Europenii cel mai bine plătiţi în 2016

60

Trupa One Direction, fotbalistul Cristiano Ronaldo şi cântăreaţa Adele se află pe primele trei locuri în clasamentul europenilor cel mai bine plătiţi în 2016, cu încasări de peste 65 de milioane de lire sterline, informează News.ro.

Grupul pop One Direction se află în fruntea clasamentului europenilor cel mai bine plătiţi în anul 2016 realizat de Forbes. Deşi membrii formaţiei –  Liam Payne, Harry Styles, Niall Horan şi Louis Tomlinson – au lucrat în ultimele luni la proiecte separate, ca trupă, au strâns suma de 89,9 milioane de lire sterline în ultimele 12 luni.

După turneul „On The Road Again”, Forbes aduce în discuţie şi contractele acestora cu Pepsi şi Colgate.

Fotbalistul Cristiano Ronaldo se află pe locul al doilea, cu 72 de milioane de lire sterline, în timp ce cântăreaţa Adele ocupă poziţia a treia în top, cu venituri de 65,8 milioane de lire sterline, din iunie 2015 până în aceeaşi lună a anului 2016.

În ceea ce priveşte tenisul, doi dintre cei mai titraţi sportivi se află între primii zece europeni cu cele mai mari încasări în acest an. Roger Federer se clasează pe locul al patrulea, cu 55,6 milioane de lire sterline, iar campionul sârb Novak Djokovic, pe al cincilea, cu 45,7 milioane de lire sterline.

Pe poziţia a şasea în clasament se află membrii formaţiei The Rolling Stones, cu 54,3 milioane de lire sterline, urmaţi de DJ Calvin Harris, cu 51,5 milioane de lire sterline.

Sir Paul McCartney a câştigat anul acesta 46,1 milioane de lire sterline, în timp ce irlandezii de la U2 au încasat 45 de milioane de lire sterline.

Pe locul al zecelea în top se găseşte chef Gordon Ramsay, cu 44 de milioane de lire sterline.

Forbes a calculat şi întocmit acest clasament bazându-se pe cifrele furnizate de Nielsen, Pollstar, Box Office Mojo, Songkick şi IMDB, precum şi pe interviuri realizate cu profesionişti din industrie şi pe unele răspunsuri date de staruri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