Elevii din aproape o sută de clase din Cluj şi Sibiu, dar şi din 12 şcoli din Capitală fac cursuri de educaţie medicală şi prim ajutor, în cadrul proiectului pilot „Sunt Primul Ajutor! SPA Junior”, cu sprijinul serviciilor de ambulanţă.

Proiectul pilot de educaţie medicală „Sunt Primul Ajutor! SPA Junior” se desfăşoară în 15 clase din Cluj şi 76 de clase din Sibiu, dar şi în 12 şcoli din Bucureşti, cu ajutorul voluntarilor şi specialiştilor, care îi învaţă pe copii când şi cum să sune la 112, manevre de prim ajutor, precum şi despre alimentaţie, igienă, comportament în situaţii de urgenţă, a declarat iniţiatorul proiectului, Mihaela Arion.

Proiectul a început acum doi ani, odată cu apariţia „Ghidului de educaţie medicală şi prim ajutor – Sunt primul ajutor! SPA Junior!”. În Bucureşti se derulează deja în 12 şcoli, iar majoritatea serviciilor de ambulanţă, sprijinite de inspectoratele şcolare, s-au oferit să ţină aceste cursuri în şcoli.

A fost lansată şi o variantă online a ghidului – site-ul „suntprimulajutorjunior.ro” – redactat în patru limbi: română, engleză, franceză şi maghiară.

Proiectul pilot din şcoli „Sunt primul ajutor!” presupune mai mult decât predarea unui curs, pentru că se bazează pe practica echipajelor de voluntari experimentaţi şi specialiştilor din serviciile de ambulanţă, inspectoratele şcolare şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), care gestionează Sistemul Unic 112.

„Este foarte important să începem educaţia medicală şi de prim ajutor a copiilor cât mai de timpuriu. Acesta este şi rolul acestor ore de educaţie sanitară. Pe lângă faptul că ne ajutăm pe noi toţi învăţându-i tehnici de prim ajutor, îi ajutăm pe ei să crească sănătoşi, să fie adulţi sănătoşi, să înveţe noţiuni de igienă, să se ferească de boli transmisibile şi să intervină atunci când lângă ei se produce un accident acasă, la şcoală”, a explicat Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Ea este implicată în proiect alături de Horia Sim, manager al Serviciului judeţean de Ambulanţă Cluj, şi Alina Felicia Tărnăuceanu, manager al Serviciului de Ambulanţă Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.