Mark Zuckerberg

Mark Zuckerberg, fondatorul și directorul general al Facebook, a anunțat că au fost șterse peste 270 de pagini și conturi administrate de organizația rusă Internet Research Agency (IRA), despre care se cred că a încercat să manipuleze scrutinul prezidențial american din 2016.

Într-o amplă postare pe Facebook, Zuckerberg a explicat că organizația Internet Research Agency a încercat să influențeze opinia publică din Rusia, SUA și Europa prin intermediul mai multor conturi de Facebook și Instagram, informează site-ul postului CNBC.

Organizația IRA a „acționat în repetate rânduri în mod înșelător și a încercat să manipuleze oameni” din Statele Unite, Europa și Rusia, a declarat Zuckerberg, adăugând că organizația a creat sute de conturi false pentru a influența cele mai recente alegeri prezidențiale din SUA.

Alex Stamos, directorul responsabil de securitate al companiei, a explicat că majoritatea conturilor șterse erau în limba rusă și vizau locuitorii din Rusia și alte țări cu o minoritate rusofonă semnificativă, cum ar fi Azerbaidjan, Uzbekistan sau Ucraina.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.