În Revista 22, Mădălin Hodor a publicat un articol ce a făcut mare agitaţie, respectiv a publicat o listă cu peste 200 de persoane despre care Revista 22 a afirmat că au fost colaboratori ai Securităţii. Manevra dezgustătoare a fost doar o încercare de manipulare a alegerilor la Academia Română, iar ţinta a fost Ioan Aurel Pop. Dovada că istoricul şi cei aflaţi pe listele respective nu erau colaboratori ai Securităţii se găseşte chiar în documentele publicate de Mădălin Hodor.

Revista 22 este editată de Grupul de Dialog Social (GDS) și se recomandă drept „presă nealiniată”. Cu toate acestea, s-a dovedit a fi un instrument de manipulare. Unele voci spun că GDS a fost creat de magnatul Soroș în ianuarie 1990, alături de răposatul  Silviu Brucan, agent demonstrat al KGB. Se știe că primul președinte al GDS, sociologul Alin Teodorescu, informator al Departamentului Securității Statului (DSS) și agent AVO (acronimul Securităţii R. P. Ungară), a fost în același timp și președinte al Fundației Soroș, o direcție ale unui grup de interese antiromânești cu multiple ramificații. Au rămas așadar cele imprimate de ”nașii” Silviu Burcan și George Soroș.

În 14.04.2018, Revista 22, respectiv Mădălin Hodor a publicat o listă de ”colaboratori” ai Securității, fiind brusc interesat de istoria serviciilor secrete. Ținta a fost clar Ioan Aurel Pop, încercând o manevră hidoasă de manipulare exact când istoricul cadida la preșdinția Academiei Române. Chiar dacă atacul nu a putut fi lansat exact în acel moment, documentele fiind anonimizate, ”informațiile” au fost obținute ulterior, folosindu-se de calitatea pe care Hodor o are la CNSAS, respectiv de cercetător în cadrul instituției.

Lista prezentată de Revista 22 cu presupușii colaboratori si Securității este din start denigratoare, cu atât mai mult cu cât în documentul din 10.06.1985 se precizează că lista repectivă urmează a fi trimisă spre aprobare. Șeful unității respective din cadrul DSS afirmă că: ”Lista cu colaboratorii din legătura unității dv. o vom trimite după ce aceștia vor fi trecuți în caiet, în vederea obținerii aprobării conform Hotărârii Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. privind întărirea controlului și îndrumării de partid a organelor de securitate și miliție”.

Conform legislației, înainte de 1989, Securitatea nu putea recruta membri de Partid decât cu acordul conducerii Partidului. Cu alte cuvinte, pentru cei aflați pe listă la acel moment urma să se obțină aprobarea conducerii PCR, lucru care evident, nu s-a întâmplat în cazul lui Ioan-Aurel Pop. Cu atât mai mult cu cât în 2009 CNSAS l-a verificat pe Ioan Aurel Pop și a concluzionat, prin Adeverința nr. 2689, disponibilă pe site-ul instituției: „Nu există date ori documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau de colaborator al Securității, în sensul legii, cu privire la domnul POP Ioan Aurel”.

Mai mult, în documentul prezentat de Revista 22 în dreptul numelui lui Ioan Aurel Pop există un ”NU”. Cel mai probabil, acel ”NU” înseamnă că Securitatea a considerat că nu se impune colaborarea cu Ioan Aurel Pop. Stejărel Olaru, chiar în Revista 22, explica relația Partid-Securitate: „Ceausescu nu a mai permis Securității să-și desfășoare munca fără să informeze partidul. Pe scurt, asta a fost principiul pe care l-a avut in cap Ceaușescu. Apoi, el nu a permis Securității sa ancheteze membri de partid fără sa informeze partidul. In fine, nu a permis Securității sa recruteze informatori din rândul membrilor de partid fără să aibă acceptul partidului”, potrivit activenews.ro.

De asemenea, în Revista 22 se mai menționează că respectivul document este o ”listă a colaboratorilor aflați în legătura UM 0225” și nu se folosește sintagma de colaborator al Securității, ceea ce este cu totul altceva.

 

Reacția Președintelui Academiei Române

Ioan Aurel Pop a negat vehement orice colaborare cu Securitatea. Iată și declarația președintelui Academiei Române:

”Din afirmațiile unor formatori de opinie din România, înțeleg că aproape toți dintre aceia care am trăit înainte de 1989 și am fost maturi în acei ani odioși ar trebui să murim fizic sau spiritual, să ne plecăm veșnic și să ne facem neîncetat ,,nostra culpa”. Se poate și așa ! De exemplu, eu îmi cer scuze tuturor acuzatorilor mei fiindcă am ales deliberat să mă nasc în 1955, în loc să fi fost contemporan cu Alexandru cel Bun; fiindcă am făcut grădinița în trei limbi (română, maghiară, germană), deoarece așa prevedea ,,internaționalismul proletar”, în loc să-mi fi început copilăria la Londra, în engleză; fiindcă am “cerut insistent” să fiu făcut pionier, utecist și comunist, în loc să fi participat la rezistența anticomunistă, așa cum au făcut toți românii; fiindcă am terminat, ca șef de promoție, Liceul Teoretic nr.1 (,,Andrei Șaguna”) din Brașov, în loc să fi rămas repetent; fiindcă am ”optat” să fac armata cu termen redus, în loc să fi protestat contra militarismului; fiindcă am ales să fac facultatea la Cluj în loc să fi profitat de târgurile de oferte universitare de studii și să plec în SUA sau Germania; fiindcă am “cerut” profesorilor mei să mă facă șef de promoție la Universitatea din Cluj, în loc să fi rămas un student șters și anonim; fiindcă am insistat să fiu profesor, vreme de patru ani, la un liceu industrial de la periferia Clujului în loc să fi acceptat postul de cercetător la Oxford; fiindcă am fost membru de partid, ca să-mi pot face doctoratul, în loc să fi rămas, cu modestie, la nivel licență … Acești ,,fiindcă” ar putea continua, dar ar fi în zadar. Am fost și suntem (considerați), eu și contemporanii mei, pleiade de proști, inculți, semidocți, politruci, tarați de ideologia marxistă, autohtoniști, protocroniști și naționaliști. Prin urmare, astăzi suntem (priviți ca) adevărate pericole publice sau, dacă nu chiar așa, atunci complet inutili, relicve ale unei lumi revolute și blamate de istorie. Mă simt, ca și mare parte din generația mea, maculat de un ev comunist catastrofal, pe care și noi l-am construit din moment ce am trăit atunci, și mă aștept ca dl.Hodor, CNSAS, Revista 22 și alte instanțe (mai mult sau mai puțin morale) să ne ceară, spre a se face dreptate, condamnarea la moarte”, scrie Ioan Aurel Pop într-o postare pe Facebook.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.