Suferinţa continuă! Familia unui fost deţinut politic se judecă de 12 ani pentru casa care i-a aparţinut acestuia!

326

În comunism, Antonie Crişan, decedat între timp în anul 2005 – strălucit absolvent de Litere, Filosofie şi Drept – a fost încarcerat pentru nouă ani şi jumătate pentru „uneltire contra ordinii sociale”.  Însă în 1972 acesta şi-a pierdut minţile de pe urma bătăilor şi suferinţelor pătimite în puşcării şi la Canal, fapt certificat şi de către medici. Dar, din păcate, casa lui a ajuns pe mâna unei vecine, prin manevre obscure, care i-a văduvit familia de moştenire. Astfel că de peste 12 ani aceasta se judecă zadarnic pentru casă şi, pe lângă cheltuielile de înmormântare a bătrânului sau de construcţie a locului de veci, a cheltuit deja în procese peste 49 de pensii!

 

Arestat prima oară pentru susţinerea lui Lucian Blaga!

Urcăm, pieptiş, strada Spicului, din cartierul clujean Dâmbu-Rotund, până la casa familiei Mătieş. Ajunşi acolo  suntem poftiţi într-una din camerele clădirii, unde, pe un pat se lăfăie doi câini de rasă, iar pe pereţi tablouri ale stăpânei casei, Eugenia-Liana Mătieş, pictoriţă amatoare apreciată, cu lucrări răspândite în colecţii particulare din 12 ţări.  După o scurtă perioadă în care rămânem în compania soţului ei, apare şi aceasta scuzându-se că a avut ceva de făcut, urgent, la bucătărie. Apoi, fără să mai piardă timpul, intră direct în subiectul care i-a scos peri albi, la propriu, în ultimii 12 ani şi a determinat-o să cheltuiască prin tribunale o avere: „Tatăl meu, Antonie Crişan s-a născut pe 14 februarie 1922, în localitatea Filea de Jos şi a decedat la 10 ianuarie 2005. A avut doi copii – Crişan Eugen, decedat în 2004 şi pe subsemnata. Ambii copii am fost înfiaţi de către Ştefan Sucală, cel de-al doilea soţ al mamei, după ce Securitatea i-a pus mamei în vedere să divorţeze de el, totodată şi pentru că tata se întorsese cu minţile zdruncinate din puşcăriile comuniste. Acesta şi-a pierdut minţile în timpul celei de-a doua perioade de detenţie, la Aiud, între 1958 – 1964, prima detenţie având loc între 1949 şi 1953, la Canal”. Relatează, pentru început, împrejurările în care s-a petrecut prima arestare a tatălui său: „Deoarece în anul 1948 au avut loc mişcări studenţeşti în favoarea lui Lucian Blaga, la Casa Universitarilor, după ce acesta fusese dat afară din universitate – tatăl meu, promotorul mişcării a fost luat în vizorul Securităţii. Urma, ca absolvent cu „magna cum laude” al facultăţilor de Litere-Filosofie şi Drept – făcute simultan – să fie numit asistent personal al acestuia. Pe de altă parte, unchiul lui, Ioan Crişan – zis „Perietu`”, din Filea de Jos, era urmărit de Securitate ca având apartenenţă la mişcarea legionară. Tatăl meu s-a întâlnit cu el, întâmplător, la o rudă şi de atunci a început şi drama familiei noastre: a fost pus sub o supraveghere draconică. Iar ca urmare a acestor fapte n-a mai fost lăsat nici să meargă la Vatican, unde primise o bursă să-şi continue studiile – dar nici să devină asistent la catedra lui Lucian Blaga. Imediat după mişcările studenţeşti, tata s-a ascuns în casa părintească din Filea de Jos, mai precis şi-a făcut o gaură în podeaua târnaţului (n.n. – prispei) peste care pusese o sanie, ca să nu fie găsit  de Securitate – care-l căuta atât pe „Perietu`” cât şi pe el. Între timp, pentru că a crezut că lucrurile s-au mai domolit puţin, a ieşit din ascunzătoare deoarece a primit un post de profesor suplinitor în localitatea Unirea din judeţul Alba. Dar a fost imediat arestat şi dus la Canal”.

Agusta Maria

Antonie Crisan

„Am trăit ascunşi în spatele rafturilor unei biblioteci”!  

