Consilierii locali clujeni supun astăzi la vot proiectul prin care se constată nulitatea contractului de concesiune încheiat în vederea realizării unui parking subteran situat în Piaţa Avram Iancu. Firma care a câştigat licitaţia pentru concesiune şi care urma să realizeze parkingul este Transelectronic. La mijlocul lunii trecute, reprezentanţii acestei companii au anunţat că nu pot realiza investiţia deoarece prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, OUG 195/2005 se interzice schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor, indiferent de regimul juridic al acestora. Prin adresa trimisă Primăriei municipiului Cluj-Napoca, Transelectronic invocă şi faptul că de la momentul încheierii contractului de concesiune, Primăria a realizat fântâna arteziană din Piaţa Avram Iancu, iar excavările necesare pentru realizarea parkingului ar distruge această investiţie.

Silvia Boncuţiu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.