Electric Castle este unul dintre cele mai mari festuvaluri de muzică din România şi atrage la Cluj, anual, sute de participanţi. Într-un articol anterior, Gazeta de Cluj a scris despre ce (nu) se întoarce în comunitatea clujeană în urma controversatului festival UNTOLD, dezvăluind cum marile investiţii pe care festivaluL le promite în Cluj-Napoca sunt, de fapt, reparaţii ale Parcului Central pe care UNTOLD îl distruge an de an. Acum am luat la puricat festivalul Electric Castle pentru a vedea cu ce rămân clujenii după eveniment şi analizând controversele care au roit, de-a lungul timpului, în jurul festivalului de la Bonţida.

Marile festivaluri amanetează spaţiul public

Celor două mari festivaluri de la Cluj-Napoca le place să pună stăpânire spaţiul public. Deşi terenul castelului Banffy din Bonţida este unul privat, Electric Castle reuşeşte, la fel ca UNTOLD, să amanteze spaţiul public. Toţi localnicii din Bonţida devin, vrând-nevrând, festivalieri. Ca atare, festivalul Electric Castle a preluat controlul asupra drumului public ce duce spre Jucu, obligându-i pe toți cei care doresc să ajungă acasă în perioada evenimentului să obțină aprobare de la organizatori, fapt care a stârnit nemulțumirea multor locuitori din zonă.  Organizatorii festivalului i-au informat pe localnici că vor putea circula cu mașina pe drumul spre Bonţida doar după ce își vor înregistra numărul de înmatriculare în registrul de acreditări auto. În esență, accesul le-a fost permis doar după ce au obținut acreditarea. Astfel, atât locuitorii din Bonţida, cât şi cei din Jucu, care aveau tot dreptul să circule pe un drum public, au fost condiţionaţi de Electric Castle.

„Ce prostie mai e si asta? Oamenii din Jucu nu mai pot merge acasă fără acreditare din partea marelui festival?”

„Ador când drumurile publice sunt închise pentru festivaluri private” au declarat doi clujeni, citaţi de Ziar de Cluj.

 Edilul Boc le-a închiriat organizatorilor festivalului spaţii pe sume de nimic

În anul 2021, condiţinat de restricţiile impuse de pandemia de COVID-19, festivalul Electric Castle a fost organizat în condiţii speciale. Pe lângă castelul din Bonțida, organizatorii au închiriat și alte locații în Piața Unirii, zona Cetățuia (care include str. Șerpuitoare, Parcul Cetățuia și Hotelul Belvedere), precum și pe strada Mihail Kogălniceanu.

Pentru ocuparea acestor spații publice din oraș, SC Festival Tickets Management SRL Cluj-Napoca, organizatorul evenimentului, a plătit suma de 12.471,48 lei (2.500 euro) pentru perioada 09.08-15.08.2021.

Având în vedere amploarea festivalului și faptul că firma a raportat pentru acel an o cifră de afaceri de 22.299.408 lei, se poate spune că Primăria Cluj-Napoca a închiriat aceste locații la un preț foarte mic.

Bătaia în instanţă dintre Electric Castle şi un pictor clujean

În anul 2023, pictorul clujean M.-M. ANDREAS-ERICH a solicitat organizatorilor festivalului suma de 5.000 lei. Inițial, Paun Mihai Alin și Obogeanu Iulian, proprietarii firmei care organizează festivalul, au fost de acord să plătească această sumă. Cu toate acestea, din cauza pandemiei din 2021 și a faptului că festivalul s-a desfășurat în mai multe locații, organizatorii nu au mai achitat suma și au demontat mesh-ul publicitar.

Conform plângerii depuse de M.-M. ANDREAS-ERICH, mesh-ul acoperea complet ferestrele apartamentului său, fără ca el să fie notificat în prealabil. După ce a discutat cu prietenul căruia îi încredințase apartamentul, cei doi au concluzionat că merită o despăgubire, deoarece pictorul nu mai beneficia de lumină naturală, iar suma de 5.000 lei ar fi compensat neplăcerile. Pe 22.07.2021, M.-M. ANDREAS-ERICH a luat legătura cu un reprezentant al firmei organizatoare, care i-a transmis că sunt dispuși să-l despăgubească pentru daunele cauzate de amplasarea mesh-ului, solicitându-i să indice o sumă corespunzătoare. M.-M. ANDREAS-ERICH a cerut fie 5.000 lei, fie demontarea mesh-ului.

Inițial, reprezentantul firmei a fost de acord cu plata unei despăgubiri de 5.000 lei și urma să fie semnat un contract. Ulterior, proprietarii Festival Tickets Management l-au informat că nu vor plăti nimic și că vor demonta mesh-ul a doua zi, lucru care s-a întâmplat abia pe 30.08.2021.