În salon îşi face apariţia mama femeii, Agusta Maria, o femeie cu un aer nobiliar, în vârstă de 89 de ani, bolnavă şi slăbită dar cu memoria conservată într-un mod de-a dreptul incredibil. Intervine aceasta, în discuţie cu o frază surprinzătoare: „Eu n-am mai râs din 1949, de când soţul meu a fost arestat pentru prima oară”! Fiica, văzând nelămurirea de pa faţa noastră a rugat-o să aibă puţină răbdare. Apoi continuă: „Înainte de arestare tata fost anchetat îndelung, însă „Perietu`” a fost împuşcat pe străzile Clujului, după ce ieşise de la părintele Vasile Chindriş – fratele tatălui regretatului Ioan Chindriş, fost director al filialei Cluj a Bibliotecii Academiei – care-l adăpostise lângă Biserica Minoriţilor, actualmente „Schimbarea la faţă””. Impulsionată de povestire, mama femeii intervine din nou cu o emoţionantă completare: „Am fost de trei ori la el, la Canal, la Poarta Albă – şi o dată şi cu Eugenia. Am fost lăsaţi să discutăm cu el, la o masă mare. Noi pe de o parte, iar el pe cealaltă. În tot acest timp fetiţa striga şi întindea mânuţele spre tatăl lui, strigând „nenea, nenea” ”.  Revine din nou Eugenia-Liana: „Când s-a întors din puşcărie prima dată i s-a fixat domiciliu forţat în Cluj. Statul a refuzat să-i dea locuinţă, aşa că la început – vreo şase luni – am locuit cu toţii ascunşi în spatele rafturilor de la Biblioteca Şcolii Tehnice Financiare din Cluj, astăzi sediul Episcopiei Bisericii Greco-Catolice, de pe str. Moţilor”. Intervine din nou, cu precizări tulburătoare, bătrânica: „Am stat acolo, în 1954 prin bunăvoinţa directorului Şcolii Tehnice, Ioan Rusu. Şase luni, pe un reşou mic s-a fiert lapte, s-a făcut supă de chimion şi s-au făcut cartofi – iar seara, dacă de la masa elevilor rămânea mâncare, bucătarul ne aducea pe şest câte ceva. Asta pentru că atunci nu aveam nicio sursă de venit. În tot acest timp, unde auzeam că-i ceva de închiriat îmi luam copilul în braţe, fetiţa de mână şi dam fuga să caut locuinţă. Însă ni se cerea o taxă de 3.000 de lei, preţ incredibil fiindcă până şi salariul soţului de mai târziu nu a depăşit 348 de lei”. Preia, din zbor, tânăra, continuarea povestirii: „După şase luni, părintele Chindriş ne-a ofeit ruina unei foste popicării, de pe Kogălniceanu 5-7. Era vorba de nişte rămăşiţe de la nişte ziduri exterioare – deasupra capului era doar cerul – iar mama, tata, rudele noastre şi colegii săi de detenţie au organizat o clacă prelungită şi au construit şi un acoperiş. Eu aveam 5 ani şi ceva, iar fratele meu câteva luni. Era un copil bolnăvicios, cu infiltrat TBC încă de la trei luni, datorită condiţiilor vitrege în care am locuit. Ne aflam în anul 1954. Povesteşte mai departe, vorbind de cea de-a doua condamnare a tatălui că între timp mama ei a divorţat, la îndemnurile Securităţi, care a avertizat-o că dacă n-o va face nu-şi va găsi loc de muncă, aşa că s-a recăsătorit cu Ştefan Sucală, un om cumsecade. „S-a recăsătorit, speriată şi pentru că vine tata acasă şi-i va face ceva rău, fiindcă între timp – din pricina chinurilor şi bătăilor suferite – acesta şi-a pierdut efectiv minţile, devenind extrem de violent”. Adaugă bătrâna, evident afectată: „La a doua venire din puşcărie, pe lângă faptul că i-am dat bani în permanenţă, i-am pus la dispoziţie o cameră din casa în care stăteam cu noul soţ – însă Antonie s-a trezit în miez de noapte şi a plecat. A murit în 2005, după ce o fostă călugăriţă l-a îngrijit ani de zile şi i-a luat casa şi pensia pe care o primea, ca deţinut politic”.

