheltui 68.000 euro pentru sărbătorirea zilei de naștere a actorului Florin Piersic, care împlinește 83 de ani, și pentru artificiile și spectacolele pentru Mica Unire.

Consilierii locali vor trebui să voteze dacă vor finanța evenimentul din data de 26 ianuarie care va avea loc la Cinematograful “Florin Piersic” în cadrul căruia va fi sărbătorită ziua de naștere a actorului Florin Piersic. Costurile organizării evenimentului se ridică la puțin peste 28.000 de euro.

“Având în vedere că artistul Florin Piersic împlinește 83 de ani dorim să organizăm un eveniment omagial cultural-artistic deosebit în data de 26 ianuarie în Cinematograful «Florin Piersic» cu momente unice de teatru, operă și folclor. Conform analizei cheltuielilor, bugetul solicitat pentru organizarea evenimentului aniversar cu actorul Florin Piersic este de 100.000 lei (cheltuieli legate de prestațiile artiștilor – onorariu, transport, cazare și masă), 5.000 de lei (costuri pentru sonorizare și lumini) și 25.000 lei – recepția”, se arată în proiectul de hotărâre.

Emil Boc vrea să cheltuiască acești bani pentru a-l îmbuna pe actor care i-a atras atenția în luna decembrie că edilul nu își respectă promisiunile făcute. După ce i s-a promis că i se va da în administrare cinematograful Florin Piersic și cafeneaua din holul clădirii, acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Ca o continuare a parteneriatului început în anul 2011 cu Cinematograful Republica, la acea dată, când am consimțit să-mi asociez numele cu acest locaș de cultură, devenind astfel Cinematograful Florin Piersic, care a cunoscut o ascensiune semnificativă, consider îndreptățită solicitarea mea. Pe această cale, vă aduc la cunoștiță stimate domnule primar, intenția mea serioasă de a încheia un contract de asociere între societatea mea și Primăria Cluj Napoca, având ca obiect acest cinematograf care îmi poartă numele. Această asociere care sper că o vom realiza, va promova cultura, în principal, va produce spectacole, cu o implicare susținută din partea mea, de care se vor bucura spectatorii Clujului. Toate acestea vor aduce beneficii ambelor părți. Este adevărat că am depus o cerere de asociere cu Primăria Cluj-Napoca. Este o sală cu câteva sute de locuri unde ar putea fi organizate spectacole cu mare priză la public. Din păcate am primit un răspuns care m-a supărat”, a scris actorul clujen în memoriu.

Dacă anul trecut Primăria aloca 75.000 lei din bugetul local pentru organizarea evenimentelor care marchează ziua de 24 Ianuarie, anul acesta municipalitatea va plăti din bugetul local suma de 180.000 de lei.

“În ultimii ani municipiul Cluj-Napoca a devenit unul dintre cele mai importante orașe din Europa în ceea ce privește evenimentele cultural-artistice. Cu festivaluri de talie internațională precum TIFF, Untold, Jazz in the Park, Festivalul Internațional de Carte Transilvania, municipiul nostru a ridicat standardele acestui gen de activități. După evenimentele speciale din anul Centenarului Marii Uniri ne dorim să păstrăm calitatea acestui gen de manifestări. În fiecare an “Ziua Unirii Principatelor Române” este marcată la Cluj-Napoca printr-o serie de manifestări oficiale de tradiție, dar și prin ample acțiuni cultural-artistice care reconstituie atmosfera istorică premergătoare Unirii de la 24 ianuarie 1859 când Moldova s-a unit cu Țara Românească. În acest an dorim ca prin evenimentele pe care le vom organiza pentru această manifestare să celebrăm cum se cuvine Anul Centenarului Marii Uniri (?!)”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi votat săptămâna viitoare de consilierii locali.

105.000 lei vor merge către onorariul, transportul, cazarea și masa artiștilor, 20.000 costă scena, sonorizarea și luminile, 50.000 lei spectacolul de artificii și 5.000 lei se duc pe promovarea evenimentelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.