Va mai amintiți scandalul cu Hotel Cristian, construit de țeparul Costică Pocol, în Piața Mihai Viteazu?

Da-da… hotelul construit pe baza unei autorizații de plasare a unui chioșc comercial sau cunoscut ca și hotelul fără fundație așezat pe trotuar.

Ei bine, în urmă cu câțiva ani, administrația lui Boc anunța că se va ajunge la punerea în aplicare a unui ordin de demolare a hotelului respectiv, însă, după cum se vede cu ochiul liber, în prezent nici măcar tencuiala de pe ea nu e atinsă.

Motivul: s-au dat ordine în primărie să îl păsuiscă cu amenzile pe Pocol pentru ca așa e mai bine. De fapt, anumite familii ale funcționarilor din primărie se hrănesc cu sume frumușele de la țepar în schimbul ca sancțiunile pentru ilegalitățile comise de el să fie făcute doar pe firmele sale aflate în insolvență.

Tot Pocol decisese să scoată, în trecut, la vânzare Hotelul Cristian (numit după băiatul său), cerând peste o jumătate de milion de euro pentru imobil. Însă dat fiind faptul că nu are actele în regulă, nu are CF și autorizație de construire, potențialii clienți au renunțat foarte repede la încercarea de a-l achiziționa.

Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.