in 1956 familia

Falsuri peste tot în actele de vânzare-cumpărare

Fiica fostului deţinut politic intră şi ea – însă mult mai temeinic – în povestea casei pentru care se judecă de peste 12 ani: „În 1964 tata s-a întors în Cluj şi a stat în chirie până când a primit de la I.C.R.A.L. o cameră pe strada Caracal, paralelă cu Horea. A locuit acolo ani de zile până când s-a eliberat o căsuţă din vecini, de pe aceeaşi stradă – pe care a obţinut-o, prin repartiţie, după 1989. Iar în 1997 a cumărat căsuţa de la I.C.R.A.L. cu 7.145.000 de lei vechi, în rate. A plătit vreo şase rate, apoi altele un nepot de soră al tatălui meu, din Filea de Jos – după o înţelegere pentru cedarea, către el a unei grădini mari din Filea. Curând, simţind că-i rost de pus mâna pe casă, femeia care-l îngrijea a trimis o prietenă la nepotul de soră al tatălui – care păstra şi chitanţele aferente plăţilor ratelor – pentru achitarea împrumutului, deşi casa fusese cumpărată pe baza Legii 112/1997 fără permisiune de vânzare mai degrabă de 10 ani”. Arată apoi că în anul 2001, acea vecină, fostă asistentă medicală la Oncologie, pensionată de boală,  a convins-o pe cea care-l îngrijea pe Antonie Crişan să-i vândă ei casa, „încheind” în aceeaşi zi cu acesta trei rânduri de acte: testament, contract de vânzare-cumpărare, convenţie de întreţinere şi, ulterior, o anexă la convenţia de întreţinere. „I-au cumpărat casa cu 1584 de mărci, asta când tatăl meu era declarat bolnav psihic irecuperabil, încă din 1972, de o comisie de specialitate, condusă de cel mai reputat psihiatru al vremii, profesorul Bilegan. Comisia stabilise, pe baza măsurătorilor făcute cu aparate, deteriorarea iremediabilă a creierului şi suspendarea discernământului. Pe deasupra, nemaiavând discernământ, bătrânul luase o raniţă din gară, fiind supus apoi la două internări la Psihiatrie şi la anchete cerute de Judecătoria Cluj – care cerceta cazul „furtului” din gară. Absolut toate l-au declarat irecuperabil, urmare a bolii contactate după chinurile suferite cu prilejul celor două şederi în puşcăriile comuniste. Iar aşa-zisele semnături de pe documente ale tatălui sunt false, pentru că el avea un anume cod al propriei semnături, mărturisit nouă după întoarcerea din puşcărie, care nu se regăseşte în niciuna din semnăturile ce apar în actele de „vânzare” a casei”. Indignată, femeia  dezvăluie şi alte nereguli flagrante – care însă n-au avut darul de a-i convinge pe cei din justiţie: „În momentul „semnării” actelor notarul s-a prezentat acasă – ceea ce foarte dubios – dar fără a cere certificat privind existenţa discernământului tatălui, atestat de un psihiatru şi în absenţa unui reprezentant din partea serviciului de asistenţă socială din cadrul Primăriei, care să-i apere drepturile. Asta s-a petrecut în condiţiile în care tata era paralizat, în pat, ca urmare a două-trei accidente vascular-cerebrale. Iar încadrarea medicilor la Decretul 12/1965, la bolnavi psihici periculoşi, dovedeşte că orice act semnat de el era lovit de nulitate şi de asemenea această încadrare se putea anula doar printr-o altă instanţă de judecată şi printr-o nouă comisie medico-legală, care ar fi trebuit să demonstreze că şi-a recuperat discernământul. Ori, aceste lucruri nu s-au întâmplat. Până şi în fişa de sănătate a tatălui meu, medicul său de familie, la comanda celor două femei, nu pomeneşte niciunde de vreo boală psihică”… La finalul discuţiei noastre femeia mărturiseşte că intenţionează să le dea în judecată pe toate persoanele care se fac vinovate de actuala situaţie: „Mă simt frustrată atât sufleteşte, cât şi din punct de vedere material pentru că am pierdut casa – şi pentru ea n-am dormit mii de nopţi şi am cheltuit 49 de pensii. Aşa că la această oră nu mai merită nimic urmaşii omului care – pe lângă cărţile de filosofie, poezie, etc, aflate la oponenţii noştri – a afirmat că Stalin trebuia împuşcat precum Lenin, a scris un poem lirico-filosofic în care-l preamărea pe Dumnezeu şi a rostit celebra frază: „cizma sovietică a călcat covorul de flori al Europei”! Iar până acum şase comisii de la Institutul Legal „Mina Minovici” din Bucureşti n-au ştiut că Decretul 12/1965 se referă la bolnavi psihici periculoşi şi nu la oameni certaţi cu legea! Iar fraza lor, cum că tata a fost încadrat pentru a fi salvat de puşcărie nu ţine: în acea perioadă – mai ales el fiind fost deţinut politic – nimeni nu-şi risca pentru un ”bandit” libertatea. Iar hotărârea judecătoarei de la Judecătoria Cluj, care s-a ocupat de cazul nostru, aceea de a impune o taxă judiciară de 20 de ori mai mare decât valoarea de cumpărare a casei, a dictat 3 expertize imobiliare şi 5 grafoscopice, fără să remarce nimic dubios  –  îmi pare cusută cu aţă albă. Oricum, singura noastră speranţă de a ne recupera casa de pe strada Caracal a rămas ultima etapă a procesului, care se va desfăşura la Curtea de Apel pe 16 martie”! Îşi face o cruce mare şi rosteşte apoi Psalmul după care ea şi întreaga familie se ghidează, de multe decenii: „Răsplăteşte Doamne/ După mare mila Ta/După puterea îndurărilor Tale/ Şi după dreptatea care ni s-a făcut”!

