Elena Udrea a venit cu o replică pe contul personal de socializare după aflarea veştii că a fost exmatriculată de la Facultatea de Teologie.

„Când am început, aveam un dosar penal în instanţă, acum am trei!!!!!!, am câte 5, 6 termene pe lună, mii de pagini de citit, apărări de pregătit…aproape tot timpul meu e dedicat acestei saga penale… ”

„Îmi pare rău că nu am reuşit să termin acum cursurile de master, pentru că pur şi simplu nu am timpul necesar şi mai ales nu am starea de spirit pentru a studia temeinic teologia acum.. Eu am ales să fac acest masterat din pasiune, nu pentru CV, ca urmare dorinţa mea este chiar să cercetez, să aflu lucruri, nu să trec examenele cum şi iau alţii “doctoratele”. Când am început, aveam un dosar penal în instanţă, acum am trei!!!!!!, am câte 5, 6 termene pe lună, mii de pagini de citit, apărări de pregătit…aproape tot timpul meu e dedicat acestei saga penale… După ce se va termina, voi relua cu siguranţă cursurile. Până atunci, rămân aceeaşi practicanta religioasă şi la fel de interesată de credinţă şi influenţele credinţei asupra vieţii noastre. Probabil că imi trebuie tocmai o credinţă mai mare, pe care încă încerc să o dobândesc, pentru a putea ignora acestă luptă pe care o duc de trei ani şi mă preocup mai mult de lucruri cu adevărat importante în viaţă, cum sunt aflarea lui Dumnezeu şi relaţia noastră cu Divinitatea. Pentru că suntem aici, vă rog să cititi o carte care vă poate schimba perspectiva asupra religiei şi sigur vă poate schimba viaţa! “Predica de pe munte”, de Emmet Fox”, a scris Elena Udrea pe contul personal de socializare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.