Cine nu îşi doreşte să aibă mereu un zâmbet fermecător, perfect sănătos şi curat? Oricât de greu pare de menţinut, dantura poate să arate întotdeauna exemplar atunci când beneficiază de ajutorul potrivit. Tehnologia a evoluat atât de mult încât în prezent orice problemă dentară poate fi soluţionată cu maximum de succes, iar estetica dinţilor poate fi, de asemenea, încadrată aici.

Pentru ca sănătatea dinţilor să nu fie afectată atunci când sunt efectuate diverse tratamente în scopul albirii şi îndreptării acestora, medicii experţi ai clinicii DrSerban din Bucuresti utilizează instrumente sigure și performante, special destinate acestui scop.

Servicii de estetică dentară profesionale disponibile pe drserban.ro

În vederea obţinerii zâmbetului mult visat, clinica DrSerban ofera o gamă complexă de servicii de estetică dentară. În cele ce urmează sunt  menţionate acestea, alături de câteva aspecte de interes cu privire la aplicare si rezultate.

Profilaxia – înainte de toate trebuie ştiut că efectuarea controalelor periodice a devenit o necesitate absolută, mai ales că majoritatea alimentelor consumate în prezent poate avea efecte negative asupra smalţului.

Una dintre principalele cauze ale pierderii dinţilor este tartrul. În afară de efectele pe care le are acesta, este, în acelaşi timp şi inestetic. Recomandarea medicilor specialişti drserban.ro este ca fiecare să beneficieze de un detartraj o dată la 6 luni, precum şi de tratament al gingiilor şi periaj profesional. Este cea mai bună modalitate de a asigura sănătatea cavităţii bucale şi  de a evita dezvoltarea parodontozei. Este important şi modul în care sunt realizate toate aceste proceduri, iar în cadrul cabinetelor clinicii menţionate nu sunt utilizate decât aparaturi moderne.

Albirea –  cu siguranţă că o persoană care ştie că are un zâmbet strălucitor va avea întotdeauna mai multă încredere în sine. Tot mai mulţi sunt cei care optează pentru diversele tratamente de albire propuse de cabinetele stomatologice. Există soluţii prin care petele sunt înlăturate eficient de pe suprafaţa dinţilor, fără a afecta sănătatea acestora.

Toţi cei care îşi doresc să redea strălucirea unui alb perfect pot obţine rezultate spectaculoase, fără să pună în pericol smalţul dentar. Spre exemplu, accesând site-ul www.drserban.ro, utilizatorii vor descoperi cele mai accesibile şi sigure metode de a obţine zâmbetul mult dorit, fără nici un fel de efort.

Principalul scop al acestei clinici este de a le oferi pacienţilor garanţia că sunt pe mâini bune, de aceea siguranţa acestora reprezintă o prioritate. În vederea aplicării fiecărui tratament sunt urmate proceduri stabilite, care oferă cele mai bune rezultate.

Dacă în cazul dinţilor vitali albirea se face prin aplicarea soluţiei pe suprafaţa acestora, fără să afecteze în vreun fel coloraţia, la dinţii devitalizați se vor aplica produsele pentru albire în camera pulpară. Un tratament complet pentru albire trebuie să includă următoarele etape: detartraj, tratament gingival, periaj si kitul de albire. Medicii DrSerban folosesc celebrul kit ULTRADENT USA, care şi-a dovedit eficacitatea de fiecare dată când a fost aplicat.

Dar care este soluţia propusă pentru cei care au dinţi lipsă? Cum vor putea aceştia să aibă un zâmbet frumos? Pentru orice situaţie există şi rezolvare, iar în cazul celor care se confruntă cu această problemă, coroana de zirconiu reprezintă cel mai bun răspuns.

În comparaţie cu alte materiale folosite pentru realizarea coroanelor, zirconiul este de departe cel mai rezistent. Acesta este folosit pentru a crea punţi dentare în cavitatea bucală, acolo unde sunt necesare. Un avantaj de care vine însoţită această soluţie îl reprezintă faptul că nu irită pulpa, zirconiul fiind un material cu biocompabilitate crescută. Desigur, şi coroanele de ceramică cu suport metalic sau fără reprezintă o soluţie, ţinând cont de faptul că prezintă calitatăţi estetice deosebite.

Obturaţiile fizionomice sunt, de asemenea, parte din problemele care împiedică menţinerea unei danturi exemplare. Cariile, dinţii avariaţi, diversele fracturi uşoare sunt câteva dintre neregulile care oferă un aspect estetic nedorit al dinţilor. Cu ajutorul unor plombe de calitate, aplicate corespunzător, şi această problemă își găsește rezolvare.

Snap – on Smile este soluţia pe care o propun medicii cabinetului DrSerban tuturor celor care îşi doresc o dantură perfectă, atât din punct de vedere al alinierii, cât şi al nuanţei. Este o metode de tratament recomandată tuturor celor care vor să zâmbească întotdeauna fără a se simţi incomodaţi din cauza afecţiunilor ce pot apărea la nivelul cavităţii bucale.

Toate cele menţionate mai sus reprezintă soluţiile optime pentru sănătatea corespunzătoare a dinţilor. Desigur, este deosebit de importantă efectuarea unei igiene orale adecvate, implicit perierea dinţilor de măcar două ori pe zi, precum şi vizitele obligatorii la cabinetul medicului stomatolog.

Cei care doresc să beneficieze de servicii de calitate, la preţurile cele mai accesibile, sunt aşteptaţi în cadrul site-ului drserban.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.