Biroul parlamentar al deputaţilor Elena Uioreanu şi Radu Zlati a încetat să funcţioneze la începutul lunii noiembrie în urma unori discuţii de birou la nivelul PNL Cluj Napoca. Dan Tarcea, consilier local în Primăria Cluj Napoca şi Preşedintele PNL Cluj Napoca a înştiinţat-o pe Elena Uioreanu că pentru a-şi păstra biroul din cadrul sediului de partid, va trebui să platească chirie în valoare de 1200 de lei. Însă această înștiințare nu a venit însoțită de explicații sau de o decizie scrisă.

„Am primit o înştiinţare verbală de la Dan Tarcea prin care mi se cerea să platesc chirie în valoare de 1200 de lei, dat fiind faptul că înainte nu plăteam deloc. Acesta mi-a spus că este vorba de o decizie luată la nivel de birou permanent şi  a refuzat să mi-o trimită în scris atât decizia cît şi să îmi arate contractul de închiriere a spaţiului dintre primărie şi partid deoarece doream să îl închiriez pentru un an de zile, având în vedere faptul că parlamentul mi-ar fi decontat 40% din sumă. De asemenea am auzit zvonuri, la fel ca toată lumea, cum că acesta ar dori să transforme spațiul în propriul birou de consilier local și pentru ca asta să se întâmple trebuia să scape de mine. Colegul meu, Radu Zlati își va deschide la rândul său un birou la Gherla”, a declarat Elena Uioreanu.

 

Dan Tarcea are o altă versiune a poveștii

Contactat telefonic, președintele PNL Cluj Napoca, Dan Tarcea a dezmințit faptul că ar avea intenția să își deschidă un birou, ba mai mult a afirmat că „discuția din ședinta de birou a avut loc în urma cheltuielilor pe toată suprafața închiriată a PNL-ului, nu era vorba ca dânsa să subînchirieze spaţiul ci doar să contribuie la cheltuieli. Așa că am înștiințat-o pe doamna deputat, care a eliberat spațiul la un scurt timp după ce am vorbit. Este exclusă ideea de a-mi deschide birou în calitate de consiler local și acest subiect nu are nici o legătură cu arestarea fostului ei soț. În ceea ce privește cerința dânsei de a-i arăta contractul dintre PNL Cluj Napoca și primărie, nu am văzut necesar să i-o respect și sincer să vă marturisesc nu știu unde e acel contract. Eu am preluat conducerea partidului, anul trecut, însă dat fiind faptul că documentul s-a semnat înainte, nu știu unde este”.

Contractul, domnule! Unde e contractul?

În încercarea de a găsi documentul în cauză, am înaintat o cerere primăriei pentru a obține informații despre el și  l-am contactat pe trezorerierul liberalilor, de unde am aflat că de fapt afirmația lui Dan Tarcea referitoare la faptul ca nu are contractul este falsă.

”Eu am deținut contractul pentru o perioadă lungă, deoarece colegii de partid au considerat de cuviință asta, însă în momentul în care Dan Tarcea a preluat conducerea partidului m-am simtit dator sa i-l înmânez. Așa că momentan acesta îl deține. Din câte îmi amintesc, deși nu  mai știu exact, suma plătită pentru chiria sediului este mai mică de 100 de lei”, a declarat trezorerierul PNL Cluj Napoca, Vasile Rad.

 

Elena Uioreanu va depune o cerere la primaria din Huedin pentru a-și deschide birou parlamentar, la începutul acestui an, în fostul sediu PNL din zonă, deoarece aceștia se vor muta după data de 31 ianuarie, când le expiră contractul, în sediul ex-PDL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.