Nemulțumit de evoluția lucrurilor, M.-M. ANDREAS-ERICH a solicitat 200 lei pentru fiecare zi începând cu data de 21.07.2021, când a fost amplasat mesh-ul, și până la data demontării acestuia, sumă ce reprezintă contravaloarea publicității de care a beneficiat firma. Astfel, s-a ajuns la o sumă totală de 8.200 lei, pentru care M.-M. ANDREAS-ERICH a intentat un proces.

Prima instanță i-a respins cererea, iar Tribunalul Cluj a confirmat verdictul, respingând din nou plângerea sa. Potrivit motivării instanței, M.-M. ANDREAS-ERICH nu a adus niciun argument obiectiv sau tehnic pentru a susține că mesh-ul publicitar i-a afectat activitatea de pictor, bazându-se doar pe aprecieri personale. Judecătorul a subliniat că, mai degrabă, reclamația ar fi trebuit îndreptată împotriva societății care a instalat mesh-ul, și nu împotriva organizatorilor festivalului. În plus, instanța a considerat că nu a fost demonstrat niciun prejudiciu real, deoarece apartamentul nu era folosit de M.-M. ANDREAS-ERICH în mod personal și nu existau pierderi financiare din închirierea acestuia. Totodată, instanța a remarcat că nu există dovezi ale unui contract scris care să ateste despăgubirea de 5.000 lei, astfel că nu există o legătură cauzală între fapta reclamată și prejudiciul pretins.

Cine e în spatele Electric Castle

Festivalul Electric Castle este organizat de firma FESTIVAL TICKETS MANAGEMENT SRL deţinută de Păun Mihai Alin şi Obogeanu Iulian. Conform ultimelor date publicate FESTIVAL TICKETS MANAGEMENT a raportat, în anul 2023, o cifră de afaceri de 53 079 087 lei şi un profit net de 25 401. Totodată, în acelaşi an, firma a adunat şi datorii de 12 262 203 lei.

În prezent, Păun Mihai Alin deţine încă opt firne: AMERICAN EXPERIENCE SRL,
ZETEA EXPORTS SRL,  BOOHA ENTERTAIMENT SRL, CULTURAL EXPERIENCE SRL, BOOHA BARS & CAFE SRL, BARS & CATERING SRL, ELECTRICITY PROJECT SRL, LOST FOUND SRL. 

AMERICAN EXPERIENCE SRL prestează activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă şi a avut, în anul 2023, o cifră de afaceri de 2 454 136 lei şi un profit net de 4 229 lei. Firma a înregistrat datorii mai mari ca cifra de afaceri, însumând 3 119 823 lei.
ZETEA EXPORTS SRL nu a mai încasat profit încă din anul 2019, dar cu toate acestea nu a fost radiată. BOOHA ENTERTAIMENT SRL, care se ocupă cu activităţi ale agenţiilor de publicitate a avut, în anul 2023, o cifră de afaceri 94 355 lei şi, de asemenea, nu a înregistrat profit. În schimb, CULTURAL EXPERIENCE SRL, a raportat anul trecut un profit net de 1 623 089 lei şi o cifră de afaceri de 2 381 202 lei. BOOHA BARS & CAFE SRL în care este, de asemenea, asociat cu Obogeanu Iulian a încasat, conform ultimelor raportări, un proft net de 388 958 lei şi a avut o cifră de afaceri de 488 345 lei, în anul 2022. Ultimele date financiare ale  BARS & CATERING SRL au fost publicate în anul 2020 – astfel, firma a avut în anul pandemic, o cifră de afaceri modică, de doar 5000 de lei şi un proft net de 1043 lei. Celelalte două firme ale lui Păun Mihai Alin, ELECTRICITY PROJECT SRL şi LOST FOUND SRL, au înregistrat în anul 2023, o cifră medie de afaceri de 2,892,113 lei.

La rândul său, asociatul lui Păun, Obogeanu Iulian deţine  pe lângă  FESTIVAL TICKETS MANAGEMENT SRL şi BOOHA BARS & CAFE SRL încă şapte firme: BOOHA BAR SRL, BOOHA CATERING SRL, EC MUSIC FESTIVAL SRL, BOILER EVENTS SRL, SHACK IN THE BACK SRL, FESTIVAL PARTY SRL, FESTIVAL MANAGEMT SRL şi EC FESTIVAL SRL.

BOOHA BAR SRL a avut, în anul 2023, o cifră de afaceri de 1 971 717 lei şi un profit net de 193 052 lei. În acelaşi an, BOOHA CATERING SRL a raportat o cifră de afaceri de 2 455 455 lei şi un profit net de 174 622 lei. Cifra de afaceri a firmei EC MUSIC FESTIVAL SRL a fost, în 2023, de 9 242 750 lei, iar porfitul net de 5 014 644 lei.

Conform ultmelor date raportate, în anul 2020, firmele BOILER EVENT SRL şi EC FESTIVAL se aflau pe minus şi au adunat datorii de 78.937 lei, respectiv 75 103 lei. În timp ce pentru FESTIVAL MANAGEMT SRL ultimele date financiare au fost publicate în anul 2019, când firma a atins o cifră de afaceri de 131 954 lei şi un profit net de 82 080 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.