Verdictul final al medicilor

2 COMENTARII

  1. E CUTREMURATOR CE SE INTAMPA IN TARA NOASTRA, CAND JUDECATORI INPREUNA CU AVOCATI SI EXECUTORI JUDECATORESTI,TE JUDECA SI TU NU POTI SA TE APERI, CA ESTI SARAC SI FARA BANI, SI ESTI SI IN VARSTA ,EU AM MUNCIT O VEATA INTREAGA SI AM 2 BAETI INPREUNA CU SOTIEA EAM CRESCUT SAU FACUT MARI SAU CASATORIT , SI AM VRUT SA FIE LA CASELE LOR , AM PROCEDAT IN FELUL URMATOR AM AVUT UN APARTAMENT ,LA VANDUT FIULUI CEL MARE , SI CU SUMA DE BANI EAM DATO FIULUI CEL MIC , SI AM CONSTRUIT O CASA IN GEARMATA VII JUD TIMIS,SUMA INVESTITA DE NOI IN ACEST IMOBIL A FOST DE 40 E MII DE EURO, NORA NOASTRA A DIVORTAT DE FIUL NOSTRU, AU AJUN LA PARTAJ,SA FACUT PARTAJUL SI A TREBUIT SAL DESPAGUBEASCA PE FIUL MEU CU SUMA DE 25 DE MIIDE EURO, DAR CASA VALORA IN JUR DE 90 DE MII DE EURO, AU ADUSO LA O VALOARE PE CARE LEA COVENIT AVACATULUI NURORI NOASTRE SI AM FOST EVACUATI DIN ACEASTA CASA, DE SI NOI AM FOST CE CE AM CONTRIBUT FINACIEAR,,SE POATE VERIFICA DACA CINEVA AR VREA,SI AR FI BUNA VOINTA , DAR VAD CA TOT NOI SUNTEM DE VINA CA SUNTEM AMENDATI SI NISE RETINE DIN PENSII DATORITA JUDECATOAREI DE CAZ, CU CE SUNTEM NOI VINOVATI , DE NISE RETINE DIN PENSI CA EAM DAT BANI , SI EA FOSTA NOASTRA NORA STA IN CASA CU PARINTI EI PARINTI EI NU AU CONTRIBUIT CU NICI UN BAN LA CONSTRUIREA ACESTEI CASE, ASA PROCEDEAZA FOSTA NOASTRA NORA LA PARASIT PE FIUL MEU DE OARE CE FIUL MEU SA INBOLNAVIT SI E IN PENSIE DE BOALA , OARE FOST NORA NU ARE NICI O OBLIGATIE CA PARASIT CASA SI PLECAT LA PARINTI EI VA ROG TRAGETI DUMNEVOASTRA O CONCLUZIE SI DATIM UN RASPUNS VA MULTUMESC

  2. Nu le-a pasat vreme de 50 de ani de omul ala care si-a pierdut mintile, dar acum se simt indreptatite la casa lui.
    Aia-i tot ce-a avut el si mi se pare normal s-o primeasca cine a fost alaturi de el in ultimii ani din viata.

LĂSAȚI UN MESAJ