Federația Share a montat trei dispozitive de origami extraordinare în municipiul Cluj-Napoca în cadrul Capitalei Tineretului 2015. Două dintre expozițiile origami mai pot fi vizitate pe strada Constanței și pe strada Potaissa, în zona zidului Cetății. Origamiul din Piața Muzeului a fost scos de organizatori aseară. Oficialii Federației Share ne-au declarat că vor ca fiecare clujean să se bucure cât mai are ocazia de aceste origami și să le completeze cu o floare de lotus. Expoziția de Origami face parte din mișcarea Day 15, inițiată de Federatia Share, care promovează #nohatespeech, adică limbajul non-violent. 

”Instalatiile pe care le-am montat sunt temporare si am anuntat acest lucru si pe pagina noastră de Facebook. Colegii mei verifică în fiecare zi starea instalațiilor și le repară dacă este cazul. Origamiul din Piața Muzeului trebuia să îl dăm jos duminică seară și atunci l-am dat jos. Restul vom vedea cât țin. Contează și peretele pe care sunt puse. Dacă pe strada Potaissa florile s-au prins mai greu, pe strada Constanța instalația a fost mult mai ușor de realizat. Putem spera ca fiecare clujean să poată să vadă expozițiile și să își pună floarea lui”, a declarat Diana Apan, purtător de cuvânt al Federației Share.

Expoziția din Piața Muzeului a fost demontată aseară. Foto: Facebook Day 15

day 5 origami liceul de artaExpoziția de pe strada Constanța poate fi încă vizitată. Foto: David Sugar, preluată de pe Facebook Day 15

day 15 origami

Pentru expozițiile de origami au contribuit 2.000 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.