Elena Istode, general de brigadă din Serviciul Român de Informaţii (SRI), a fost trecută în rezervă, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. Despre Elena Istode, cunoscută sub numele de cod Anaconda, o parte a presei afirma că a fost șefa „acoperiților” din SRI.

În luna ianuarie a acestui an, Ion Cristoiu a postat pe blogul său imagini cu Elena Istode, pe care a prezentat-o ca fostă şefă a Direcţiei de Securitate Economică, în prezent ”şefa acoperiţilor din SRI”, în vacanţe de lux la Monaco şi Cannes, împreună cu familia fostului parlamentar Cristian Rizea, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

ELENA ISTODEelena istode 2

Cristian Rizea a recunoscut și a menționat că imaginile sunt din 2008. Potrivit acestuia, Elena Istode este de 20 de ani prietenă a familiei sale. Mai mult, fostul deputat PSD susțin că se ştia că merg împreună în vacanţă, pentru că „se făceau rapoarte la instituţie”.

Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, declara, atunci, că prezenţa generalului de brigadă Elena Istode în concedii alături de familia fostului deputat PSD Cristian Rizea nu a fost ilegală, dar este problematică din punct de vedere deontologic. Potrivit lui Ţuţuianu, Istode a motivat că a fost colegă de facultate cu soţia fostului deputat PSD.

Totodată, Klaus Iohannis i-a mai trecut în rezervă pe generalii de brigadă – cu o stea Daniel Zărnescu, Gheorghe Ceauşu, Sorin Gabriel Cozma, Viorel Adrian Stan, Marioara Morgoş, Vasilică Babiuc, Cornel Văleanu, Emilia Cristina Posaştiuc şi Constantin Marius Stoica, toţi din cadrul SRI.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.