Expoziția Viitorul în 3D Printing – primul eveniment din România dedicat tehnologiei imprimării tridimensionale – va fi vernisată vineri, 9 iunie 2017, ora 17.00, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, unde va putea fi vizitată gratuit până la data de 23 iunie 2017.

Pe parcursul evenimentului, publicul va avea șansa de a participa la două ateliere interactive de inițiere în fabricația aditivă și procesare digitală, cu aplicații directe în design de produs. Acestea se adresează tuturor celor dornici să cunoască modul în care este utilizată această tehnologie. Atelierele vor fi organizate în data de 15 şi 16 iunie, începând cu ora 12.00, la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Pe parcursul celor două zile, participanții vor putea descoperi modul în care se face translaţia de la idee la obiect, etapele procesului de design şi ale celui de proiectare 3D, urmate de pregăti-rea fişelor pentru imprimare.

Gazda atelierelor va fi Eugen Guțiu, fondator Control3D, autor al unei proteze ortopedice com-plet robotizate denumită HANZER și a unei rădăcini dentare artificiale, realizată, în colaborare cu dr. Aranka Ilea, din acid polilactic grefat cu celule stem mezenchimale. Eugen va prezenta publicului noţiuni introductive despre cum se construieşte o imprimantă 3D și despre cum se utilizează creionul 3Doodler. Discuţiile vor fi însoţite de activităţi practice, prin urmare participanții sunt invitați să își aducă laptopurile.

Cu un număr de peste 30 de parteneri și 30 de exponate, gadgeturi, imprimante 3D, un exoschelet printat 3D, Sculptura Bloom, un braț robotic precum și castelul Bran realizat în to-talitate cu ajutorul creionului 3Doodler, expoziția Viitorul în 3D Printing își propune să conducă vizitatorii în povestea reală a imprimării 3D, a modului în care este utilizată în România, oferind totodată o privire către viitor, asupra potențialului revoluționar pe care îl poate avea această tehnologie.

Acces gratuit.  Program de vizitare: marți, joi, vineri, sâmbătă, duminică: 10.00 – 16.00, miercuri: 12.00 – 18.00.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.