Europa şi iar Europa

34

Am reprodus titlul unei cărţi a marelui istoric David Prodan, cred că ultima, dar mi se pare că aceasta are o valoare testamentară. L-a preocupat într-o altă cheie investigarea trecutului acestei provincii, lăsându-ne o operă care nu s-a demonetizat, scrisă cu acribie şi fără parti-pris-uri. Şi secolul XIX a fost marcat de prezenţa Europei în viaţa noastră. În primul rând, generaţia de la 1848 s-a străduit să se sincronizeze cu Apusul, acesta ne-a ajutat foarte mult, în primul rând Împăratul Napoleon al III-lea, dinastia domnitoare a venit din Vest şi dacă suntem stăpâni ai Dobrogei acest lucru s-a datorat tot Vestului. Într-o abordare mai puţin academică a relaţiilor cu Europa şi unul din eroii lui Caragiale dintr-o Scrisoare pierdută propune cum ar trebui să fie relaţiile României cu Europa. În Primul Război Mondial, Franţa, cu adevărat sora noastră mai mare, ne-a ajutat cu devotament, generalul Berthelot devenind un personaj de legendă, iar după 1964, anul despărţirii de ruşi, primul şef de stat din lumea democrată care ne-a vizitat a fost General de Gaulle.

 

Acum, după ce am fost incluşi în UE împreună cu Bulgaria în penultimul val, deşi am primit un substanţial sprijin economic de la această instituţie, avem din nou probleme, considerând că Europa ne consideră că facem parte dintr-o zonă cu probleme, fiind discriminaţi atât în ceea ce priveşte accesul în spaţiul Shengen, cât şi de situaţia că noua Românie se aude mai puţin bine în organismele europene decât acele state care au o vechime mai mare în Uniune, care a devenit cea mai mare putere comercială a Mapamondului.

Desigur, Statul Român nu acceptă această situaţie, iar publicaţia ”22” într-un număr nu prea îndepărtat se mira foarte că, în privinţa neacceptării României ca făcând parte din grupul de ţări care practică viteza I, Iohannis, Dragnea şi Grindeanu au o poziţie comună. Nu ar trebui uitat că, în ceea ce priveşte aderarea la NATO şi UE toate forţele politice interne au avut o poziţie comună, deci politica externă a României nu este una bipartizană. Am adus jertfă de sânge pe fronturile de lupte încă înainte de a intra în NATO, iar în ceea ce priveşte intrarea în UE, atât Năstase, cât şi Geoană au depus eforturi considerabile, indiferent de faptul că unii dintre noi nu i-au acceptat deloc. Realitatea nu se confundă cu sentimente.

În privinţa aderării la spaţiul Shengen, am îndeplinit toate condiţiile tehnice impuse. Ceea ce ne-a pretins Olanda şi Germania excede condiţiile legale, adică normele europene. Avem o tendinţă masochistă de a vedea numai ceea ce este rău în ţară uitând să ne uităm şi peste gard. În Franţa un candidat la preşedinţiei, Francois Fillon este pe cale să fie trimis în judecată pentru că a încadrat pe soţia sa într-o funcţie oficială, fără ca aceasta din urmă să facă ceva, iar ministrul de Interne a fost nevoit să-şi dea demisia, (remarcabil de prompt), pentru că şi-a angajat copiii minori care au încasat zeci de mii de euro de la cabinetul lui de deputat. Corupţia nu au inventat-o românii, ci chiar strămoşii noştri romani au practicat-o cu atâta stăruinţă, încât Imperiul Roman de Apus s-a prăbuşit sub loviturile atât a duşmanilor din exterior, cât şi ca urmare a corupţiei, într-o perioadă scurtă.

Ca atare, susţin atitudinea României, deoarece este corectă şi argumentată temeinic. Că ţara noastră mai are probleme cu UE este adevărat. Acum nu putem cofinanţa fondurile europene ce trebuie să le primim, dar care stat din Europa nu are dificultăţi în raport cu organismele europene?

Nu ar trebui ca în problema migraţiei să ne apropiem de poziţia statelor grupului de la Vişegrad şi nici de cea a Statelor Unite. Migraţia nu este un privilegiu, ci un drept, contră a ceea ce a spus Donald Trump. Cred că şi în această chestiune, vom evolua spre o atitudine mai echilibrată.

Vom adera şi la moneda euro, dar nu toate lucrurile se înfăptuiesc când dorim, ci când se poate. Să reuşim un deficit bugetar cât mai mic în anul 2017 şi atunci ne apropiem şi de euro.

O problemă care confruntă Europa o reprezintă atacurile virulente ale Turciei împotriva Olandei şi a Germaniei. Preşedintele Turciei, Erdogan, caracterizează aceste state ca naziste, ameninţă cu măsuri de represalii, uitând că tot el este în pierdere, deoarece Turcia are mai mare nevoie de Europa decât invers. Apoi, Germania are 1,5 milioane de cetăţeni germani de origine turcă care nu se vor întoarce niciodată în ţara lor, deoarece în Germania le este mult mai bine decât în ţara lor de origine şi îşi pot practica nestingherit religia.

Disputa între Turcia şi Europa a început de la faptul că unele ţări occidentale nu au acceptat ca miniştri turci să ia legătura cu susţinătorii lui Erdogan care locuiesc acolo.

Nu cred că măsura Olandei şi a Germaniei se poate caracteriza ca o măsură înţeleaptă, deoarece cum arăta Ovidiu Nahoi în Dilema, electoratul din diaspora contează cu 2-3 procente cât are nevoie ca să câştige referendumul prin care se sporesc atribuţiile preşedintelui Turciei. De aceea, fermitatea occidentală a fost excesivă. Cât timp kurzii au putut demonstra liber în Germania, se putea permite şi adepţii preşedintelui Erdogan să facă acest lucru, mai ales că Turcia ar putea deschide frontierele pentru migranţii din Orientul Apropiat. Aş încheia editorialul, reproducând un fragment din articolul citat din Dilema.

”În Uniunea Europeană, cele care ne despart sunt interesele, iar cele care ne unesc sunt valorile. Erdogan şi alţi pretendenţi la dictatură au ştiut în ultima vreme să jongleze cu interesele noastre diferite, reuşind adesea să ne dezbine. E timpul să le răspundem prin valori”.

23.03.2017

Adrian Man

LĂSAȚI UN MESAJ