Incidentul a avut loc în jurul orei 13.00, când agentul firmei de curierat intrase pentru exact 30 de secunde într-o locaţie de pe strada Regele Ferdinand nr. 4, din central Clujului, ca să ia un colet de la un client. I-a fost de ajuns unui tânăr de 33 de ani din Sibiu, domiciliat în Constanţa, să-i forţeze portiera şi s-o ia la sănătoasa cu un braţ de colete din mașină.

Din fericire, scena a fost observată la timp de către doi tineri, care treceau prin zonă. Aceştia, după ce-au ajutat la prinderea hoţului, au refuzat cu modestie să ne dea numele lor, mulţumindu-se să ne spună că numele lor mic e Mario şi Lau. “I-am strigat hoţului să se oprească, dar acesta nu s-a supus, aşa că a început un adevărat galop cu obstacole” pe străzile lăturalnice, din dreptul cantinei Primăriei, prin Piaţa Muzeului şi ieşind în plin centru, făcând un adevărat slalom printre trecători. Am reuşit să-l imobilizăm după vreo 300 de metri, în faţa Bisericii Sf. Mihail, după care am chemat la faţa locului poliţia”, povesteşte Mario.  Agentul firmei de curierat spune că şi-a luat măsurile de prevedere, închizând maşina, dar hoţul s-a dovedit cu adevărat dibaci, reuşind să-i deschidă maşina exact în cele câteva zeci de secunde cât a lipsit şi s-o ia la fugă cu coletele.

Acestea au fost recuperate în totalitate şi, la o primă estimare par să fie în valoare de câteva mii de lei.  „Poliţiştii, cu sprijinul unor cetăţeni au identificat şi imobilizat un bărbat în vârstă de 33 de ani din Sibiu, care aflându-se pe strada Regele Ferdinand din Cluj-Napoca a sustras mai multe bunuri dintr-un autovehicul parcat. Bărbatul a fost condus la sediul unităţii pentru audieri şi verificări. Mulţumim pe această cale cetăţenilor care iau atitudine şi vin în sprijinul organelor legii în momentul în care sesizează anumite fapte antisociale ”, a declarat pentru Gazeta,purtătorul de cuvânt al I.J.P. Carmen Jucan.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.