Peste 1.000 de elevi ai Şcolii Generale Iuliu Haţieganu din Mănăştur învaţă într-un spaţiu mult prea mic. Deşi Primăria a alocat 400.000 euro în bugetul pe anul acesta pentru cumpărarea clădirii Telecom, din apropierea şcolii, acum totul s-a împotmolit din cauză că proprietarul imobilului cere drept de folosinţă a două treimi din clădire timp de zece ani, după semnarea contractului de vânzare cumpărare.

 

Intenţia Primăriei de a cumpăra o clădire din vecinătatea Şcolii Generale Iuliu Haţieganu pentru a crea mai multe săli de clasă s-a dus pe apa sâmbetei. Telecom, proprietarul clădirii, are pretenţia absurdă ca să mai folosească două treimi din clădire, timp de zece ani după semnarea contractului cu Primăria. Deşi părinţii şi profesorii s-au bazat pe această soluţie care părea sigură, acum s-au trezit că mai au de aşteptat mult şi bine dacă proprietarul imobilului nu se răzgândeşte asupra clauzelor din contract. Nemulţumiţi, reprezentanţii şcolii au expus problema în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local şi au cerut alte soluţii.

”Iarna, când la ora 18.00 este întuneric, au fost situaţii când copiii au fost agresaţi, li s-au luat telefoanele (din fericire au fost identificaţi agresorii). Este o problemă acută de spaţiu. Noi am solicitat sprijinul dumneavoastră, l-am şi primit, au fost alocaţi bani în bugetul pe anul acesta pentru cumpărarea clădirii Telecom din Piaţa Flora. Am înţeles că nu s-a rezolvat această situaţie pentru că a fost o problemă în contractul de vânzare cumpărare, care specifică păstrarea pe zece ani a echipamentului. Întrebarea noastră este ce se întâmplă în etapa următoare? S-a încercat o negociere directă cu Telecomul, dacă s-a încercat o întâlnire faţă în faţă ca să scurteze perioada aceasta? Ne-ar ajuta mult ca să obţinem acest spaţiu. Ni s-a semnalat că începând cu anul şcolar viitor, în şcoală nu vor mai încăpea elevii nici pe cele două schimburi, chiar dacă se vor ţine orele de la 7.00 dimineaţa până la ora 20.00. Din punctul meu de vedere, să ţii ore iarna până la ora 20.00 este extrem de dificil să putem accepta. Copiii care sunt la ore după masa îşi sar masa de prânz şi este exclus să mai facă şi alte activităţi extraşcolare. Nu mai vorbim de randament. Care ar fi soluţia pentru perioada următoare? Atâta vreme cât legea menţine domiciliul flotant ca şi apartenenţă de spaţiu alocat şcolii, eu cred că şcoala va fi asaltată în continuare de cereri. Şcoala a cerut întotdeauna mai puţine clase decât a fost forţată să accepte. Nu are cum să refuze, nici nu cred că îşi doreşte cineva din comunitate să restricţionăm accesul la educaţie şi în şcolile de cartier”, a spus o reprezentantă a Şcolii Generale Iuliu Haţieganu.

 

Banii rămân prinşi în buget şi anul viitor

Primarul Emil Boc a explicat că nu poate să facă nimic deocamdată. Anul viitor va reveni cu o solicitare către proprietarul clădirii, în speranţa că va renunţa la pretenţiile de acum.

”Mi-aş fi dorit să fi reuşit să cumpărăm clădirea anul acesta, banii sunt încă în buget şi nu ne-am atins de ei. Ei mi-au spus că până când nu le dă dreptul Banca Naţională să negocieze altceva, ei nu pot să iasă din parametrii respectivi. Ori noi nu putem cumpăra o clădire pe care să o folosim peste zece ani. Curtea de Conturi nu ne permite o investiţie incertă şi nici noi, nici dumneavoastră nu am accepta. Ne-au promis că vor face această vânzare dacă Bucureştiul insistă să o facă şi că deocamdată nu pot să iasă din cererea pe care au primit-o de la Bucureşti. Vom reveni anul viitor, din nou, cu această solicitare. Noi ne menţinem prima opţiune cumpărarea acelui spaţiu, ca o soluţie rapidă şi directă. Dacă oricine poate contribui la deblocarea acestei negocieri ca noi să cumpărăm la un preţ de piaţă, legal, cu toate avizele prevăzute de lege, noi nu avem nicio problemă să cumpărăm partea de clădire pentru a rezolva situaţia şcolii Haţieganu. Noi oricând avem cadrul legal pe masă, nu avem nicio reţinere în a cumpăra acel spaţiu. Vă asigur că în 2018 vom avea în continuare resurse financiare alocate pentru a respecta ce am stabilit împreună. Ei pun clauză să păstreze timp de zece ani folosinţa a celei mai mari părţi pentru ei, adică două treimi din clădire, după ce cumpărăm dreptul de proprietate. Adică să plătesc toţi banii, dar să folosească ei două treimi din clădire. Noi vrem să folosim imediat clădirea, nu peste zece ani”, a explicat primarul Emil Boc.

 

Două soluţii de rezervă, dacă eşuează negocierile

Potrivit conducerii Primăriei, există alte două variante pentru crearea de spaţiu în plus pentru elevii de la Şcoala Generală Iuliu Haţieganu. Aceste soluţii necesită însă timp, iar elevii au nevoie de soluţii rapide.

”Am discutat extrem de deschis cu domnul inspector şcolar Valentin Cuibus această problemă să vedem, ţinând cont de configuraţia tuturor din zonă, dacă putem găsi nişte soluţii. Mi-a spus că până la sfârşitul anului va veni şi cu o propunere în acest sens, adică din tot ce avem pe zona Mănăştur să putem face nişte spaţii”, a spus Boc.

O altă idee de a crea spaţii în plus pentru elevii din Mănăştur aparţine viceprimarului Dan Tarcea.

”În faţa terenului de sport este o parcare care este folosită şi de cei care vin la şcoală şi pe care ar putea fi amenajat ceva. Suntem într-o procedură de verificare a terenului, dacă arhitecţii ne vor spune că putem face ceva acolo, am putea lua în considerare acest lucru, dar să vedem care este situaţia terenului. Avem tot interesul să creştem numărul de clase la şcolile de cartier pentru că este o modalitate de decongestionare a traficului în zona centrală, mai ales între orele 7.00-9.00 dimineaţa. Este şi perfect normal ca copilul să nu se trezească cu două ore mai devreme ca să meargă la şcoală ci să meargă pe jos la şcoală”, a afirmat Dan Tarcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.