Legea dării în plată, prin intermediul căreia creditorii pot scăpa de datorii dacă cedează casele băncilor, a avut ca efect scăderea preţurilor în luna iunie în marile oraşe atât în cazul apartamentelor vechi, cât şi în cazul celor noi. Totuși, la nivelul întregii ţări preţul mediu al locuinţelor a crescut cu 1,8% faţă de luna mai, până la 1.020 euro pe metrul pătrat, potrivit unei analize Imobiliare.ro.

Prima lună de vară a fost caracterizată de o scădere a pretenţiilor vânzătorilor din marile oraşe, cu excepția celor din Constanţa, potrivit analizei citate de News.ro.

Preţul mediu actual este, la nivel naţional, cu 9,3% mai mare decât în iunie 2015, când nivelul mediu era de 933 de euro pe metrul pătrat.

Constanţa este este singurul oraş dintre cele şase analizate în care preţul mediu cerut a crescut în iunie faţă de mai, de la 956 la 967 de euro pe metru pătrat, o diferenţă de 1,2%.

Apartamentele vechi s-au ieftinit aici puţin, cu 0,1%, de la 960 la 959 de euro pe metru pătrat, dar cele noi s-au scumpit considerabil, cu 6,2%, de la 941 la 999 de euro pe metru pătrat.

În Bucureşti, preţul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare a scăzut cu 2,8% în luna iunie, de la 1.126 de euro pe metru pătrat util, la 1.094 de euro pe metru pătrat.

Vânzătorii de locuinţe vechi şi-au redus aşteptările cu 0,7%, de la 1.075 la 1.068 de euro pe metru pătrat, în vreme ce locuinţele nou-construite s-au ieftinit în acest răstimp cu 4,2%, de la 1.159 la 1.110 euro pe metru pătrat”, se arată în analiza Imobiliare.ro.

Preţul mediu cerut în Braşov a scăzut cu 1,6%, de la 915 euro pe metru pătrat în mai, până la 900 de euro pe metru pătrat luna trecută. Locuinţele vechi s-au depreciat cu 1%, de la 912 la 903 euro pe metru pătrat util.

Şi Cluj-Napoca, oraşul cu cele mai mari preţuri din ţară, a înregistrat o scădere a preţurilor luna trecută, suma medie solicitată de vânzători coborând cu 0,7% faţă de luna precedentă, la 1.200 euro pe metru pătrat util.

Locuinţele vechi s-au ieftinit cu 0,4%, de la 1.250 la 1.245 de euro pe metru pătrat util, iar cele noi cu 1,4%, de la 1.151 la 1.135 de euro pe metru pătrat.

În Iaşi, apartamentele s-au ieftinit, per ansamblu, cu 4% în ultima lună, de la 883 la 848 de euro pe metru pătrat util. La o medie de 860 de euro pe metru pătrat, pretenţiile proprietarilor de locuinţe vechi sunt acum cu doar 0,1% mai mici decât în mai, când erau la 861 de euro pe metru pătrat.

În Timişoara,un apartament poate fi achiziţionat cu 0,2% mai puţin decât luna trecută, respectiv cu 991 de euro pe metru pătrat util, faţă de 993 de euro pe metru pătrat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.